Alba/Primul contract de finanţare prin ”Anghel Saligny” semnat la nivel naţional, o investiţie de 1,5 milioane de lei

O comună din Alba este beneficiara primului contract de finanţare din România semnat, vineri, prin Programul Naţional „Anghel Saligny”, şi vizează alimentarea cu apă potabilă a satului Deal, printr-o investiţie de la bugetul de stat de peste 1,5 milioane de lei.

„Astăzi, în urmă cu puţin timp, a avut loc semnarea primului contract de finanţare din România prin programul ‘Anghel Saligny’, între Guvernul României şi Primăria Comunei Câlnic, privind dezvoltarea reţelei de apă în satul Deal”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel.

Contractul a fost semnat din partea administraţiei locale de către viceprimarul comunei Câlnic, Ioan Cunţan, şi beneficiază de o alocare de la bugetul de stat de 1,51 milioane de lei.

Preşedintele CJ Alba a transmis felicitări tuturor primarilor din judeţ care au obţinut finanţări prin acest program, inclusiv edilului comunei Câlnic, Lucian-Tiberiu Bodea, pentru „implicarea în dezvoltarea şi modernizarea comunităţilor pe care le gospodăresc”.

Judeţul Alba a atras peste 1.173.000.000 lei prin acest program, bani care vor fi investiţi în modernizarea căilor de comunicaţii, dezvoltarea reţelelor de apă şi canal şi extinderea reţelelor de gaze.

Vineri, la sediul Guvernului, au fost semnate primele contracte de finanţare de care vor beneficia comunităţile locale prin acest program. Cele nouă contracte vizează reabilitarea reţelelor de apă şi canal, modernizarea de străzi şi drumuri din localităţi mai mici din judeţele Alba, Argeş, Harghita, Dâmboviţa, dar şi din municipii precum Cluj-Napoca şi Craiova. De asemenea, se vor moderniza porţiuni de drum judeţean în Dâmboviţa şi Sălaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

India va depăși China la numărul de locuitori, în acest an

India ar putea fi țara cea mai populată din lume până la mijlocul acestui an, depășind China cu aproape trei milioane de locuitori, potrivit...

Atac cu 130 de rachete în Tel Aviv. Ambasadorul Israelului în...

Ploaie de rachete lansate din Fâşia Gaza spre metropola israeliană Tel Aviv. Mişcarea islamistă Hamas a anunţat marţi seara că a lansat 130 de...