Alegerile pentru Primăria Capitalei 2025 – candidați, mize și scenarii

Alegerile pentru funcția de primar general al municipiului București din 7 decembrie 2025 reprezintă un moment de cumpănă pentru Capitală. Vacantarea postului de primar – după ce Nicușor Dan a părăsit Primăria Capitalei pentru a deveni președintele României – a declanșat un scrutin anticipat plin de tensiuni politice și cu o miză majoră.

Bucureștenii vor alege în curând un nou edil-șef într-un context unic:

Principalii actori politici naționali, deși guvernează împreună la nivel central, se înfruntă ca adversari în lupta pentru Primărie. Mai mult, spectrul fragmentării votului ridică perspectiva ca un candidat anti-sistem sau extremist să răstoarne toate calculele partidelor tradiționale.

În continuare, vom trece în revistă cine sunt candidații înscriși în cursă și susținerea politică din spatele lor, vom analiza disensiunile dintre partidele aflate la guvernare care au dus la candidaturi separate, vom reaminti precedentul Nicușor Dan – un primar ales pe persoană fizică, dincolo de mașinăriile de partid –, vom discuta despre caracterul emoțional al votului bucureștean vs. așteptările reale ale cetățenilor și vom evalua șansele și riscurile pe care le comportă acest scrutin.

Candidații și alianțele politice din spatele lor

La startul competiției pentru București s-au aliniat candidați susținuți de principalele forțe politice, dar și numeroși independenți sau reprezentanți ai unor formațiuni mai mici. Iată principalii candidați și susținătorii lor politici:

• Daniel Băluță (PSD) – Primarul în funcție al Sectorului 4 și candidat al Partidului Social Democrat. Are 48 de ani și vine cu experiența a trei mandate câștigate la sector. Băluță este sprijinit de întreaga mașinărie PSD, inclusiv de Gabriela Firea (fostul primar general din 2016-2020 și lider al PSD București până recent), care a decis să nu candideze ea însăși și i-a predat conducerea organizației de București. Un atu important pentru Băluță este susținerea lui Cristian Popescu Piedone – controversatul fost primar al Sectorului 5 și figură populistă cu priză la un electorat tradițional. Piedone, care cocheta cu o candidatură proprie prin nou-înființatul său partid (PNRR), a anunțat oficial că nu va candida și că îl sprijină necondiționat pe Băluță. Această alianță îi poate aduce candidatului PSD voturile bucureștenilor nostalgici după „gospodarul Piedone”, consolidându-i baza dincolo de nucleul social-democrat clasic.
• Ciprian Ciucu (PNL) – Prim-vicepreședinte PNL la nivel național și actual primar al Sectorului 6. În vârstă de 47 de ani, Ciucu se prezintă drept un administrator modern care a demonstrat la nivelul sectorului său că știe „să pună lucrurile la punct” – acesta fiind chiar sloganul său de campanie („Bucureștiul pus la punct”). Alegerea lui Ciucu drept candidat liberal a venit după o competiție internă strânsă cu Stelian Bujduveanu (viceprimarul general și președinte interimar al Bucureștiului). Susținerea decisivă pentru Ciucu a venit de la premierul Ilie Bolojan, liderul PNL, care a argumentat că edilul Sectorului 6 are experiența și determinarea necesare pentru a face ordine în Capitală. Ciucu mizează pe electoratul de dreapta și de centru, pe votanții anti-PSD, dar și pe votanții moderați care apreciază rezultatele vizibile din sectorul 6 (parcuri reamenajate, curățenie, disciplină urbană). El încearcă să ducă mai departe moștenirea administrativă a lui Nicușor Dan, promițând să rezolve marile probleme ale orașului – termoficarea, traficul și poluarea – cu spirit pragmatic și eficiență liberală.
• Cătălin Drulă (USR) – Deputat de București, fost ministru al Transporturilor (2020-2021) și fost președinte al Uniunii Salvați România. Are 44 de ani și este candidatul susținut de USR în această cursă. Drulă și-a început neoficial campania străbătând orașul „pe jos și cu tramvaiul”, pentru a sublinia două teme-cheie ale programului său: transportul public și calitatea vieții urbane. El vorbește despre nevoia unui aer mai curat, mai multe spații verzi întreținute corespunzător și despre importanța respectării legii în urbanism („fără abuzuri în parcuri, fără mafia imobiliară care distruge spațiul verde”). Un element definitoriu al candidaturii sale este susținerea explicită a președintelui Nicușor Dan. Drulă apare frecvent alături de actualul șef al statului, care nu doar că l-a încurajat să intre în cursă, dar i-a girat public proiectele. Unul dintre acestea este implementarea referendumului pentru unificarea bugetară a Bucureștiului – inițiativă lansată de Nicușor Dan în 2024 și validată de cetățeni, dar nerealizată încă. Drulă a depus în Parlament un proiect de lege pentru ca Primăria Generală să preia bugetele marilor servicii publice (transport, termoficare etc.) de la primăriile de sector, astfel încât orașul să fie administrat unitar. Mesajul lui este clar: continuitate și reformă, sugerând că el va duce mai departe viziunea președintelui în București. USR mizează pe electoratul progresist, pe tinerii urbani și pe toți cei dezamăgiți de partidele vechi, sperând să repete surpriza din 2020 când candidatul susținut de USR a învins.
• Anca Alexandrescu (Independentă, susținută de AUR) – O apariție inedită în peisajul electoral, Alexandrescu (53 de ani) nu vine din administrație, ci din zona media și a culiselor politice. Fostă jurnalistă și realizatoare TV (emisiunea „Culisele statului paralel”), ea a fost în trecut consilieră de încredere a unor lideri PSD precum Adrian Năstase, Victor Ponta sau Liviu Dragnea. În ultima vreme, Alexandrescu s-a rebranduit drept o ”anti-sistem” convinsă, promovând teorii ale conspirației și mesaje suveraniste pe posturile unde activează. Și-a anunțat intenția de a candida ca independentă, însă aproape sigur nu este pe cont propriu: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), principalul partid naționalist, a decis să nu aibă un candidat propriu și să o sprijine pe Alexandrescu. Anunțul a fost făcut de liderul AUR, George Simion, care a îndemnat electoratul naționalist și suveranist să se unească în jurul acestei candidaturi. Alături de AUR, îi oferă sprijin și PNȚCD (un partid istoric redus acum la un rol simbolic, apropiat de AUR). Alexandrescu se poziționează deci ca portavocea întregului curent „anti-sistem/anti-mainstream”: de la antivacciniști și adversari ai „dictaturii sanitare”, până la nostalgicii epocii Ceaușescu (ea însăși a scris o carte intitulată „Scrisoare către Ceaușescu”). Deși imaginea sa este controversată (a stârnit un val de indignare cu declarații misogine și teoriile conspiraționiste propagate în emisiuni), susținerea AUR îi oferă o platformă puternică. Este de urmărit dacă electoratul naționalist din București, de regulă mai redus ca pondere decât în restul țării, se va mobiliza suficient pentru a transforma această candidatură „anti-sistem” într-un jucător de top.
• Alți candidați notabili: Cursa electorală include și numeroase candidaturi independente sau ale unor partide mici, care deși au șanse reduse, pot influența balanța voturilor. Între aceștia se numără:
  • Ana Ciceală (SENS) – fost consilier general USR, candidată a micului partid ecologist progresist SENS. Ea atrage poate o mică parte din electoratul de nișă preocupat de mediu și bune practici administrative.
  • Vlad Gheorghe (Partidul DREPT) – fost europarlamentar USR, a fondat propria formațiune numită Dreptate și Respect în Europa pentru Toți (DREPT). Gheorghe a fost un susținător vocal al lui Nicușor Dan la prezidențiale și încearcă să se profileze ca o opțiune anti-corupție. Probabil va rupe câteva procente din zona USR/Reper.
  • Virgil „Makaveli” Zidaru (Independent) – un tânăr activist din orbita senatoarei extremiste Diana Șoșoacă (partidul SOS). Și-a câștigat porecla de Makaveli pe rețelele sociale, de unde transmite mesaje anti-sistem. Candidatura sa e în ton cu platforma suveranist-naționalistă, adresându-se aceluiași public vizat și de AUR, ceea ce înseamnă că există riscul ca zona „suveraniștilor” să se fragmenteze între el și Alexandrescu.
  • Liviu Negoiță (PUSL) – fostul primar PDL al Sectorului 3 (2004-2012), revenit surprinzător în politică sub sigla Partidului Umanist Social-Liberal (fondat de Dan Voiculescu). Are notorietate din trecut și experiență administrativă, însă partidul care îl susține este foarte mic. Ar putea atrage voturi de la nostalgicii „dreptei” anilor 2000 sau de la cei dezamăgiți de actualul PNL.
  • Dan Cristian Popescu (Independent) – fost deputat și ex-viceprimar al Sectorului 2, cunoscut pentru numeroasele sale schimbări de tabără (a trecut pe la PNL, apoi la PSD). Candida ca independent nemulțumit de deciziile partidelor mari; are însă șanse limitate, fiind perceput ca un oportunist de mulți alegători.
  • Mihai Lasca (PPR) – fost membru AUR, exclus pentru radicalism, conduce acum micul partid „Patrioții Poporului Român”. Probabil o candidatură mai mult decorativă, care se adresează aceluiași bazin ultras naționalist.
  • Dan Trifu (Independent) – activist de mediu, vicepreședinte al fundației Eco-Civica, cunoscut pentru lupta sa pentru spațiile verzi ale Capitalei. Și-a anunțat intenția de a candida încă din primăvară, poziționându-se ca un fel de Nicușor Dan mai mic, axat pe cauze civice. E puțin probabil să depășească statutul de candidat de protest, dar prezența sa subliniază importanța temelor ecologice în aceste alegeri.
  • George Burcea (POT) – de departe cea mai atipică prezență, Burcea este actor de profesie (cunoscut din tabloide ca fostul soț al cântăreței Andreea Bălan) și candidează din partea Partidului Oamenilor Tineri. A intrat în atenția publică prin declarații scandaloase la adresa femeilor, ceea ce i-a adus notorietate negativă. Este greu de crezut că va aduna un număr semnificativ de voturi, dar candidatura lui adaugă o notă exotică și controversată campaniei.

Lista completă a candidaților este și mai lungă, însă cei de mai sus sunt figurile cele mai relevante. În esență, bătălia principală se dă între candidații marilor partide (Băluță, Ciucu, Drulă) și outsiderii cu potențial de a sparge monopolul (Alexandrescu susținută de AUR).

Această pluralitate de opțiuni poate fi un semn de democrație vie, dar creează și premisele unui vot extrem de fragmentat, unde primarul ar putea fi ales cu mult sub 30% din sufragii.

Scandalul din Coaliție: PSD vs. PNL+USR în lupta pentru București

Situația aparte a acestor alegeri este dată de contextul politic național: la guvernare există o mega-coaliție ce reunește PSD, PNL și (mai nou) USR, alături de UDMR și reprezentanții minorităților. După alegerile generale și prezidențiale recente, pentru a izola extremiștii de la AUR și a asigura stabilitatea, cele trei partide mainstream au ajuns să împartă guvernarea într-un aranjament inedit.

Cu toate acestea, când vine vorba de Primăria Capitalei, solidaritatea de la Palatul Victoria s-a transformat într-o competiție acerbă. PSD, PNL și USR au decis să meargă fiecare cu candidatul propriu la București.

Decizia a fost grea și a generat tensiuni uriașe în interiorul coaliției.

În mod normal, partenerii de guvernare ar fi trebuit fie să aibă un candidat comun, fie măcar să nu se atace direct într-o campanie locală. Dar miza simbolică și politică a Bucureștiului a prevalat asupra armoniei coalizate.

PSD a dorit inițial un candidat unic al coaliției.

Social-democrații au susținut că, fiind în aceeași barcă guvernamentală, ar fi logic ca partidele să nu se canibalizeze reciproc la București. În traducere, PSD și-ar fi dorit ca PNL și eventual USR să îi susțină candidatul (Gabriela Firea sau altul) pentru Primărie, în numele unității.

Această propunere nu a fost pe placul liberalilor și useriștilor.

Au existat și negocieri discrete despre posibile variante de compromis – de exemplu, s-a vehiculat ideea susținerii unui candidat „tehnocrat” sau de la PNL (cum ar fi viceprimarul Stelian Bujduveanu) pe post de candidat comun agreat de toți. Însă USR nu avea niciun apetit să sprijine un om al vechii guvernări, iar PNL-ului i-ar fi fost greu să își convingă baza să voteze un pesedist.

Astfel, PNL și USR au respins varianta PSD de a defila cu un candidat unic.

Decizia lor a înfuriat PSD. Discuțiile din ședințele coaliției au devenit aprinse: social-democrații au acuzat în termeni duri o posibilă „înțelegere pe sub masă” între PNL și USR pentru Capitală. Lia Olguța Vasilescu (vicepreședinte PSD) a avertizat public, într-o intervenție televizată, că dacă PNL și USR „se unesc ca baciul ungurean și cel vrâncean ca să-l omoare pe baciul moldovean” (o referire sugestivă la balada Miorița, aluzie la o conspirație între doi parteneri contra celui de-al treilea), atunci coaliția de guvernare se va rupe.

Mesajul PSD era limpede: „dacă suntem împreună la putere, nu e admisibil ca doi dintre noi să facă o mini-coaliție electorală împotriva celuilalt”. În viziunea lor, opțiunile erau doar două – candidat comun al întregii coaliții, sau fiecare partid pe cont propriu. Orice alt aranjament ar fi fost o trădare de neiertat.

PNL s-a aflat astfel într-o dilemă majoră.

Pe de o parte, mulți liberali bucureșteni ar fi preferat repetarea formulei din 2020, când PNL și USR-PLUS au susținut împreună un candidat unic (Nicușor Dan) și au reușit să scoată PSD de la Primărie.

Un candidat unic de dreapta (Ciucu sau altul) ar fi avut într-adevăr prima șansă să învingă candidatul PSD, consolidând voturile anti-PSD.

Pe de altă parte, PNL era legat de PSD la guvernare prin acorduri politice importante, inclusiv împărțirea funcției de premier. O rupere a coaliției la nivel central ar fi aruncat țara în haos politic și ar fi putut readuce AUR în cărți.

Liderul liberal Ilie Bolojan, premierul în exercițiu, s-a trezit strâns cu ușa: să aleagă între disciplina coaliției și șansa de a păstra Capitala de partea dreptei.

Tensiunile au atins apogeul la mijlocul lui octombrie 2025. USR, exasperat de amânarea stabilirii datei alegerilor, a făcut chiar un gest extrem: un parlamentar USR (Emanuel Ungureanu) a depus o plângere penală împotriva premierului Bolojan pentru că întârzie organizarea alegerilor din București.

Acest gest a fost interpretat de PSD drept o provocare gravă. Într-o ședință a coaliției, scandalul a escaladat – delegația PSD (conform relatărilor din culise) a părăsit sala la un moment dat, protestând față de „alianța” tacită dintre PNL și USR care pune presiune pentru alegeri imediate.

În cele din urmă, s-a ajuns la un compromis tensionat.

Guvernul a stabilit data de 7 decembrie 2025 pentru alegeri, așa cum dorea președintele Nicușor Dan (care ceruse organizarea rapidă, pentru a nu lăsa Capitala prea mult timp cu un interimar).

Aceasta a fost o victorie pentru tabăra PNL–USR care voia scrutin cât mai repede. Însă, în schimb, fiecare partid a decis să candideze separat, exact condiția pusă de PSD pentru a nu rupe coaliția.

Cu alte cuvinte, PNL nu s-a aliat oficial cu USR la București, ci îl susține pe propriul om (Ciucu), iar USR merge cu candidatul său (Drulă). PSD a primit astfel asigurarea că nu va fi lăsat singur împotriva unui front unit al celorlalți, ci toată lumea concurează contra tuturor.

Această soluție de compromis a fost descrisă chiar de Daniel Băluță (candidatul PSD) ca fiind „una normală, în care fiecare partid își afirmă identitatea în fața alegătorilor”. Băluță a declarat că experiențele trecute au arătat că alianțele transpartinice la locale nu au fost o idee bună, ba chiar a amintit că în 2020 candidatura comună PNL–USR la Primăria Generală a nemulțumit-o pe Gabriela Firea (care a simțit că a pierdut și din cauza „unității” taberei adverse). Social-democrații par deci împăcați în discursul oficial cu ideea competiției, deși e limpede că ar fi preferat să nu își fragmenteze voturile cu partenerii de guvernare.

Pentru public, spectacolul acestor neînțelegeri a fost derutant:

Cum să înțelegi că la Palatul Parlamentului PSD, PNL și USR votează legi împreună, iar la București își scot ochii în campanie?

Explicația stă în importanța strategică a Capitalei.

Primarul Bucureștiului este al doilea om ca legitimitate electorală din țară, după președintele României.

Gestionând voturile a peste un milion de cetățeni, orice primar general devine automat un potențial lider politic național. Traian Băsescu a folosit această rampă pentru a ajunge președinte, iar Nicușor Dan a sărit direct de la Primărie la Cotroceni.

Deci pentru șefii actuali ai partidelor, un coleg de partid care ar cuceri Bucureștiul ar fi și un posibil rival intern mâine. Se spune că Sorin Grindeanu (președinte interimar al PSD) n-ar fi încântat dacă Băluță ar ajunge primar general, la fel cum Ilie Bolojan (PNL) ar avea emoții cu Ciucu primar, sau noua conducere USR (Dominic Fritz și echipa sa) ar privi cu suspiciune ascensiunea lui Drulă.

Fiecare vrea victoria partidului, desigur, dar vrea și ca eventualul câștigător din tabăra sa să nu le amenințe pozițiile. Această dinamica face ca partidele să prefere riscant candidaturi separate și un vot fărâmițat, decât să cedeze onoarea unui aliat.

În concluzie, scandalul PSD–PNL–USR legat de aceste alegeri a scos la iveală ipocrizia și fragilitatea coaliției de guvernare.

Pacea de la centru a atârnat de un fir de ață din cauza mizei Bucureștiului. S-a ajuns la o soluție de avarie: toți contra tuturor, și fie ce-o fi. Bucureștenii asistă acum la o competiție încâlcită, în care adversari pe afișe sunt teoretic parteneri la guvernare.

Iar asta nu face decât să alimenteze dezgustul unei părți a electoratului față de „blaturile” și jocurile de culise din politică.

Lecția Nicușor Dan: când alegătorii votează omul, nu partidul

Un element definitoriu al alegerilor locale din București (și nu numai) este personalizarea puternică a votului. Bucureștenii au demonstrat în ultimele cicluri electorale că sunt dispuși să aleagă un lider perceput ca autentic și competent, chiar dacă acesta nu reprezintă neapărat un partid tradițional sau o alianță majoră. Cel mai bun exemplu rămâne Nicușor Dan.

În 2020, Nicușor Dan a câștigat Primăria Capitalei ca independent susținut de două partide (PNL și USR-PLUS). Practic, bucureștenii l-au votat pe Nicușor Dan ca persoană, nu neapărat din dragoste pentru PNL sau USR, ci pentru că el întruchipa speranța unei schimbări reale.

Fondator al unui ONG de succes („Salvați Bucureștiul”), matematician și activist civic, Nicușor a fost văzut ca un erou local, capabil să lupte cu hidra corupției și haosul urbanistic.

În ochii multora, el era anti-politicianul, omul din afară sistemului care vine să facă ordine. Față de Gabriela Firea (candidatul PSD de atunci), imaginea lui Nicușor Dan a fost cea a unui tehnocrat onest contra unui aparat de partid.

Și a funcționat: a obținut victoria în ciuda mașinăriei PSD foarte puternice în București la acea vreme.

Fast forward la 2025 – Nicușor Dan a devenit între timp Președintele României, semn că alegerea ca primar a fost într-adevăr o trambulină politică. Dar moștenirea sa la Primărie rămâne controversată.

Deși a pornit reforme și a încercat să repare rețeaua de termoficare șubredă a orașului, mandatul său a fost marcat de dificultăți: apă caldă livrată cu porția, șantiere întârziate, conflictul permanent cu consiliile de sector.

Popularitatea lui a suferit spre finalul mandatului de primar.

Paradoxal însă, insuccesele sale administrative nu i-au blocat ascensiunea către Cotroceni – semn că imaginea sa personală de om cinstit și luptător pentru principii a cântărit mai mult decât bilanțul concret de la Primărie.

Care este lecția Nicușor Dan pentru alegerile actuale?

Că bucureștenii pun preț pe integritate și competență percepută, uneori mai mult decât pe eticheta de partid. Votul în București e adesea un vot anti – anti-candidații pe care îi detestă mai mult, decât pro-partid. În 2020, Nicușor a fost anti-Firea (și anti-PSD în general). În 2016, Firea a fost votată masiv ca anti-Sorin Oprescu (fost primar independent inculpat) și anti-haosul de după Colectiv.

Acum, în 2025, niciunul dintre candidații principali nu are aura de independent neîntinat pe care a avut-o Nicușor Dan.

Toți vin cu etichete de partid: Băluță-PSD, Ciucu-PNL, Drulă-USR.

Niciunul nu poate pretinde credibil că e outsider.

Totuși, un candidat încearcă să joace rolul „Nicușor Dan” al acestui scrutin – Cătălin Drulă. Strategia USR este clară: Drulă pozează ca continuatorul lui Nicușor, ba chiar cu binecuvântarea acestuia. Prezența președintelui în fotografii alături de Drulă încearcă să transmită: „dacă v-a plăcut Nicușor și ați avut încredere în el, votați-l acum pe omul lui, Drulă.”

Este de văzut dacă acest împrumut de încredere va funcționa.

Pe de o parte, e logic ca electoratul care l-a votat pe Nicușor Dan (în principal public urban anti-PSD, anti-corupție, cu preocupări civice) să se orienteze spre Drulă, care are un profil similar de activist transformat în politician. Pe de altă parte, unii ar putea spune: Nicușor Dan ne-a cam dezamăgit ca primar, de ce am da o altă șansă unui apropiat de-al său?

Ciucu și Băluță, deși nu-s independenți, mizează pe personalizarea campaniei în alt fel. Ciucu spune în esență: „Uitați-vă la mine ce am făcut în Sectorul 6, sunt un gospodar priceput. Vă cer votul nu ca liberal, ci ca un manager care livrează rezultate.” În discursul lui, menționarea PNL e secundară. El încearcă să atragă și oameni care poate nu ar vota neapărat PNL, dar l-ar vota pe Ciucu pentru reputația lui de edil eficient.

La rândul lui, Băluță evită să fie foarte partizan în mesaje – deși e susținut masiv de PSD, el vorbește despre continuitatea unor proiecte bune din toate mandatele și despre faptul că „Hai că se poate!” (acesta e sloganul său, preluat de la campaniile sale de la Sectorul 4).

Băluță încearcă să apară ca un primar „de cartier” extins la nivel de oraș, accentuând povești de succes locale (transformarea Sectorului 4, modernizări de piețe, școli etc.) și evitând atacurile ideologice. Cu alte cuvinte, nu spune „votați-mă pentru că PSD”, ci „votați-mă că am dovedit că pot face treabă”.

Cât despre Anca Alexandrescu, ea încearcă un alt tip de personalizare:

Își construiește imaginea de „voce a poporului” anti-sistem. În aparițiile ei se prezintă mai curând ca jurnalistă și ca mamă îngrijorată de viitorul țării, decât ca politician. Vrea să capteze furia și nemulțumirea difuză contra tuturor politicienilor, punându-se în postura de om simplu care spune adevărul pe șleau la TV.

Este o rețetă populistă clasică.

Rămâne de văzut dacă publicul bucureștean, care în general are un nivel mai ridicat de informare și educație, va cumpăra acest personaj.

Totuși, să nu uităm că tot Bucureștiul i-a trimis în Parlament pe Diana Șoșoacă și pe alți câțiva candidați AUR în 2020 – deci există o nișă și pentru discursul conspiraționist.

Pe scurt, alegerile din 7 decembrie pun la încercare lecția Nicușor Dan:

Bucureștenii vor vota din nou mai mult pentru oameni și ceea ce reprezintă ei, decât pentru sigle de partid. Rămâne de văzut cine va reuși să devină în ochii electoratului acel „om potrivit la locul potrivit”. Va conta credibilitatea personală și percepția de competență, nu neapărat armata de consilieri locali sau parlamentari din spate.

Votul emoțional și așteptările reale ale bucureștenilor

Votul în București este profund emoțional. Capitala a fost mereu un teren fertil pentru votul „pro” sau „contra” încărcat de pasiune. Aici s-au dat jos regimuri (vezi Piața Universității în 1990), aici s-au născut alianțe anti-sistem (vezi USB/USR în 2016).

Electoratul bucureștean, divers și volatil, reacționează puternic la emoții colective: furie după tragedii (Colectiv), entuziasm pentru figuri noi (precum Nicușor Dan în 2016 – deși n-a câștigat atunci, a galvanizat mulți oameni), revoltă împotriva corupției (mitingurile #rezist împotriva OUG13, de exemplu).

În campania actuală, candidații încearcă să activeze diferite emoții:

• Frica de “ceilalți”: PSD speră că un electorat numeros va vota cu Băluță ca să nu “vină ceilalți și să strice tot”. În discursul lor se insinuează ideea că Bucureștiul are nevoie de stabilitate, iar dacă iese altcineva (un “experiment” precum Nicușor Dan sau un “extremist” de dreapta) va fi dezastru.
• Furia anti-PSD: PNL și USR, deși nu colaborează formal, ambii mizează pe mobilizarea celor care nu mai vor PSD înapoi la Primărie. Să nu uităm că între 2008 și 2020, Bucureștiul a avut primari susținuți de PSD (Sorin Oprescu, apoi Gabriela Firea). Mulți locuitori încă asociază administrațiile PSD cu corupția, cu companiile municipale căpușate, cu căldura oprită iarna. Ciucu și Drulă transmit practic același mesaj subtextual: “Nu dați Bucureștiul pe mâna PSD din nou!”. Ei speră ca această emoție anti-PSD să fie mai puternică decât rivalitatea dintre PNL și USR, astfel încât votanții de dreapta să iasă la vot și să aleagă fie unul, fie altul – numai Băluță nu.
• Exasperarea: Candidata “anti-sistem” Alexandrescu mizează pe exasperarea bucureșteanului de rând față de toată clasa politică. Mesajul ei (și al AUR, de altfel) e: “Toți v-au mințit, uitați-vă cum și PSD, și PNL, și USR se ceartă pe ciolan! Alegeți pe cineva din afară.” Acest sentiment de “Plătesc taxe, dar nimic nu se schimbă, m-am săturat!” e destul de răspândit, mai ales după un mandat Nicușor Dan care n-a livrat miracolele așteptate. Rămâne de văzut câți vor alege să protesteze votând un astfel de candidat antisistem sau, la extrem, boicotând votul.

În același timp, bucureștenii au și așteptări concrete, pragmatice. Dincolo de focul de artificii emoțional, există probleme stringente ale orașului pe care oamenii vor ca viitorul primar să le rezolve. Cele mai importante așteptări sunt:

• Apa caldă și căldura: Acesta e subiectul nr.1 pe buzele multor alegători. După ani de avarii repetate la rețeaua de termoficare, calorifere reci și robinete uscate, bucureștenii aproape că nu mai au răbdare. Ei nu votează neapărat “la sentiment” aici, ci pe cel pe care îl cred capabil să le dea apă caldă la robinet iarna asta sau măcar iarna viitoare. Toți candidații principali știu asta: Ciucu promite investiții accelerate în țevi și atragerea de fonduri (Bucureștiul are în derulare un proiect major de reabilitare rețea, vrea să-l extindă), Drulă vorbește de un management mai eficient al Termoenergetica și centralizarea bugetului (ca să poată pompa bani mai mulți de la primărie în sistem), Băluță aduce exemplul Sectorului 4 unde a modernizat niște puncte termice ca dovadă că “se poate”. Chiar și Alexandrescu abordează subiectul, dar din unghiul populist (“de ce nimeni nu vă dă căldură, oare fură cineva banii?”).
• Traficul și transportul public: Orașul e sufocat de mașini, iar aglomerația e sursă de nervi zilnic. Așteptările? Fluidizarea traficului (prin semaforizare inteligentă, poliție locală mai eficientă contra parcărilor ilegale, eventual proiecte de infrastructură – pasaje, noi artere). Metroul ține de guvern, nu de primar, dar STB (transportul public de suprafață) ține de Primărie. Aici Drulă are expertiza de fost ministru al Transporturilor – el promite benzi unice reale pentru autobuze și tramvaie, extinderea transportului public electric, etc. Ciucu accentuează că vrea un transport “civilizat și predictibil” – autobuze la oră fixă, stații moderne, climatizare. Băluță vorbește mai puțin despre asta (Sectorul 4 e oricum la o extremitate a orașului, nu are metrou local decât marginal, el s-a concentrat pe trotuare și străduțe locale mai curate). Dar echipa lui Firea/Băluță va aduce probabil în discuție proiectele fostei administrații Firea (tramvaie noi, planul Metrorelului la suprafață) ca semn că PSD poate investi în transport.
• Curățenia și spațiile verzi: O așteptare aproape viscerală a bucureștenilor este să aibă un oraș mai curat și mai verde. Ani de zile, gunoiul, praful și dispariția spațiilor verzi i-au scos din minți pe locuitorii Capitalei. Ciucu, de exemplu, a câștigat la Sectorul 6 exact pe mesaj de curățenie și disciplină urbană. Acum extinde la nivel general: promite un București mai curat, își chiar construiește imaginea de primar preocupat de estetică urbană (celebra fotografie de lansare a candidaturii îl arăta cu o minge de baschet spunând că țintește un “coș” – adică rezultate). Drulă, la rândul lui, pune accent pe spațiile verzi – el denunță defrișările “cu pretext de modernizare” și abuzurile imobiliare care betonează orașul. Publicul USR e foarte sensibil la această temă, deci Drulă insistă că va fi un primar ecologist și intransigent cu mafia imobiliară. Băluță, ca medic de profesie, a făcut campanii locale pe sănătate și mediu (a transformat o groapă de gunoi în parc în sectorul său, deci poate arăta acel exemplu). Alexandrescu și alții nu prea aduc ceva concret aici, în afară de critici generice.
• Administrație digitalizată și relația cu cetățenii: Un alt set de așteptări, mai degrabă din partea clasei de mijloc, este ca Primăria să devină mai eficientă și transparentă. După experiența încurajatoare a ultimilor ani cu buget participativ sau consultări publice (Nicușor Dan a inițiat unele, chiar referendum local), mulți bucureșteni vor un primar care să comunice deschis, să digitalizeze plățile, să elimine cozile, să faciliteze eliberarea de documente online etc. Ciucu are un oarecare avantaj – la sector a implementat servicii online și are imaginea unui tip tech-friendly. Drulă de asemenea, provenind din USR, partid care a promovat digitalizarea. Băluță, ca reprezentant al vechii gărzi PSD, are de convins publicul că nu va umple din nou Primăria de birocrație și nepotism. El va insista probabil că este un PSD-ist mai atipic, interesat de bunul mers, nu de clici politice.

Toate aceste așteptări concrete acționează ca un filtru rațional peste emoțiile campaniei.

În ziua votului, un bucureștean poate fi mânat de emoția de a “da o lecție PSD-ului” sau “a le arăta tuturor ca s-a săturat” – însă când se uită la buletinul de vot, e posibil să se gândească: “Bine, dar X o să fie în stare să repare țeava aia de apă caldă de la mine din cartier?”

Această combinare de vot emoțional cu calcul pragmatic face ca rezultatul să fie greu de anticipat. Un candidat poate să stârnească entuziasm, dar dacă nu inspiră și încredere în competența administrativă, poate fi abandonat chiar de susținătorii săi în ultimul moment.

Șansele și riscurile: un vot fragmentat cu rezultat imprevizibil

Alegerile din 7 decembrie 2025 la București sunt, fără exagerare, o loterie electorală. Fragmentarea extraordinară a ofertei electorale, plus sistemul unui singur tur de scrutin, fac ca oricare dintre principalii candidați să poată câștiga cu o pluralitate relativ modestă.

Sondajele de opinie de până acum confirmă că există practic patru candidați cu șanse reale, aflați la distanțe destul de mici unul de altul în preferințele electoratului.

Ultimele sondaje, realizate la sfârșitul lunii octombrie, îl plasau pe Daniel Băluță (PSD) pe primul loc, cu circa 25% din intențiile de vot.

Urmau Ciprian Ciucu (PNL) și Cătălin Drulă (USR) în marja de 18-23% fiecare, în funcție de casă de sondaj.

Anca Alexandrescu (Independent/AUR) oscila între 10% și 16%, dar aici trebuie menționat că scorul ei depinde de alți factori (unii sondatori testaseră separat un candidat oficial AUR care lua vreo 5%, plus ea 10% independentă; acum că AUR a îmbrățișat candidatura ei, e de așteptat ca procentele să se adune).

Ce înseamnă aceste cifre? Că nimeni nu se apropie de 50%, iar competiția e strânsă pentru primul loc. Diferența dintre a ieși pe primul loc sau pe locul trei ar putea fi de doar câteva procente.

Un factor-cheie este decizia lui Piedone de a nu candida și de a-l susține pe Băluță.

În sondaje anterioare, Piedone era cotat la 8-11%. Retragerea lui practic îl ajută pe Băluță, care ar putea absorbi o bună parte din voturile acelui electorat (în speță, votanți din zonele mărginașe ale orașului, populație mai în vârstă sau cu venituri mici, care îl îndrăgesc pe Piedone pentru stilul lui “popular”).

Astfel, Băluță ar putea spera realist la peste 30% în ziua alegerilor, dacă mașinăria PSD își face treaba și beneficiile alianței cu Piedone se materializează. Acesta este scenariul de aur al PSD: candidatul lor câștigă lejer, profitând de faptul că tabăra anti-PSD e divizată între Ciucu și Drulă (și parțial Alexandrescu).

Pe de altă parte, dacă prezența la vot va fi ridicată în segmentul de electorat anti-PSD, atunci competiția se echilibrează sau chiar înclină împotriva lui Băluță.

Ciucu și Drulă împreună însumează, conform sondajelor, în jur de 40% sau chiar peste. Problema lor e că acest scor e împărțit la doi. Niciunul nu pare deocamdată capabil să se desprindă clar în postura de portdrapel unic al “dreptei unite”.

Există riscul ca voturile reformiste să se împartă aproape egal între Ciucu și Drulă (să zicem fiecare 20%), permițând astfel lui Băluță să iasă primul cu 30%. Dacă diferența dintre Ciucu și Drulă va fi foarte mică, chiar și o mică variație de mobilizare pe ultima sută de metri va conta.

Un posibil scenariu-surpriză ar fi ca Anca Alexandrescu să crească mai mult decât anticipează mainstream-ul.

Dacă Alexandrescu (cu sprijinul AUR) reușește să capteze nu doar nucleul dur naționalist (să zicem 10-12%), ci și o parte din nehotărâții scârbiți de vechile partide, ar putea sări spre 20%.

În anumite sondaje interne s-a vehiculat că, fără Piedone în cursă, Alexandrescu ar putea spera la locul 3 sau chiar să “muște” din locul 2, mai ales dacă campania candidaților sistem e anostă. O Alexandrescu ajunsă la cotă de peste 20% ar fi coșmarul partidelor mari, deoarece ar însemna că votul de protest chiar ia fața votului politic clasic. Ar fi un semnal de alarmă că Bucureștiul, altădată bastion al forțelor democratice, poate ajunge pe mâna unui personaj fără structuri administrative, dar cu discurs confuz-demagogic.

Totuși, sunt câteva motive pentru care șansele reale ale extremei dreapta rămân limitate în București.

În primul rând, sociologia electorală a Capitalei arată că aici AUR și aliații săi nu au atins scorurile din provincie. Populația Bucureștiului e mai conectată la informații, mai greu de manipulat prin știri false și în general cu un nivel de educație mai ridicat.

La alegerile anterioare, AUR a luat sub media națională în București.

Poate crește acum? Da, dar probabil nu exponențial. În al doilea rând, divizarea taberei suveraniste persistă întrucâtva: deși AUR o sprijină pe Alexandrescu, mai există candidați ca Makaveli (SOS) sau Lasca (PPR) care vor rupe câteva procente din același bazin.

Chiar și un Mihai Neamțu (dacă ar fi candidat, de exemplu) ar mai fi rupt – dar el nu candidează, în schimb a intrat în competiție un Gigi Nețoiu (fost deputat PDL, azi independent ultraconservator) care deși infim ca șanse, iarăși mușcă poate o fărâmă pe acolo.

Prin urmare, “suveraniștii de carton” – cum sunt ironic numiți oportuniștii care flutură steagul suveranității ca să prindă voturi – nu au reușit nici măcar acum să prezinte un front complet unit.

AUR a cooptat ce a considerat mai viabil (Alexandrescu), dar Șoșoacă, Lasca și alții vor pe cont propriu gloria, chiar și dacă la scoruri foarte mici. Această fărâmițare este, paradoxal, un avantaj pentru democrație: scade riscul ca întreaga nemulțumire difuză să se canalizeze spre un singur exponent periculos.

Riscul principal rămâne totuși ca viitorul primar să fie ales cu o susținere slabă relativă, ceea ce i-ar putea afecta legitimitatea și capacitatea de a guverna eficient.

Imaginați-vă că cineva devine primar cu 25% din voturi într-o prezență de vreo 40%. Asta înseamnă că practic doar 1 din 10 bucureșteni cu drept de vot l-au vrut activ pe acel om, restul fie au preferat altul, fie au stat acasă.

O astfel de victorie “la loterie” face ca oricine ar fi primar să pornească cu un deficit de reprezentare. Va trebui să depună eforturi majore să câștige încrederea întregii populații, altfel riscă proteste și contestări permanente.

De asemenea, un alt risc este dat de posibile contestații și acuzații de fraudă.

Tocmai pentru că lupta e strânsă, fiecare tabără va avea toate motivele să fie vigilentă. Dacă diferența finală dintre primul și al doilea plasat va fi de câteva mii de voturi, ne putem aștepta la contestarea votului în unele secții sau la acuzații reciproce de turism electoral, cumpărare de voturi etc.

Bucureștiul nu e neapărat cunoscut pentru fraude masive, însă niciodată până acum n-au fost partenerii de guvernare puși în postura de adversari direcți aici. Va fi interesant de văzut cum se vor supraveghea reciproc PSD, PNL și USR în secții – teoretic ar trebui să colaboreze (fiind la putere împreună) pentru alegeri corecte, practic fiecare va sta cu ochii pe celălalt ca pe butelie.

În concluzie, șansele la Primăria Capitalei sunt în acest moment împărțite între trei-patru candidați, fără un favorit absolut.

Fiecare are cărți importante de jucat:

• Băluță are mașinăria PSD și aliații săi (Firea, Piedone) – dacă mobilizează full forțele, e greu de bătut.
• Ciucu are realizările din sector și structura PNL (plus, tacit, o parte din votanții USR care l-ar prefera tot pe el decât pe PSD sau AUR).
• Drulă are entuziasmul useriștilor, sprijinul lui Nicușor Dan și imaginea de reformator – el speră într-o surpriză de tipul “candidatul tânăr pornit mai jos recuperează spectaculos pe final”, așa cum USR a mai reușit la alte scrutine.
• Alexandrescu are în spate emoțiile anti-sistem canalizate de AUR – ea poate profita de orice greșeală a celorlalți (de exemplu, dacă Ciucu și Drulă se atacă reciproc prea tare și dezamăgesc electoratul anti-PSD, protestatarii ar putea migra spre independenta “anti-sistem”).

Pentru bucureșteni, riscul cel mare este alegerea unui primar care să dezamăgească încă o dată așteptările.

După succesiunea Oprescu-Firea-Nicușor Dan, fiecare cu lumini și umbre, Capitala are nevoie disperată de o administrație coerentă și eficientă.

Indiferent cine va câștiga, el sau ea va avea un mandat dificil: va trebui să colaboreze cu un Consiliu General probabil fragmentat (PNL, PSD, USR vor avea toți consilieri importanți), va trebui să relaționeze cu un guvern de coaliție complicată și cu un președinte (Nicușor Dan) care va urmări cu atenție ce se întâmplă în fief-ul său.

Bucureștiul este, cum se spune, “o nucă tare” – te înghite administrativ dacă nu ești extrem de priceput și determinat. De aceea, ar fi ideal ca viitorul primar să aibă cât mai mult sprijin popular ca să poată lua decizii curajoase.

Un moment crucial

Alegerile pentru Primăria Capitalei din decembrie 2025 vor fi un test definitoriu atât pentru partidele politice, cât și pentru societatea bucureșteană. Am asistat la o campanie tensionată, cu răfuieli în interiorul coaliției de guvernare, cu alianțe neobișnuite și candidați surpriză.

Bucureștiul se află la răscruce:

poate reveni la un primar PSD după 5 ani, ceea ce ar însemna o reafirmare a vechii guvernări locale, sau poate continua experimentul reformator printr-un edil susținut de forțele noi (USR) ori de centru-dreapta (PNL). Sau, într-un scenariu mai puțin convențional, ar putea trece în mâinile unei figuri populist-naționaliste, ceea ce ar reprezenta o schimbare radicală de direcție și un semnal alarmant la nivel național.

Un lucru este cert:

indiferent cine va purta panglica de primar general după 7 decembrie, așteptările bucureștenilor sunt imense. Oamenii vor rezultate tangibile – apă caldă, trafic fluent, aer respirabil, o administrație care răspunde nevoilor lor. Votul din această iarnă este încărcat de emoție, dar ziua de după alegeri va aduce implacabil testul realității. Noul primar va trebui să demonstreze că nu a fost ales doar ca simbol al unei victorii politice, ci ca administrator capabil să schimbe în bine viața orașului.

Bucureștiul are un potențial uriaș și probleme pe măsură.

De pe acum se poate spune că 2025 va intra în istorie ca anul în care Capitala și-a ales primarul între atâtea opțiuni divergente, sub privirile unui președinte proaspăt venit chiar din acea funcție.

În definitiv, acest proces electoral complicat reflectă frământările întregii societăți românești: dorința de schimbare, frica de necunoscut, nostalgia după stabilitate, furia împotriva corupției – toate amestecate în decizia fiecărui votant.

Rămâne de văzut pe cine vor alege bucureștenii să-i conducă.

Un lucru e sigur: bătălia pentru București din 2025 va fi ținută minte mult timp de acum înainte, fie ca exemplu de maturitate civică (dacă rezultatul va aduce un progres vizibil), fie ca un avertisment despre ce se întâmplă când politica se joacă de-a șoarecele și pisica pe seama unui oraș întreg.

În mâinile alegătorilor stă puterea de a decide direcția, iar pe umerii viitorului primar va sta responsabilitatea imensă de a nu irosi această încredere. Buletinele de vot vor spune povestea finală pe 7 decembrie. Bucureștiul așteaptă.