Alertă cu bombă în Portul Constanța. Un apel a semnalat existența sa în terminalul de pasageri
Alertă maximă de securitate în Portul Constanța, după un apel care a semnalat existența unei posibile bombe în terminalul de pasageri. Autoritățile au declanșat imediat procedurile standard pentru astfel de situații, iar personalul din zonă a fost evacuat de urgență. Toate manevrele au fost oprite, iar activitatea portuară este practic paralizată, în condițiile în care accesul în perimetru a fost restricționat din motive de securitate.
Alertă cu bombă în Portul Constanța, la terminalul de pasageri
Potrivit informațiilor disponibile, apelul care a anunțat amenințarea viza chiar terminalul de pasageri, o zonă cu trafic intens, mai ales în sezonul estival. Echipe mixte de polițiști, jandarmi, pompieri și specialiști pirotehniști sunt mobilizate în port și verifică sistematic clădirile, peroanele și spațiile închise, în timp ce navele din apropiere rămân în așteptare, cu circulația temporar suspendată.
Incidentul vine în contextul în care Portul Constanța se confruntă deja cu un climat de securitate fragil, după explozia unei drone maritime în dana 78, la începutul lunii iunie, moment în care a fost instituit nivelul 3 de securitate portuară – cel mai ridicat pe scala măsurilor de protecție a infrastructurii critice. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a atras atunci atenția că situația din port este „gravă” și a cerut un plan de măsuri urgente pentru întărirea securității.
Știre în curs de actualizare…