Alertă la Arad, din cauza focarelor de gripă aviară din Ungaria. Ce se întâmplă în Bihor

Publicat: 11 ian. 2022, 13:52, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Alertă la Arad, din cauza focarelor de gripă aviară din Ungaria. Ce se întâmplă în Bihor

După ce au fost confirmare zeci de focare de gripă aviară în Ungaria, dintre care unul aflat la doar 10 kilometri de graniţa de vest a României, autorităţile din Arad anunță măsuri speciale pentru prevenirea apariţiei bolii, cum ar fi interzicerea comerţului de păsări şi carne de pasăre fără control veterinar.

De altfel, şase localităţi din judeţul Bihor se află deja în zona de supraveghere, în urma identificării focarului de la graniță într-o fermă cu un efectiv de 12.099 capete de rate.

Autoritățile arădene atrag atenția că există chiar și riscul de transmitere a virusului de la păsări la om, potrivit unui comunicat al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad.

Instituţia a informat cu privire la „noul val de gripă aviară înalt patogenă (HPAI) ce afectează majoritatea ţărilor din Comunitatea Europeană, în special Italia şi Ungaria”.

„La această dată, în Ungaria sunt notificate 59 de focare, iar recent a fost confirmat un focar primar cu subtipul H5N1, într-o fermă cu un efectiv de 12.099 capete de raţe, la mai puţin de 10 km de graniţa de vest a României, în judeţul Bekes, focar ce include în zona de supraveghere şase localităţi din judeţul Bihor. În vederea prevenirii introducerii bolii pe teritoriul naţional, ANSVSA, prin direcţiile veterinare judeţene şi în special a celor din judeţele limitrofe Ungariei, a dispus punerea în aplicare a Planului de măsuri specifice de prevenţie şi control, inclusiv asupra comerţului cu păsări, ouă, furaje, carne şi produse din carne de pasăre ce provin din ţările afectate”, se arată în comunicat.

DSVSA Arad monitorizează starea de sănătate a efectivelor de păsări domestice şi efectuează controale şi alte acţiuni pentru prevenirea intrării transporturilor de păsări vii, ouă de incubat, furaje pentru păsări sau carne de pasăre din zone unde evoluează gripa aviară. Se fac verificări privind respectarea programelor de biosecuritate în exploataţiile comerciale avicole, se mai precizează în comunicat.

De asemenea, comerţul de păsări şi carne de pasăre fără control veterinar este interzis şi vor avea loc controale.

Autorităţile mai anunţă că vor face verificări pentru a se asigura că nu există păsări crescute în spaţii deschise cu acces la luciuri de apă în care ajung şi păsările sălbatice.

Citește și Persoană contaminată cu virusul gripei aviare în Marea Britanie