Alexandru Nazare pleacă miercuri la Bruxelles. Va susține un deficit de 6,2% din PIB pentru 2026

Publicat: 27 ian. 2026, 12:22, de Răzvan Aprozeanu, în POLITICĂ , ? cititori
Alexandru Nazare pleacă miercuri la Bruxelles. Va susține un deficit de 6,2% din PIB pentru 2026
Sursa foto: facebook/Alexandru Nazare; Rick Steves

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, se va deplasa miercuri la Bruxelles pentru a discuta despre buget, urmând să susțină un deficit de 6,2% din PIB pentru 2026, conform deciziei luate în ședința coaliției de guvernare.

Ministrul Finanțelor va discuta, la Bruxelles, despre buget

Liderii coaliției au decis ca Guvernul să-și angajeze răspunderea simultan, pentru pachetul privind administrația și cel de relansare economică, ca proiecte separate, în cadrul unei ședințe a Parlamentului.

Surse politice au declarat, pentru Agerpres, că premierul Bolojan și ceilalți reprezentanți ai PNL, împreună cu cei ai USR, au încercat să separe asumarea celor două pachete.

PSD și UDMR au respins această propunere și au susținut că angajarea răspunderii trebuie să aibă loc concomitent, așa cum s-a convenit în urmă cu cinci luni.

Totodată, toate partidele sunt de acord, în principiu, cu măsurile din pachetul de relansare economică, care au un impact total de doar 0,12% din PIB, conform surselor.

Radu Miruță reacționează, după scandalul din coaliție

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a afirmat astăzi că data stabilită de coaliție pentru asumarea răspunderii asupra celor două pachete este extrem de importantă pentru guvern și trebuie să aibă loc cât mai curând. Dar, aceste decizii trebuie să fie luate în consens, a spus el.

„Domnul Bolojan nu a spus că e pe 29 la ora 3 sau la ora 4”, a adăugat Miruță.

Ministrul Miruță a explicat că mesajul este foarte clar: coaliția este formată din cinci partide, inclusiv minoritățile naționale, iar premierul a subliniat necesitatea ca asumarea răspunderii pentru cele două pachete – administrație și relansare economică – să aibă loc cât mai repede. Pe măsură ce pachetul pe administrație este adoptat rapid, Ministerul Finanțelor va putea să își planifice bugetul, conform noii legi. În cadrul coaliției s-a convenit că trebuie să existe atât pachetul pe administrație, cât și cel economic, a mai spus deputatul USR Gorj.

El a menționat că există un grup de lucru pentru pachetul economic, format din reprezentanți ai tuturor partidelor. Aceștia au contribuit la realizarea unui proiect, care a fost dezbătut azi în cadrul coaliției.

„Am propus şi noi la USR câteva proiecte acolo, care s-au regăsit şi de care vorbim de mult timp. Au propus şi cei de la PSD, cei de la PNL, UDMR, minorităţi şi aşa mai departe. Domnul Bolojan nu a spus că e pe 29 la ora 3 sau la ora 4. E o chestiune extrem de importantă pentru guvern, avem nevoie să se întâmple cât mai repede, însă aceste lucruri trebuie să se întâmple într-un consens. Patru partide ajung la consens, poate nu la ora 9, poate la ora 9 şi un sfert”, a mai afirmat Miruţă.

Ministrul a mai spus că se urmărește ca ambele asumări să aibă loc în aceeași zi.