Alexandru Petrescu, președintele ASF: Piața de asigurări a crescut cu 10% în 2023

Publicat: 22 mart. 2024, 06:01, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Alexandru Petrescu, președintele ASF: Piața de asigurări a crescut cu 10% în 2023

„Piaţa de asigurări din România a crescut cu peste 10% în 2023. Ca efect, volumul de prime brute subscrise a depăşit 18 miliarde de lei”, a declarat, astăzi, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.

“Pieţele pe care noi le reglementăm prin ASF sunt stabile şi stabilitatea este cuvântul la care ţin cel mai mult în mandatul meu. Avem prime brute subscrise pe asigurări de peste 18 miliarde de lei, o creştere în two digits (de două cifre – n. r.) de peste 10%. Avem active cumulate pe pensii de aproape 132 de miliarde lei. Şi acolo avem o creştere de peste 30%. Piaţa de capital a atins o capitalizare bursieră de aproape 300 de miliarde de lei la sfârşitul anului trecut. Am reuşit să marcăm tranziţia de la piaţă de frontieră, la piaţă emergentă, cel puţin din perspectiva FTSE. Perspectivele sunt bune din punctul meu de vedere”, a spus președintele ASF, la conferinţa “Tendinţe Economice 2024”, organizată de Patronatul European al Femeilor de Afaceri.

Potrivit acestuia, privind retrospectiv, “suntem în sintagma binecunoscută a siajului unor multiple crize care s-au reflectat în zona de business, în pieţele de capital. Dar, cu toate acestea, când privim la rece, putem spune că au existat sisteme ce s-au dovedit reziliente”.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost zguduită în ultimii ani de falimentele celor doi lideri ai pieței asigurărilor, City Insurance și Euroins. Unul dintre cele mai vizibile efecte ale acestor falimente a fost că prețurile asigurărilor auto RCA au crescut puternic.

Pe de altă parte, tocmai primele artificial scăzute pentru asigurările auto RCA au fost principala cauză a falimentelor. Nivelul despăgubirilor datorate n-a mai putut fi acoperit de către cele două companii din rezervele acumulate din primele pentru celelalte categorii de asigurări. Ca urmare, City Insurance și Euroins au intrat în incapacitate de plată și au fost obligate să declare falimentul.

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă asiguratorii din România este că cea mai mare parte dintre proprietarii de imobile nu își plătesc asigurarea obligatorie a locuințelor (PAXD), deși această obligație e prevăzută prin lege. Astfel, anual se înregistrează o pierdere de ordinul milioanelor de euro în ceea ce privește volumul primelor încasate.