Alin Stoica nu ar permite organizarea congresului PNL. Fostul prefect al Capitalei:„E în spaţiu închis cu 5.000 de oameni. Limita în aer liber este de 1.000”

Alin Stoica afirmă că organizarea Congresului PNL nu ar trebui permisă. Fostul prefect al Capitalei amintește că limita pentru spectacole în aer liber este de 1.000 de persoane, la peste trei cazuri de Covid la mia de locuitori. Deci 5.000 de oameni în spațiu închis nu e legal, susține Stoica.

Potrivit normelor legale şi regulilor de bun simţ, nu poţi permite organizarea de conferinţe, în spaţii închise, cu 5.000 de oameni. Limita pentru spectacole în aer liber este de 1.000, iar limita pentru proteste este de 100 de persoane.

 Responsabilitatea este acum aruncată pe geam, se pare, pentru nişte interese strict personale. De ce este această atitudine dăunătoare? Pentru că autorităţile subminează practic conformarea. Ne arată nouă, tuturor cetăţenilor, că legea este opţională pentru unii, că poate fi interpretată după bunul plac.

Iar concret, că mijloacele de protejare a sănătăţii şi vieţii oamenilor nu sunt serioase. Ele se aplică doar când ne convin, dar atunci când ele nu ne permit să facem ce vrem le dăm deoparte“, a scris Alin Stoica, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Stoica susține că organizarea congresului PNL este ilegală

El invocă legile potrivit cărora conferinţele pot fi organizate cu maxim 150 de persoane la interior, la o incidenţă de 3 – 6 la mia de locuitori. Nu poți încadra Congresul PNL în aceeaşi categorie cu spectacolele, susține Stoica.

Este o interpretare total fantezistă a legii, dincolo de limita bunului simţ. Reglementarea cu pricina (art. 1, pct. 8 indice 1 din Anexa 3 a HG 932/2021, modificat prin HG 990/2021) priveşte spectacolele şi concertele. În niciun caz nu poate privi congresul unui partid.

Apoi, avem o reglementare specifică pentru conferinţe, la alte puncte ale aceleiaşi Hotărâri de Guvern (28 – 30 indice 1). Or, conform acestui punct, conferinţele pot fi organizate cu maxim 150 de persoane la interior în cazul în care incidenţa este între 3 şi 6 la mia de locuitori.

În cele din urmă, avem prevederile Ordinului comun al ministrului Culturii şi ministrului Sănătăţii, 3245/2020, modificat prin Ordinul 3032/2021. Acesta prevede doar că sunt interzise spectacolele, în cazul în care este depăşită incidenţa de 3 la mie. Desigur, acest ordin va trebui modificat. Dar priveşte tot concertele şi spectacolele, nu conferinţele, congresele şi alte activităţi politice“, explică fostul prefect de Bucureşti.

Congresul PNL se desfășoară sâmbătă și duminică, la Romexpo

Premierul Florin Cîţu a declarat că reuniunea liberalilor de la sfârşitul acestei săptămâni se va desfăşura în condiţii de legalitate şi de siguranţă maximă. Oricine va încerca să amâne Congresul PNL nu are nicio şansă, a adăugat el.

Nu este spaţiu mic, sunt 15.000 de metri pătraţi, vor fi 3 metri pătraţi pentru fiecare persoană. Dacă vin 5.000 de persoane, vor fi 3 metri pătraţi pentru fiecare persoană, va fi cu certificat verde şi centre de testare acolo, deci va fi în condiţii regulamentare.

Înţeleg că este şi o recomandare pe care au cerut-o de la cei de la CNSU, va fi organizat în condiţii de legalitate şi de siguranţă maximă Congresul PNL. Oricine încearcă să amâne acest congres nu are nicio şansă“, a precizat Cîţu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole