Alin Văleanu, președinte FRC: Vom continua să suținem derularea programelor guvernamentale lansate în anul 2022 INTERVIU

Publicat: 29 dec. 2022, 13:00, de Otilia Caloian, în ECONOMIE , ? cititori
<strong>Alin Văleanu, președinte FRC: Vom continua să suținem derularea programelor guvernamentale lansate în anul 2022 INTERVIU</strong>
Alin Văleanu, Președinte Fondul Român de Contragarantare

Alin Văleanu, președintele Directoratului Fondului Român de Contragarantare ne prezintă, într-un interviu exclusiv, care sunt planurile de viitor ale fondului, ce programe derulează și cum pot fi accesate de către firme sau de către persoanele fizice.

  • Ce este Fondul Român de Contragarantare?

Fondul Român de Contragarantare SA (FRC) este o instituție financiară specializată administrată în sistem dualist, a devenit operațională în anul 2010, fiind constituită sub forma unei societăți comerciale pe acțiuni având ca acționari Statul Român prin Ministerul Finanțelor (68%) și Fundația Post-Privatizare (32%). FRC are corespondență în practici recunoscute la nivel european, susținute și promovate prin AECM – Asociația Europeană a Instituțiilor de Garantare/Contragarantare și al cărei membru cu drepturi depline este încă de la înființare. Obiectul de activitate al FRC este orientat, în principal, spre susținerea sectorului antreprenorial din România, prin contragarantarea până la 80% a garanțiilor aferente creditelor, scrisorilor de garanție bancară și a altor instrumente destinate finanțării investițiilor, activității curente, cofinanțării proiectelor din fonduri europene, a proiectelor inovative, de cercetare-dezvoltare, pentru mediu și de tehnologizare/digitalizare. În acest mecanism financiar de garantare-contragarantare, societatea are ca parteneri atât fondurile de garantare, cât și instituțiile financiar-bancare. De asemenea, FRC are rolul de agent al statului în programe guvernamentale de creditare derulate de ministerele responsabile, caz în care acordă garanții în numele și contul statului IMM-urilor și/sau beneficiarilor individuali.

  • Ce înseamnă o contragaranție?

Contragarantia este un angajament expres, irevocabil și necondiționat prin care FRC preia până la 80% din riscul de credit asumat de fondurile de garantare la acordarea de garanții în favoarea IMM-urilor care solicită finanțare la instituțiile de credit, în condițiile convențiilor de contragarantare agreate de părți.

  • Care sunt principalele obiective ale Fondului Român de Contragarantare?

Conducerea dualistă a Fondului, Directoratul și Consiliul de Supraveghere (CS), urmărește să dezvolte componenta de contragarantare în beneficiul IMM-urilor, în paralel cu noi produse financiare de tipul garanțiilor adresate altor categorii de beneficiari, în acord cu politica de finanțare susținută de guvern și de instituțiile europene în această etapă de finanțare care vizează domeniile și programele de interes european și național. Astfel, avem în vedere facilitarea și îmbunătățiea accesului IMM-urilor la finanțare, pentru a contribui în mod activ la funcționarea sustenabilă a pieței financiar-bancare, la sprijinirea afacerilor din domeniul inovației și progresului tehnologic, pentru a facilita absorbția și utilizarea eficientă a fondurilor europene, pentru a promova și susține dezvoltarea durabilă în România, crearea/menținerea locurilor de muncă și creșterea competitivității operatorilor economici.

Pe termen mediu și lung, Directoratul împreună cu CS, au o viziune strategică de dezvoltare a dimensiunii activității sale  pe coordonate europene, cu scopul creșterii vizibilității instrumentelor și mecanismelor financiare pe care le implementeaza, consolidarea credibilității instituționale, a eficienței și eficacității utilizării fondurilor alocate pentru programele/proiectele derulate.

  • Aveți în derulare în 2022 patru mari programe: Family Start, Student Invest, Garant Construct și Innovation. În ce constă, mai exact, fiecare dintre aceste programe?

In cursul anului 2022 FRC a încheiat convenții în calitate de partener de implementare în patru programe guvernamentale de garantare în numele și contul statului, fiind mandatat de Ministerul Finanțelor să susțină prin acordarea de garanții de stat a finanțărilor pentru beneficiari IMM-uri: Garant Construct și Inovation – componente de finanțare care au la bază scheme de ajutor de stat, fiind derulate sub umbrela Programului IMM Invest, cât și a celor destinate tinerilor familii sau studenților (persoane fizice): programele Family Start și Student Invest derulate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șamse (MFTES).

De asemenea, FRC poate acorda contragaranții din fonduri proprii în două programe guvernamentale derulate de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT): Start-Up Nation, respectiv Femeia Antreprenor în cadrul programelor multianuale de sprijin pentru IMM-uri.

Prin urmare sunt, în total, șase programe în care FRC este implicat din 2022 și sperăm ca și în 2023 să le putem continua.

  • Dintre cele patru mari programe (Family Start, Student Invest, Garant Construct și IMM Invest), care dintre ele a fost cel mai accesat?

In ceea ce privește programele pentru facilitarea accesului la finanțare pentru IMM-uri, componenta Garant Construct, cantitativ și valoric, a fost cea mai accesată, dar consider că – în situația în care ar fi beneficiat de același interval de implementare – componenta Innovation ar fi putut depăși performanțele obținute cu Garant Construct, dat fiind interesul major al instituțiilor de credit partenere care cunosc exact nevoile clienților lor, antreprenori, IMM-uri, întreprinderi mici cu capitalizare medie de piață, eligibile în acest program.

Astfel, pentru anul 2023 sperăm să putem demonstra practic că inovația, cercetarea-dezvoltarea, promovarea exporturilor, tehnologizarea și digitalizarea sunt prioritare pentru mediul de afaceri din România și facilitareea accesului la finanțare prin FRC a proiectelor din aceste domenii este benefică dezvoltării sustenabile a sectorului IMM.

La programele pentru beneficiari individuali, Student Invest a fost cel mai accesat.

  • În ce stadiu se află proiectele Family Start, respectiv Student Invest?

Cele două programe se bucură de interesul scontat și astăzi, de exemplu, suntem în plin proces de analiză și primim solicitări de garantare din partea instituțiilor de credit pentru tinerii care au depus solicitări de finanțare și sunt eligibili, conform legislației specifice aprobate de guvern.

  • Cum va suporta bugetul de stat noi cheltuieli de acest tip, în contextul unei inflaţii care a atins două cifre în România?

În primul rând, prin programele de finanțare adresate beneficiarilor individuali, statul nu avansează sume importante, ci garantează ca să atragă resursele financiare respective de la parteneri, instituțiile de credit. Sprijinul nu se concretizează prin alocații de la buget, ci prin garanții oferite finanțatorilor. Statul subvenționează dobânzile și comisioanele, prin bugetul ministerului care derulează programele pentru tineri. Ca atare, instrumentul garanției facilitează accesul la finanțare și obținerea împrumutului bancar de către benbeficiarii eligibili.

  • Care sunt condițiile de eligibilitate de înscriere în cele patru mari programe?

Pentru GARANT CONSTRUCT beneficiarii programului sunt operatorii economici care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990, OUG 44/2008 aprobată prin Legea nr. 182/2016, Legea nr. 1/2005, sau OUG nr. 6/2011, Legea nr. 301/2011, și îndeplinește condițiile de încadrare în categoria IMM, prevăzute de Legea nr. 346/2004, denumite în continuare IMM-uri, inclusiv start-up-uri, precum și arhitecții, așa cum sunt reglementați în Legea nr. 184/2001, respectiv birourile individuale de arhitectură.

Pentru susținerea proiectelor de investiții de scară mică pentru unitati administrativ teritoriale (UAT-uri), care presupun finanțarea unor activități din sectorul construcțiilor, beneficiarul este municipiul, orașul, comuna, care are proiecte ce presupun finanțarea unor activități economice în sectorul construcțiilor.

Codurile CAEN eligibile pentru IMM-uri sunt cele din grupele de construcții civile și industriale, inginerie și consultanță legate de acestea, arhitectură, proiectare, testări și analize tehnice, etc., iar pentru UAT-uri, cele legate de servicii de administrație publică generală.

Pentru INNOVATION domeniile/ sectoarele de activitate eligibile sunt legate de coduri CAEN pentru activitățile de comerț, cercetare-dezvoltare, precum și cele privind serviciile de administrație publică generală.

Pentru STUDENT INVEST, finanțarea se acordăcu condiția ca tinerii să aibă vârsta intre 18 ani impliniti si 31 de ani neimpliniti și să fie cuprinși în sistemul de invatamant superior autorizat de catre Ministerul Educației din România.

Pentru FAMILY START, finanțarea se acordă pentru tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 ani impliniti si pana la 45 de ani neimpliniti, care isi intemeiaza o familie și/sau tineri care formează o familie și care au, împreună, salarii nete lunare de până la maximum 7.500 de lei per familie.

  • Unde se înscriu potențialii beneficiari? Trebuie să meargă la o bancă anume?

Pentru programele Student Invest și Family Start sunt 33 de bănci partenere la care beneficiarii potențiali se pot adresa, rețelele acestora acoperind prin servicii financiar-bancare tot teritoriul țării, atât în mediul urban, cât și în rural, după cum urmează:

  • CEC Bank
  • Libra Internet Bank
  • Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP
  • Banca Cooperatistă Jiul Tg.Jiu
  • Banca Cooperatistă Baimareana Baia Mare
  • Banca Cooperatistă Eurocoop Sf Gheorghe
  • Banca Cooperatistă Muntenia Pitești
  • Banca Cooperatista Mihai Viteazul Targoviste
  • Banca Cooperatistă Deltacoop Tulcea
  • Banca Cooperatista Putna Focșani
  • Banca Cooperatistă Tisa Sighetu Marmatiei
  • Banca Cooperatistă Istrita Buzau
  • Banca Cooperatistă Ajutorul Rm. Valcea
  • Banca Cooperatistă Unirea Brasov
  • Banca Cooperatistă Capital Suceava
  • Banca Cooperatistă Record Calarasi
  • Banca Cooperatistă Antic Bistrita
  • Banca Cooperatistă Rascoala Botosani
  • Banca Cooperatistă Victoria București
  • Banca Cooperatistă Izvoru Ștei
  • Banca Cooperatistă 8 Martie Codlea
  • Banca Cooperatistă Danubius Braila
  • Banca Cooperatistă Alfa Târnăveni
  • Banca Cooperatistă Albina Slatina
  • Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi
  • Banca Cooperatistă Decebal Deva
  • Banca Cooperatistă Alianța Cluj-Napoca
  • Banca Cooperatistă Stejarul Marghita
  • Banca Cooperatistă Viitorul Iași
  • Banca Cooperatistă Peneș Curcanu Vaslui
  • Banca Cooperatistă Dacia Oradea
  • Banca Cooperatista Muresul Arad
  • Banca Cooperatistă Mihai Viteazu Craiova
  • Cine sunt partenerii Fondului Român de Contragarantare?

În implementarea instrumentelor și mecanismelor financiare de garantare și/sau contragarantare, FRC are ca parteneri atât fondurile de garantare, cât și instituțiile financiar-bancare din România, iar la nivel administrativ colaborează și contribuie în mod activ pentru amenajarea legislativă corespunzătoare cu toate autoritățile și instituțiile publice centrale care derulează programe și aprobă scheme de ajutor de stat.

  • Cum încheiați anul 2022?

Rezultatele preliminate în momentul de față sugerează că anul 2022 îl vom încheia cu un rezultat financiar pozitiv. Totdată, acest an a reprezentat pentru FRC relansarea operațională prin participarea echipei noastre la implementarea noilor programe pentru IMM-uri și beneficiari individuali, programe care – deși au demarat mai târziu decât am anticipat (au implicat amenajare administrativă, decizia CE, etc.) – au intrat efectiv în vigoare în trimestrul al IV-lea din 2022, antrenează rezultate favorabile și au condus la o creștere a vizibilității instituției și produselor sale.

Mai mult, într-un context cu provocări complexe, am reușit să găsim soluții optime prin colaborare, spirit de echipă și profesionalism. Contam în continuare ca aceste valori să fie cheia succesului FRC în perioada următoare.

  • Ce obiective are Fondul Român de Contragarantare pentru anul 2023?

Conducerea FRC va continua să susțină derularea programelor guvernamentale lansate în anul 2022, implementate operațional și tehnologic pe platformele online destinate acestora.

In Monitorul Oficial nr. 1226 din data de 20 decembrie 2022 a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 180 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS și a componentelor acesteia — IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION și RURAL INVEST.

Actul normativ conține o serie de modificări și completări ale OUG nr. 99/2022 care sunt favorabile implementării în continuare a componentelor IMM Invest Plus și consolidează accesul la finanțare al mediului de afaceri din România, printre care doresc să menționez următoarele aspecte:

  • aplicarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS până la 31 decembrie 2023;
  • plata dobânzilor se efectuează până la data de 31 martie 2026 inclusiv;
  • modificări ale plafonului total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat pe perioada de valabilitate;
  • majorarea pragurilor valorice ale ajutorului de stat sub formă de grant, constituit din valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare, aferente garanţiei acordate, pe toată durata de valabilitate a garanţiei acordate, şi a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credit, acordate pe o perioadă de maximum 12 luni;
  • prevederea în mod expres a faptului că start-uprile pot fi beneficiari ai componentelor IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, RURAL INVEST și GARANT CONSTRUCT;
  • introducerea unei noi reguli de eligibilitate pentru beneficiari, respectiv faptul că o întreprindere care face parte dintr-un grup mai mare de întreprinderi sau care este preluată de acesta nu este eligibilă pentru a beneficia de ajutoare de stat în cadrul prezentei scheme, cu excepția cazului în care se poate demonstra că dificultățile întreprinderii nu sunt rezultatul unei alocări arbitrare a costurilor în cadrul grupului și că dificultățile sunt prea grave pentru a fi soluționate de către grup. În astfel de cazuri, se va solicita, de regulă, o contribuție substanțială din partea grupului la costurile măsurii de solvabilitate;
  • prevederea în mod expres a faptului că beneficiari eligibili ai componentei INNOVATION sunt cei care au în componența cheltuielilor un caracter inovator și definirea noțiunii de cheltuială cu caracter inovator;
  • modificarea criteriului privind cazierul judiciar și fiscal prezentat de administrator, respectiv: administratorii, persoane fizice și/sau juridice, rezidente pe teritoriul României, nu au fapte înscrise în cazierul judiciar și cazierul fiscal. În cazul administratorilor persoane fizice și/sau juridice, nerezidente pe teritoriul României, se prezintă o declarație autentică pe propria răspundere a persoanei fizice sau a reprezentantului persoanei juridice, după caz, din care să rezulte că nu au săvârșit fapte și nu s-au aflat în situații de natura celor care se înscriu în evidența cazierului fiscal, precum și că nu sunt înregistrați fiscal în România.

Cum precizam și cu alte ocazii, Directoratul și Consiliul de Supraveghere ale FRC, au o viziune strategică de dezvoltare a dimensiunii activității instituției noastre financiare pe coordonate europene, cu scopul creșterii vizibilității instrumentelor și mecanismelor financiare pe care le implementează, consolidarea încrederii partenerilor instituționali, creșterea eficienței și eficacității utilizării fondurilor alocate pentru programele/proiectele derulate, în beneficiul mediului de afaceri și altor categorii eligibile de beneficiari.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele