Alina Bica și expertiza inestimabilă în cetățenie italiană

Doamna asta, ca să zicem așa, pe care statul român n-a fost în stare s-o aducă înapoi ca să-și ispășească anii de condamnare în România, a ajuns acum să ne dea sfaturi. Calm, profesoral, cu aer de expert, ne explică ce asigurare îți trebuie, ce contract, ce chirie, cum să te descurci corect în Italia. De parcă problema ei fundamentală în viață ar fi fost mereu birocrația, nu justiția.

Poate că ar fi fost mai onest să scrie o carte de bucate costaricane. Așa, însă, asistăm din nou la spectacolul românesc al impunității: cei care au scăpat de stat ne explică acum, senin, cum să plecăm din el.

Fost procuror-șef al DIICOT, instituție-cheie în lupta cu marea criminalitate, astăzi avocat în Italia, Alina Bica ne explică – cu seriozitate didactică – cum se obține rezidența și, implicit, drumul spre cetățenie italiană. Pas cu pas. Ca un tutorial de YouTube, doar că cu un trecut pe care nu-l mai menționează nimeni.

De la „statul de drept” la „statul în chirie”

Reprofilarea e fascinantă.

Din vârful unei instituții care trebuia să apere ordinea juridică a României, Alina Bica a ajuns să explice românilor cum să-și aranjeze actele pentru a trăi liniștiți în alt stat. Nu e nimic ilegal aici. Dar e ceva profund ironic.

Într-o țară din care milioane de oameni pleacă pentru că nu mai au încredere în justiție, o fostă șefă a justiției specializate le explică exact cum se face ieșirea. Cu contract de muncă, cu chirie potrivită, cu asigurare – pardon, nu de viață, ci de sănătate. Mică eroare tehnică, corectată ulterior.

Detaliile contează. Mai ales când vin de la cineva care a trăit ani întregi din precizia juridică.

Lecții de rigoare administrativă, livrate cu nonșalanță

Tonul e impecabil: calm, tehnic, aproape plictisit de propria competență.

„Trebuie să ai asigurare de viață, trebuie să ai un contract de muncă și trebuie să dovedești veniturile necesare”

Ups. Nu era asigurare de viață. Era de sănătate. Se mai întâmplă. Important e că lecția continuă.

Ni se explică doct că:

• fără rezidență nu ai card de sănătate;
• fără asigurare de sănătate nu ai acces la servicii medicale;
• fără contract de muncă nu există rezidență.

Totul e foarte logic. Foarte corect. Foarte… ironic, dacă te gândești la istoria recentă a instituțiilor românești.

Expertiza care nu mai e chestionată

Partea cu adevărat fascinantă nu e conținutul explicațiilor – ele sunt, în mare, cunoscute de oricine a trecut prin birocrația italiană. Partea fascinantă e autoritatea cu care sunt livrate.

Alina Bica vorbește ca un ghid de încredere, ca o voce legitimă, ca cineva care „știe sistemul”. Iar presa preia, fără să clipească, fără să pună întrebarea simplă:

Cum ajunge cineva cu acest trecut să fie, din nou, expert public?

Nu juridic. Moral.

Mic detaliu incomod: cine mai dă lecții cui

Ni se spune, aproape ca o notă de subsol, că:

„Inclusiv cei condamnați în România… au fost nevoiți să prezinte un contract de muncă pentru a obține acest statut.”

E rostită senin, ca o dovadă de rigoare italiană. Dar citită atent, fraza e devastatoare: statul italian cere mai multă coerență administrativă decât statul român a cerut ani la rând propriilor săi demnitari.

Și atunci apare întrebarea care face textul să usture:

Când exact a devenit Alina Bica autoritatea morală în materie de „cum se face corect”?

Normalizarea obrazului gros

Asta e, de fapt, povestea mare din spatele știrii.

Nu Alina Bica în sine e problema. Ci normalizarea completă a ideii că trecutul nu mai contează, că poți reveni oricând, sub altă formă, cu alt discurs, fără niciun moment de reflecție publică.

Astăzi explici rezidență.
Mâine explici cetățenie.
Poimâine explici „stat de drept european”.

Totul fără să te mai întrebe nimeni nimic despre ce ai făcut când aveai puterea reală.

De ce prinde povestea asta

Pentru că e perfect adaptată României anului 2026:

• memoria publică e scurtă;
• rușinea e opțională;
• expertiza e auto-proclamată;
• iar presa adoră „reprofilările” cu aer de succes personal.

Alina Bica nu se ascunde. Nu se scuză. Nu explică trecutul. Îl ocolește elegant, cu documente, chirii și asigurări de sănătate.

Ghidul suprem al evadării elegante

Dacă ar fi să rezumăm totul într-o propoziție, ar fi asta:

România a ajuns în punctul în care cei care trebuiau să facă statul funcțional ne explică, senin, cum să plecăm de-aici.

Și o fac cu aplomb, cu aer de profesori răbdători, în timp ce noi ne prefacem că nu vedem ironia.

Poate că adevăratul „ghid” livrat de Alina Bica nu e despre cetățenia italiană.
Poate e despre cum supraviețuiești impecabil după ce ai fentat responsabilitatea.