Alina Gorghiu, „Albinuța” lui Murphy dinspre Cotroceni

Publicat: 27 sept. 2023, 08:00, de Ion Teleanu, în OPINII , ? cititori
Alina Gorghiu, „Albinuța” lui Murphy dinspre Cotroceni

De când a ajuns ministrul Justiției, Alina Gorghiu, nu e săptămână să nu-l plagieze pe Murphy. Dar nu o face într-un mod discret și cu tâlc, ci de a dreptul grobian, adică cam ca la țară. 

Practic, prin declarațiile sale bombastice și aberante, Alina Gorghiu, pas cu pas cum spune „tătucul” ei de la Cotroceni, îl copiază pe Murphy:„Când oamenii sunt liberi să facă ceea ce vor, de regulă se imită unul pe altul”. Și Alina Gorghiu ne demonstrează, pas cu pas, că este o demnă urmașă a lui Murphy.

Ba chiar insistă să ne convingă că și-a făcut bine temele în acest sens. Și pe 15 septembrie 2023, Alinuța, „Albinuța” favorită a lui Iohannis, pozând în mironoșiță venită de la mănăstire, a făcut la un un post TV o declarație șocantă: „Gândiți-vă că în România sunt milioane de consumatori de droguri și cred că ei trebuie să fie ajutați să scape. Nu putem să băgăm în pușcărie milioane de oameni pentru că ei consumă droguri”. Opsss!  Ce spusei?

Dar asta nu e tot! „Sunt bine peste un milion de români care la un moment dat în viața lor au consumat un anumit tip de droguri. Aș spune că mai bine de două milioane”. Măi Alinuța-Albinuța… după ce ai deschis gura la TV a ieșit fum alb pe coșul de la Cotroceni. Și fumul alb e pentru cei care consumă droguri. Adică, stimați consumatori de droguri sunteți în siguranță pentru că ministrul Justiției vă dă asigurări că nu o să ajungeți la pușcărie! Ura! Ura! Aplauze și iar aplauze!

Dar, Alina Gorghiu, prin declarația că aproape două milioane de români au consumat un anumit tip de droguri, demonstrează, cum se spune în limbajul străzii, că „fură curent”. Și fură curent de mamă, mamă! Populația României este de aproape 20 de milioane de locuitori, din care cu vârsta până la 14 ani sunt vreo 3.400.000, iar încă vreo 3.000.000 au peste 65 de ani. Asta înseamnă, după calculul și mintea Alinei Gorghiu, excluzându-i pe cei sub 14 ani și pe cei peste 65 de ani, că 2.000.000 din cele 14.000.000 de locuitori au consumat un anumit drog. Adică, unul din șapte locuitori a tras pe nas! Măi dragă doamnă ministru, cum spune tătucul Iliescu, mintea ta a luat-o pe arătură! Și rău de tot! Dar asta nu e tot.

La sfârșitul săptămânii trecute, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că nici Europa nu e ferită de subiectul drogurilor, precizând că o statistică a Uniunii Europene arată că sunt aproape 84 de milioane de adulţi din Europa, între 15 şi 65 de ani, care au încercat cel puţin un drog o dată în viaţă. Măi dragă, Alinuța-Albinuța, iar ai furat curent. În primul rând, la 15 ani nu ești adult, ci doar de la 18 ani. Însă, se poate ca Alina Gorghiu să fi devenit adultă înainte de majorat, însă e amănunt neimportant! Dar, mare aberație debitată de Alinuța-Albinuța Cotroceniului este că „aproape 84 de milioane de adulţi din Europa, între 15 şi 65 de ani, care au încercat cel puţin un drog o dată în viaţă”.

Păi, măi dragă Alina, populația Europei este 745.000.000, iar, după calculul tău, unul din opt locuitori ai Europei a consumat droguri!  Alinuța, Alinuța-Albinuța, că memoria îți joacă feste, nu e nimic nou, dar stai rău și cu matematica și cu statistica! Dar, ce să-i mai faci acum Alinei Gorghiu că deh „unde nu-i cap, vai de picioare”, iar „unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!”. Așadar, Alina Gorghiu a demonstrat că-l divinizează pe Murphy și, ca atare, zi de zi, ne reamintește că „Dacă nu poţi să uimeşti lumea cu inteligenţa ta, zăpăceşte-i pe toţi cu tâmpeniile tale!”.