Alina Gorghiu cere ajutorul Coaliției și al Guvernului pentru mutarea penitenciarelor din centrele orașelor

Publicat: 24 nov. 2023, 21:53, de Mariana Olteanu, în POLITICĂ , ? cititori
Alina Gorghiu cere ajutorul Coaliției și al Guvernului pentru mutarea penitenciarelor din centrele orașelor

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, ia în calcul mutarea penintenciarelor aflate în zonele centrale în afara localităţilor. În acest sens, aceasta susține că are nevoie de ajutorul coaliției de guvernare.

„Penitenciarul din Târgu Mureş a fost construit în 1884 şi este unul din acele şase penitenciare care se află în zona critică a oraşului, zona zero, centrul zero al oraşului. Mai avem la fel în Oradea, în Ploieşti, Satu Mare, Iaşi, Gherla. Sigur, mai avem încă şase-şapte penitenciare tot în zona centrală, dar nu în zona zero, motiv pentru care am luat foarte în serios discuţia la nivel de Executiv şi la nivel de Minister al Justiţiei, astfel încât în perspectivă să putem deschide un dialog clar cu autorităţile locale, cu autorităţile judeţene şi autorităţile centrale, astfel încât să mutăm aceste penitenciare din zona critică în afara oraşului”, a declarat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Mureş, potrivit Agerpres. 

Ministrul e de părere că situaţia actuală ridică foarte multe probleme pentru dezvoltarea şi modernizarea oraşelor respective, cu privire la siguranţa cetăţenilor, dar şi pentru extinderea penitenciarelor conform normelor actuale în domeniu.

„Suprafaţa unităţii cu amprentă la sol a Penitenciarului Târgu Mureş depăşeşte 50%, asta înseamnă că în interiorul penitenciarului nu mai poate fi construit absolut nimic, ceea ce nu e în regulă. Deci suntem într-un punct critic şi vă asigur că eu, în calitate de ministru al Justiţiei, voi depune toate diligenţele. Nu ţine doar de Ministerul Justiţiei, voi dialoga cu coaliţia, premierul României, cu colegii mei din Guvern şi o să le cer sprijinul pentru a putea să găsim soluţii în vederea mutării penitenciarelor din oraş. E bine şi pentru cetăţeni, şi pentru oraş, chiar şi pentru deţinuţi. Vreau să ştiţi că această problemă a penitenciarelor e tratată foarte serios şi că anul acesta am reuşit să avem deja terminate 737 de locuri noi, din care deja 550 sunt populate de deţinuţi, target-ul nostru pentru sfârşitul anului fiind de 1.275 de locuri noi pentru deţinuţi”, a precizat Gorghiu.

Ministrul și-a exprimat dorința ca sistemul penitenciar să nu mai fie supus condamnărilor CEDO. Totodată, Alina Gorghiu a dezvăluit existența a două proiecte de construire a noilor penitenciare: unul în Unguriu (Buzău), cu 900 de locuri în regim deschis și semi-deschis, și celălalt în apropiere de Ploiești, în Berceni, cu 1.000 de locuri în regim închis și de maximă securitate.

„Sper că până la sfârşitul lunii decembrie vom avea câştigător pentru ambele, motiv pentru care trag nădejde că începutul anului 2024 va însemna demararea acestui proiect mare, cel mai mare proiect de investiţii pentru Ministerul Justiţiei prevăzut pentru anul 2024”, a mai spus Gorghiu.