Alina Gorghiu este convinsă că în 2024 vom avea o justiție dreaptă! Ministrul, la bilanțul Ministerului Public

Publicat: 13 mart. 2024, 13:34, de Filon Stan, în ACTUALITATE , ? cititori
Alina Gorghiu este convinsă că în 2024 vom avea o justiție dreaptă! Ministrul, la bilanțul Ministerului Public
Alina Gorghiu este convinsa ca in 2024 vom avea o justitie dreapta

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a participat miercuri la bilanţul Ministerului Public, unde a vorbit despre speranțele pe care le are de la justiția din România pentru anul 2024.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat miercuri, la bilanţul Ministerului Public, că este convinsă că anul 2024 va aduce o justiţie mai eficientă, mai echitabilă și mai dreaptă. L-a provocat chiar pe procuror general să vină cu propunerea care vizează eficientizarea activităţii ministerului, referitoare la reorganizarea parchetelor de pe lângă judecătorii, transmite News.ro.

Alina Gorghiu, convinsă că în 2024 vom avea o justiție dreaptă

”Eu sunt convinsă că anul 2024 va aduce o justiţie mai eficientă, mai echitabilă, mai dreaptă. Am încheiat un an 2023 cu foarte mutle provocări, un an intens, însă am constatat cu mulţumire că am fost cu totţii echiupaţi să facem faţă cu succes provocărilor. Am beneficiat ca ministur al justiţiei de un partaneriat real, onest, un factor sănătos pentru statul român”, a spus Alina Gorghiu în cadrul bilanţului MInisterului Public.

Ministrul Justiţiei a precizat că ”bilanţul anul 2023 a fost unul bun, de la ridicarea oficială a MCV, la finalul anului, cel mai important proiect de ţară pe care sistemul a reuşit să îl bifeze în ultimii ani de zile, paşi pentru a deveni membri ai OCDE, modificări la legile justiţeii privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, adoptate după mari zbateri într-o formă apropiată doleanţelor şi nevoilor sistemului judiciar”.

În plus, ministrul a vorbit și despre problemele cu personalul cu care Ministerul Public se confruntă. Acestea sunt, de fapt, cele mai grave din ultimii ani.

”Ştiu că sistemul judiciar trebuie să facă constant faţă unor presiuni şi provocări presante care ţin de resursa umană. Ministerul Public este principala victimă a acestui deficit, aspect care uneori din păcate se reflectă în activitatea dvs şi înţelegem toţi acest lucru mai ales când vedem că gradul de ocupare a schemei de personal în 2023 a scăzut cu aproximativ 5 procente, de la 74% la 69%”, a mai precizat ministrul.