Allianz-Țiriac lansează o poliță de asigurare pentru magistrați pentru prejudicii aduse statului român

Allianz-Țiriac lansează asigurarea de răspundere profesională dedicată magistraților, care îi protejează pe aceștia în situațiile în care au produs prejudicii statului român, în urma unor erori juridice din gravă neglijență, și sunt obligați să suporte aceste prejudicii printr-o hotărâre judecătorescă.

Polița reprezintă un sprijin real pentru magistrații din România, care sunt degrevaţi astfel de plata unor sume considerabile, pe care, în absența unei asigurări, le-ar datora statului.

Asigurarea Allianz-Țiriac acoperă, în varianta standard, prejudicii în limita a 250.000 lei sau 500.000 lei, suma asigurată fiind stabilită în funcție de propria evaluare a clientului.

Există posibilitatea încheierii poliței cu o sumă asigurată mai mare, de până la 500.000 euro, în anumite condiții. În plus, cheltuielile suportate de asigurat pentru exercitarea dreptului la apărare, se despăgubesc în cuantumul a 20% din valoarea sumei asigurate.

Allianz-Țiriac vine cu un produs unic pe piață, care îi ajută pe magistrați să își desfășoare în continuare activitatea cu profesionalism și încredere. Suntem în permanență atenți la nevoile clienților și ne bucurăm că am reușit să găsim o soluție pentru eliminarea grijilor inutile privind repercusiuni costisitoare în cazul unor erori judiciare”, a declarat Marilena Bârliga, Director Divizie Market Management și Comunicare.

Un beneficiu important, inclus în varianta standard a produsului, este existența unei perioade de retroactivitate de 3 ani. Aceasta înseamnă acoperire pentru prejudicii din erori judiciare săvârşite înainte de intrarea în valabilitate a poliţei, pe perioada de retroactivitate acoperită, dacă prejudiciile au fost constatate şi aduse la cunoştinţă asiguratului ulterior încheierii poliței, respectiv în timpul perioadei asigurate. Sunt acoperite prejudicii constatate printr-o decizie definitivă a instanței judecătorești. Perioada de retroactivitate poate fi extinsă până la 5 ani, cu o primă suplimentară.

Un beneficiu suplimentar pentru asigurații care decid să reînnoiască polița la Allianz-Țiriac este menținerea datei de retroactivitate, fără costuri suplimentare. Practic, la fiecare reînnoire, perioada acoperită retroactiv de Allianz-Țiriac se extinde automat cu 12 luni, iar prima de asigurare se menţine. De exemplu, dacă în primul an de asigurare poliţa se încheie cu perioada standard de retroactivitate de 3 ani, în anul 2 de asigurare perioada de retroactivitate acoperită de Allianz-Ţiriac va fi de 4 ani.

Noul produs a fost creat pentru a răspunde schimbării cadrului legal, care obligă magistraţii din România să încheie o asigurare de răspundere civilă profesională. Caracteristicile produsului şi condiţiile de asigurare au fost conturate în urma discuţiilor cu reprezentanţii magistraţilor, pentru identificarea nevoilor acestora.

Produsul vine în sprijinul a peste 7.000 de magistrați – judecători și procurori – care activează în sistemul judiciar românesc și care se pot baza de acum înainte pe un partener de încredere, precum Allianz-Țiriac.

Asigurarea de răspundere destinată magistratilor vine în completarea unui portofoliu deja extins de asigurări de răspundere profesională oferit de Allianz-Țiriac, adresate experților din diverse domenii: medici, avocați, notari, experți contabili, auditori, practicieni în insolvență, mediatori, consultanți fiscali, brokeri de asigurări, etc.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Managerul de la Spitalul Mavromati, adus cu mascații la birou. Percheziții...

Marți dimineață, au avut loc mai multe percheziții la Spitalul Judeţean din Botoșani, inclusiv în biroul managerului Monica Adăscăliței, precum și la ea acasă,...

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, anunță lansarea campaniei „Ilfov curat”

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, anunță lansarea campaniei „Ilfov curat” și îi invită pe locuitorii din județ să se alăture acțiunilor de ecologizare....