Alocațiile de stat pentru copii cresc cu echivalentul a 6 covrigi pe lună

Începutul anului viitor va aduce alocații mai mari pentru copii, odată cu indexarea lor la nivelul inflației. Majorarea nu este însă una spectaculoasă, ci doar echivalentul a șase covrigi lunar.

Creșterea este obligatorie, potrivit legislației în vigoare, și se face cu un procent calculat pe baza inflației.

Prevederile legale

„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată în Ordonanța de Urgență 126/2021.

Conform Institutului Național de Statistică, rata inflației în 2021 a fost de 5,1. Prin aplicarea ei s-ar obține alocații noi de 255,4 lei (12 lei în plus lunar) pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani și 630,6 lei pentru cei până la 2 ani.

În prezent alocația de stat este de 600 de lei pentru copiii de pana la 2 ani, începând cu ianuarie 2022, și de 243 lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani.

Potrivit Ministerului Muncii, în septembrie 2022 alocația de stat pentru copii a fost încasată de peste 3,5 milioane de persoane.

Tichetele de rechizite mai întârzie

Aproximativ 200.000 de de elevi săraci din întreaga țară așteaptă, de mai bine de două luni, să primească de la stat 500 de lei pentru a-și putea cumpăra rechizite ori haine, conform legii. Din păcate, mai au de așteptat: nu se știe la nivel guvernamental când se vor da banii și, conform surselor Puterea.ro, nu se va întâmpla prea curând. Se poate avansa totuși un termen.

O Ordonanța de Urgență din 2020 stabilea ca familiile sărace să primească, pentru rechizitele sau hainele copiilor, tichetele educaționale anuale de 500 de lei. Beneficiarii sunt „familiile al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară”.

Bun pe hârtie, proiectul a întâmpinat dificultăți în realitate: pentru anul școlar trecut, banii au fost virați abia în aprilie 2022. Pentru acest an, există câțiva norocoși, care au primit, și mulți alții, care mai au de așteptat.

Surse ministeriale au declarat pentru Puterea.ro că șansele ca banii să fie virați luna aceasta sunt minime iar un termen realist ar fi mai degrabă prima jumătate a alunii viitoare.

1 COMENTARIU

  1. Alocatiile de stat pentru copii sa se dea NUMAI CELOR CARE AU VENITUL PE CAP DE MEMBRU AL FAMILIEI SUB UN ANUMIT PRAG.
    ACORDAREA ACESTEI ALOCATII TUTUROR COPIILOR ESTE O MARE NEDREPTATE FACUTA FAMILIILOR CU O SITUATIE MATERIALA MODESTA.
    COMUNISTII FACEAU CA MAI SUS SI ERA CORECT.
    DATI BANI SARACILOR SI LASATI-I PE BOGATI, FIINDCA ACESTIA DIN URMA AU CU CE SA-SI CREASCA ARMATE DE COPII !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

India va depăși China la numărul de locuitori, în acest an

India ar putea fi țara cea mai populată din lume până la mijlocul acestui an, depășind China cu aproape trei milioane de locuitori, potrivit...

Documentele care demască mafia de la Transporturi. Fami(g)lia de la CNAB,...

Mai multe documente care dovedesc, negru pe alb, implicarea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a directorului CNAB, George Dorobanțu, și a unor acționari ROMPREST într-oafacere...