Alți trei apropiați de-ai lui Vlad Pascu au fost reținuți pentru 30 de zile

Publicat: 15 sept. 2023, 20:00, de Andreea Caraua, în SOCIAL , ? cititori
Alți trei apropiați de-ai lui Vlad Pascu au fost reținuți pentru 30 de zile

Tudor Duma, zis și „Maru”, dar și frații de la care Vlad Pascu se aproviziona cu droguri au fost arestați pentru 30 de zile. Cei trei au fost reținuți ieri, 14 septembrie.

Cei trei băieți au fost reținuți, după ce Maru a postat pe rețelele de socializare un videoclip în care căuta droguri în interiorul spitalului de urgență Floreasca.

Avocata lui Tudor Duma a spus că frații Ștefan Ciprian Constantin și Costin Antonio Constantin erau sursele de la care Vlad cumpăra droguri. Mai mult, avocata a mai menționat că Maru a solicitat ajutor pentru a-și trata dependența de substanțe.

Tudor ar fi avut acasă un întreg arsenal cu care amenința polițiștii. El a spart și spitalul Floreasca în căutare de substanțe periculoase. Cei patru tineri nu își ascundeau faptele, postând pe internet videoclipuri în ipostaze revoltătoare.