AmCham: Este nevoie de modificarea sistemului fiscal; ar trebui să ne întoarcem la cota unică din 2004

Publicat: 04 iul. 2022, 20:44, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
AmCham: Este nevoie de modificarea sistemului fiscal; ar trebui să ne întoarcem la cota unică din 2004

Sistemul fiscal din România ar trebui modificat, iar cel mai bun lucru ar fi să ne întoarcem la cota unică de impozitare în forma în care a fost introdusă iniţial, în anul 2004, a afirmat, luni, Alex Milcev, membru în boardul AmCham, într-o conferinţă de presă.

El s-a referit la măsurile fiscale anunţate pentru perioada următoare.

„Această dezbatere, care durează într-o formă sau alta de două luni, reflectă şi starea de spirit şi modul de gândire în coaliţie: avem idei de dreapta, avem idei de stânga, încă nu avem o formulă în Monitorul Oficial, nici măcar un draft pe care să-l analizăm şi aflăm o informaţie pe surse. Ne dorim să avem o siguranţă asupra a ceea ce va urma”, a spus Milcev.

În opinia acestuia, o modificare a Codului fiscal este necesară.

„Suntem conştienţi, vorbesc ca mediu de afaceri şi ca AmCham, că nu este suficient în această conjunctură politică şi financiară doar să avem un sistem mai bun pe partea de colectare, la reducerea combaterii evaziunii fiscale şi aşa mai departe. Deficitele bugetare sunt foarte mari şi sistemul fiscal trebuie modificat. A-l păstra aşa cum este acum şi doar a colecta ceva mai mulţi bani nu o să fie suficient”, a arătat oficialul organizaţiei.

AmCham a trimis autorităţilor din domeniu o scrisoare cu propunerile membrilor săi.

„În primul rând, vorbim de reîntoarcerea la sistemul cotei unice, aşa cum a fost ea introdusă în 2004”, a susţinut Milcev, amintind că, la acel moment, impozitul era 16% pentru orice şi totul era foarte simplu de înţeles.

„A fost un sistem foarte util care a ajutat României enorm şi un factor de publicitate pentru România, cu care am defilat în faţa investitorilor străini”, a adăugat el.

Potrivit acestuia, dacă s-ar introduce impozitul progresiv, banii care s-ar strânge în plus nu ar justifica efortul din partea tuturor, inclusiv a Fiscului, întrucât schimbările ar fi complexe.

„Părerea noastră este că nu merită”, a subliniat Milcev.

În ceea ce priveşte plafonarea contribuţiilor sociale de sănătate şi pensii, aceasta este o idee foarte bună, mai ales în contextul deficitului acut de forţă de muncă.

Reprezentanţii AmCham au arătat, de asemenea, că este foarte importantă stabilitatea acestui cadru fiscal.

„Sistemul fiscal nu este cel care neapărat ar atrage un investitor, dar, vă asigur, este cel care îl poate speria pe investitor. Dacă cei care doresc să investească în România ştiu care este sistemul fiscal, îşi vor face planurile de afaceri astfel încât să aibă un anumit randament. Dar, când tu îţi faci un plan de afaceri şi vine cineva peste noapte şi schimbă sistemul politicii fiscal-bugetare fără să dea posibilitatea de ajutare, acest lucru nu este bine văzut. Este o furtună într-un pahar cu apă”, a spus Ionuţ Simion, preşedintele AmCham.

El consideră că este de apreciat că noile măsuri ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie, deci există un termen de 6 luni în care mediul de afaceri să se adapteze la aceste schimbări.