Poți primi o amendă uriașă dacă vrei să tai nucul din propria ta curte!

Publicat: 30 ian. 2023, 12:44, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Poți primi o amendă uriașă dacă vrei să tai nucul din propria ta curte!

Dacă nu știai, în România, nucul este protejat de lege, așa că amenda pe care o poți primi pentru tăierea lui este una uriașă. Regula este valabilă indiferent dacă cetăţenii vor să taie un singur pom sau mai mulţi, chiar dacă este vorba de propria curte.

„Nucul este o specie de pom protejată de lege în momentul de faţă. Astfel, persoanele fizice sau juridice care au nuci pe proprietate şi vor să-i taie sunt obligate să ceară o autorizaţie, pentru obţinerea căreia trebuie îndeplinite anumite condiţii.

Cultura nucului din categoria pomi răzleţi (adică situaţi la distanţă unii de alţii) este reglementată în mod special de Legea Pomiculturii nr. 348/2003. Potrivit acestui act normativ, tăierea nucilor răzleţi, indiferent de proprietar, se face în baza unei autorizaţii.

În acest sens, cererea trebuie depusă cu cel puţin o lună înainte de tăierea efectivă, iar aprobarea solicitării se face de către specialiştii direcţiilor teritoriale pentru agricultură, în urma unei verificări prealabile”, relatează avocatnet.ro

Ce trebuie să faci dacă vrei să tai un nuc

Astfel, persoanele fizice sau juridice care au nuci în proprietate şi vor să-i taie sunt obligate să ceară o autorizaţie de la Direcțiile pentru Agricultură Județene.

Pentru a obține acest document se depune o cerere cu cel puţin o lună înainte de tăierea efectivă a pomului, iar aprobarea solicitării se face de către specialiştii DAJ, în urma unei verificări prealabile în teren.

Nici așa însă, tăierea nu este pe deplin garantată, dacă nu se face în funcţie de trei criterii prevăzute de Legea Pomiculturii, după cum urmează:

-pomii sunt îmbătrâniţi şi au ramuri uscate în proporţie de 60% din coroană;

-pomii sunt amplasaţi într-un perimetru unde urmează să se construiască obiective de interes naţional sau local;

-pomii sunt amplasaţi pe aliniamentele drumurilor naţionale şi se pune în pericol siguranţa circulaţiei rutiere.

Cât este amenda dacă tai un nuc

Conform actului normativ în vigoare, indiferent de sistemul de cultură despre care este vorba (extensiv, intensiv, superintensiv sau pomi răzleţi), tăierea nucilor în lipsa autorizaţiei poate fi sancţionată de autorităţi cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.

Sancțiunile sunt aplicate de către echipe de control abilitate ale Ministerului Agriculturii, Ministerului Economiei şi Ministerului Internelor.

În baza legii, autorităţile sunt obligate să inventarieze nucii răzleţi şi cei din plantaţii, cu consemnarea proprietarilor şi a parcelelor cadastrale în care se găsesc.

Toate informaţiile de contact ale direcţiilor judeţene pentru agricultură, precum şi cele ale direcţiei municipale Bucureşti sunt disponibile pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Cetățenii sunt avertizați că aceeași regulă  a autorizării tăierii este valabilă, în egală măsură, şi pentru castanii comestibili.