Amenințată de proteste, Ligia Deca prezintă Legile Educației

Publicat: 27 feb. 2023, 08:15, de Teodora Dinu, în Educație , ? cititori
Amenințată de proteste, Ligia Deca prezintă Legile Educației
Ligia Deca

Sindicatele din educație au anunțat proteste începând din martie. Ele ar putea culmina cu o grevă generală în luna mai, dacă Guvernul continuă să ignore situațiile cu care se confruntă cadrele didactice. Legile Educației vor încerca să rezolve o parte din probleme sistemului.

Angajații din învățământ își doresc o lege a educației transparentă, corectă. De asemenea, ei vor să fie consultați cu privire la modificările din domeniu. Sindicatele din învățământ sunt nemulțumite de eliminarea din proiectul Legii educației a prevederilor privind actualizarea salariilor. Vor ca Guvernul să adopte ca bază de salarizare în educație salariul mediu brut pe economie. Ei spun că vor organiza mai multe forme de protest și, dacă revendicările nu le vor fi soluționate, vor închide școlile în mai, înainte de încheierea anului de învățământ. 
Vezi aici Legile Educației!

Legile Educației prezentate astăzi

Astăzi, Ministrul Educației, Ligia Deca încearcă să rezolve una dintre probleme. Prezentarea proiectelor de lege consolidate. Rămâne de văzut dacă acestea vor fi în acord cu dorințele cadrelor din învățământ sau vor provoca alte dispute.

Cele două proiecte de legi consolidate ale educației, lansate în dezbatere publică în vara anului trecut, vor fi prezentate luni, 27 februarie, într-o conferință de presă care va avea loc la ora 14:30, conform unui anunț al Ministerului Educației.

Forma prezentată nu va fi cea definitivă, fiind acceptate amendate în comisiile de specialitate din Parlament.

Prezentarea Legilor Educației a fost amânată de mai multe ori până în prezent, din cauză că partidele din coaliţie au avut viziuni diferite. Planul inițial al Coaliției era să treacă aceste legi de Guvern până pe 15 februarie. EI voiau ca în martie să treacă și de Parlament, însă nu au primit undă verde din partea Coaliției.

Este a doua conferință de presă organizată de Ministerul Educației cu Ligia Deca ministru, după cea făcută la circa două săptămâni de la preluarea mandatului. Ligia Deca este ministra educației de la începutul lunii octombrie 2022, adică de aproape cinci luni.

Vezi și: O nouă amânare pe legile Educației. Ce nemulțumiri au sindicaliștii din învățământul superior