Amenzi de peste 300.000 de lei într-o singură noapte celor care nu au respectat interdicţiile de circulaţie (foto)

Publicat: 10 nov. 2020, 13:25, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Amenzi de peste 300.000 de lei într-o singură noapte celor care nu au respectat interdicţiile de circulaţie (foto)
amenzi

Polițiștii au dat amenzi în valoare totală de 301.000 de lei în noaptea de luni spre marți, persoanelor care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea între orele 23:00-05:00, măsură impusă pentru limitarea infecțiilor cu Covid-19.

„Pe parcursul acţiunii, poliţiştii şi poliţiştii locali au depistat 1.132 de persoane care nu au respectat interdicţiile privind deplasarea. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 1.150 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 301.000 de lei”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Din totalul acestora, 1.132 au fost aplicate pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea sau libera circulaţie, în valoare de 272.000 lei.

Interdicţia a fost impusă prin Hotărârea Guvernului nr. 935 din 2020.

Pe durata stării de alertă, în intervalul 23.00 – 05.00, este permisă circulaţia persoanelor pentru următoarele motive:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

– deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

– deplasări în afara localităţii a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional trebuie prezentată, la cererea forţelor de ordine, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere.

Declaraţia pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

Conform STS, declarația pe proprie răspundere poate fi completată și online.