Anamaria Prodan și Codrin Ștefănescu, dezmăț pe manele, la ziua impresarei. „S-a terminat șmecheria!” (VIDEO)

Publicat: 17 dec. 2022, 11:02, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Anamaria Prodan și Codrin Ștefănescu, dezmăț pe manele, la ziua impresarei.

„Ce femeie number one e Anamaria Prodan!” – a cântat Tzancă Uraganu’ cât l-au ținut plămânii, că doar a împlinit Anamaria Prodan 50 de ani și a dat o petrecere de pomină. Manele, șampanie, tort mai înalt decât ea, dedicații și patru sute de prieteni. Și Codrin Ștefănescu! Cei doi și-au serbat ziua de naștere împreună, ca doi buni prieteni, foști iubiți.

Anamaria Prodan schimbă prefixul sâmbătă, pe 17 decembrie, va împlini 50 de ani. Cu această ocazie, impresara a făcut petrecere mare, cu lăutari, manele și toți prietenii ei, dar și familia. Mai puțin Laurențiu Reghecampf, se știe! De altfel, antrenorul nici nu i-a urat „La mulți ani!” fostei soții, atât parcă este de fericit că a reușit să scape din brațele ei.

Prodanca nu a ratat ocazia să-l taxeze pentru asta, însă: „Laurențiu Reghecampf nu mi-a dat nici măcar un telefon. Dacă ar fi făcut-o, i-aș fi mulțumit. Totul e o chestie de educație. Nu e nicio problemă!”.

A avut cu cine petrece, iar Codrin Ștefănescu a fost unul dintre invitații principali ai dezmățului cu manele. Fostul politician, un împătimit al manelelor și el, împlinește 53 de ani pe 20 decembrie, așa că a petrecut în avans, alături de fosta sa iubită.

Ca o paranteză, când si-a depus candidatura pentru pozitia de parlamentar european, Codrin Ștefănescu a făcut o petrecere de pomina la Clubul Diplomaților, cu Florin Salam și foarte mulți maneliști, care l-au asigurat că este „number one”.

Marele chef, care a marcat schimbarea prefixului pentru „șefa șefelor” Anamaria Prodan a fost animat de 11 artiști naționali și internaționali, între care Tzancă Uraganu, Jean de la Craiova, Deniz Cem cunoscut artist din Turcia, Elis Armeanca, Taraful Viorel Bogateanu, Azur, Dan Ciotoi, Zuralia, EMY Alupey, Ionuț Galani, Dan Bitman. Boxele au răsunat până dimineață, când impresara s-a încins la dans și cântat cu invitații săi, camerele nedezlipindu-se de ea o secundă.

Tzancă Uraganu a dezvăluit că e foarte bucuros și recunoscător că a putut participa la petrecerea prietenei sale. „E adevărat, sunt plecat mai tot timpul, abia ajung pe acasă. Astăzi chiar m-am bucurat că am putut să fiu alături de tine. Pentru că ești prietena mea și, sper eu, toată viața, la toate zilele de naștere să fiu prezent, și tu la ale mele”, a spus el.

Sarah Prodan a concurat la dedicații cu mama ei

De pe lista de dedicații nu a lipsit nici Sarah, fiica Anamariei Prodan, despre care toată lumea a spus că și-a eclipsat mama la petrecere. Iar sărbătorita a acceptat asta cu zâmbetul pe buze pentru că își iubește copiii și n-ar putea fi geloasă o secundă pe o astfel de comparație.

Baschetbalista care studiază în America a dansat toată noaptea și s-a remarcat la dezmățul cu manele printr-o rochie neagră, fără bretele, accesorizată cu bijuterii scumpe.

Ce cadouri și-au făcut Anamaria Prodan și Codrin Ștefănescu

Politicianul i-a adus prietenei sale un buchet de trandafiri, dar și un dar special. „Cadou de la mine are o icoană. Îi trebuie, prin câte a trecut”, a spus Codrin Ștefănescu. De asemenea, Anamaria i-a oferit politicianului un ceas scump.  „Eu i-am luat un ceas de politician!”.

Cadoul preferat l-a primit însă din partea celor trei copii ai ei, Sarah, Rebecca și Laurențiu junior, un ceas marca Helver, care poate ajunge la 400.000 de lei.

Viața a recompensat-o, însă, cu toate darurile de care avea nevoie. „Am avut parte mereu de mult noroc în viață, de frumusețe și de inteligență. Toate acestea adunate în mine!”, spune Prodanca.

Cum se simte Anamaria Prodan la 50 de ani

„La 50 mă simt ca la 20. De la 50 femeile încep să trăiască frumos. Și la mine e gena bună, întineresc de la 50. Că am găsit ceva, în fiecare dimineață beau și întineresc. Astăzi cel mai special bărbat mi-a urat la mulți ani. Sunt toți prietenii lângi mine. Rebeca a venit din America. Foarte multe cadouri am primit, mai multe ca în toți acești ani la un loc. Eu îmi doresc să se distreze toată lumea, să am prietenii lângă mine”, a mai spus pentru România TV.

Anamaria Prodan a dezvăluit și care e cea mai mare dorință a ei cu ocazia aniversării sale. „Mi-aș dori… singurul lucru de pe pământul ăsta, să am alături de mine un bărbat! Dar un bărbat adevărat. Asta este ceea ce îmi doresc eu! În rest am de toate. Fac bani singură, am mașini, am case, am bani, am bijuterii. Am tot ce vreau! Vreau un bărbat adevărat!”, a declarat Anamaria Prodan.

Când s-au iubit și, mai ales, de ce s-au despărțit Anamaria Prodan și Codrin Ștefănescu

Anamaria Prodan și Codrin Ștefănescu s-au iubit în urmă cu mai bine de 30 de ani, dar s-au despărțit pentru că ea voia să se distreze, iar el să învețe.

Mama politicianului a îndrăgit-o enorm pe Anamaria, în timp ce Codrin Ștefănescu a fost pentru Ionela Prodan ca fiul pe care nu l-a avut niciodată.

Ne-am despărțit pentru că el învăța foarte mult. De atunci el își dorea să fie numărul unu, iar eu voiam încă să călătoresc”, a povestit Anamaria Prodan. Totodată, Codrin Ștefănescu a spus că a rămas prieten cu Anamaria Prodan.

Eram ca două săbii foarte ascuțite în aceeași teacă. Am rămas ca frate și soră și ne iubim foarte mult și pentru mine este sora pe care nu am avut-o niciodată în viață„, a adăugat și Codrin Ștefănescu.

Politicianul a povestit un episod amuzant din tinerețea lui și a Anamariei Prodan.

Pot să vă povestesc un moment, în care Anamaria cu portavocea, cu mama mea lângă a venit acasă la Ionela Prodan, o vilă superbă acolo pe Dacia. Eu eram acasă la Ionela Prodan și pe la ora 02:00 dimineața, ea fiind vedetă la PRO TV, vine la noi și se aude de la poartă strigând la portavoce: „Mama, lasă-l pe nenorocitul și pe golanul să iasă din casă că se ascunde de mine”.

Ea fiind cu mama mea lângă ea și mama vorbind și ea la portavoce cu Anamaria. Mama îi spune: „Ionela, lasă-l pe Codrin să iasă.Ionela iese la balcon și spune: Nu te recunosc, te-au schimbat la spital! Nu ești fata mea”. Eu fiind, alături de Ionela Prodan pe balcon. A fost fabulos. Noi avem o tinerețe foarte zbuciumată și foarte specială așa cum nu au mulți„, a mărturisit Codrin Ștefănescu pentru WOWnews.

Deși s-au despărțit au rămas prieteni și Anamaria Prodan este de părere că așa e și firesc ca lucrurile să se întâmple.

„Viața este despre educație și despre ce ai învățat acasă. Cum ar fi fost ca eu și Codrin să nu mai vorbim pentru că nu am rămas împreună”, a povestit ea.

foto: Instagram Anamaria Prodan