Ancheta DNA la spitale COVID din Brașov și Harghita: Achiziții supraevaluate, pentru mită de până la 89.000 de euro

Publicat: 03 dec. 2020, 20:30, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Ancheta DNA la spitale COVID din Brașov și Harghita: Achiziții supraevaluate, pentru mită de până la 89.000 de euro

Procurorii anticorupție fac cercetări pentru luare de mită și trafic de influență într-un dosar în care sunt vizate persoane din conducerea unor spitale din județul Brașov și Harghita, conform Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Aceste persoane ar fi atribuit contracte de achiziție de echipamente și produse medicale supraevaluate, dintre care unele nici nu îndeplineau condițiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare.

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul adus spitalelor s-ar ridica la peste 1.66 de milioane de lei, iar sumele de bani date sau promise de către reprezentantul firmei căruia i-au fost atribuite contractele ar varia între 5.000 euro și 89.000 euro.

Perchezițiile procurorilor anticorupție

DNA a făcut joi 22 de percheziții în județele Brașov, Harghita și Iași, iar surse judiciare declarau că descinderile au avut loc la Spitalul de Boli Infecțioase și la Spitalul de Neuropsihiatrie Brașov, precum și la Spitalul din Odorheiu Secuiesc (Harghita), potrivit Hotnews.ro.

Ulterior, într-un comunicat de presă, DNA a anunțat că în acest dosar se fac percheziții in rem în legătură cu presupusa comitere, de către mai mulți funcționari publici, a următoarelor infracțiuni: luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și a altor infracțiuni asimilate celor de corupție.

Echipamente achiziționate degeaba

Potrivit DNA, ancheta vizează presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din județele Brașov și Harghita, a unor contracte prin care unitățile respective ar fi achiziționat echipamente și produse medicale supraevaluate, dintre care unele nici nu îndeplineau condițiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare.

Pentru atribuirea contractelor preferențiale plătite din bani publici, spitalele în cauză ar fi organizat proceduri formale prin care să fie desemnată câștigătoare o anumită firmă. În schimb, persoane din conducerea spitalelor și/sau persoane cu ascendent și influență asupra acestora ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective.

Din cercetări a reieșit că activitățile frauduloase ar fi avut loc în perioada 2019 – 2020, prejudiciul în dauna spitalelor s-ar ridica la suma totală de 1.669.234 lei, iar sumele de bani date/promise de reprezentantul firmei respective ar varia între 5.000 euro și 89.000 euro, mai spun procurorii.