Andrei Baciu: Peste 3.000 de medici de familie se alătură campaniei de vaccinare din 4 mai

Publicat: 03 mai 2021, 18:30, de Aurel Drăgan, în News
Andrei Baciu: Peste 3.000 de medici de familie se alătură campaniei de vaccinare din 4 mai

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu anunţă că începând de marţi, 4 mai, vor fi încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare anti-COVID-19, în contextul în care medicii de familie vor începe imunizarea în propriile cabinete cu vaccinul Johnson&Johnson (Janssen).

„Le mulţumesc tuturor celor care au acceptat să facă parte din echipa care se luptă în fiecare zi cu pandemia de coronavirus. Serul va ajunge în toate zonele ţării, inclusiv în mediul rural. Fiecare doză de vaccin administrată ne va duce mai aproape de ceea ce aşteptăm de mai bine de un an – reîntoarcerea la viaţa obişnuită. Sper ca în curând să vină alături de noi tot mai mulţi medici de familie, iar numărul cabinetelor să fie mărit”, a afirmat secretarul de stat Andrei Baciu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acesta a prezentat lista detaliată cu cei 3.035 de medici înscrişi până în prezent, cu precizarea că cifrele se schimbă de la o zi la alta. Astfel, în municipiul Bucureşti sunt 225 de medici de familie care vor începe să administreze vaccinul, în judeţul Alba – 46, Arad – 96, Argeş – 68, Bacău – 63, Bihor – 66, Bistriţa – 112, Botoşani – 41, Braşov – 74, Brăila – 30, Buzău – 85, Călăraşi – 63, Caraş Severin – 9, Cluj – 64, Constanţa – 77, Covasna – 46, Dâmboviţa – 76, Dolj – 119, Galaţi – 36, Giurgiu – 25, Gorj – 59, Harghita – 59, Hunedoara – 39, Ialomiţa – 34, Iaşi – 191, Ilfov – 53, Maramureş – 109, Mehedinţi – 55, Mureş – 130, Neamţ – 107, Olt – 112, Prahova – 70, Satu Mare – 58, Sălaj – 38, Sibiu – 105, Suceava – 43, Teleorman – 57, Timiş – 113, Tulcea – 35, Vaslui – 37, Vâlcea – 29, Vrancea – 81.

Secretarul de stat în MS aminteşte că administrarea vaccinului Janssen va fi într-o singură doză, deci nu este nevoie de rapel, iar acest ser poate fi administrat tuturor persoanelor peste 18 ani.