Angela Merkel mulțumește, dar refuză un post la ONU

Fostul cancelar german Angela Merkel a refuzat un post la ONU, propunere venită din partea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, a transmis biroul său.

Angela Merkel l-a sunat în legătură cu acest subiect săptămâna trecută pe secretarul general, i-a mulțumit și i-a făcut cunoscut că nu va accepta oferta, a anunțat biroul, transmite AFP, confirmând informații apărute în presă.

Nu s-a precizat care a fost natura exactă a propunerii ONU. Dar potrivit unor surse din zona ONU, propunerea viza conducerea unui consiliu format din personalități însărcinate să examineze  ”agenda comună” a ONU, elaborată la finalului lui 2021 de Antonio Guterres, ”concepută pentru a întări și a accelera acordurile multilaterale”. Acest post este onorofic.

Angela Merkel a anunțat, în mai multe rânduri, cu mult înainte de retragerea din politică, în urma alegerilor legislative din septembrie 2021 din Germania, că nu dorește nicio altă funcție după încheierea mandatului de cancelar.

După ce a părăsit definitiv scena politică, la 8 decembrie anul trecut, Angela Merkel, în vârstă de 67 de ani, se consacră în special redactării memoriilor sale politice, împreună cu fosta consilieră și apropiata colaboratoare, Beate Baumann.

Acest proiect editorial, care vizează explicarea  principalelor decizii politice pe care Angela Merkel le-a luat în cei 16 ani în funcția de cancelar, ar putea fi finalizat în doi-trei ani, potrivit consilierei.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...