Angus Cloud din serialul „Euphoria” a murit subit, la 25 de ani. Cu câteva zile înainte își înmormântase tatăl

Publicat: 01 aug. 2023, 11:42, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Angus Cloud din serialul

A murit actorul Angus Cloud, starul din celebrul serial pentru adolescenţi „Euphoria”, difuzat de HBO. Angus avea doar 25 de ani și nu era cunoscut ca fiind suferind de vreo boală, însă era extrem de afectat de moartea tatălui său.

Angus Cloud l-a interpretat pe Fezco, un traficant de droguri, în serialul în care joacă Zendaya în rolul principal.

Nu a fost raportată o cauză specifică a decesului, dar în declaraţia familiei se spune că a fost extrem de afectat de moartea tatălui, care era „cel mai bun prieten” al său. Tatăl lui Angus a murit cu o săptămână înainte, însă nu se ia în calcul, deocamdată, ipoteza unei sinucideri.

„Angus a fost deschis în legătură cu lupta sa cu sănătatea mintală şi sperăm că moartea sa poate fi un memento pentru alţii că nu sunt singuri şi că nu ar trebui să lupte singuri în tăcere împotriva acestui lucru”, se arată în declaraţia familiei, citată de news.ro.

Cloud a mai avut roluri mici în filme independente, ar rolul său de debutant a venit în 2019 în „Euphoria”, care prezintă un grup de liceeni din California care se confruntă cu sexul, drogurile şi violenţa.

„Suntem extren de întristaţi să aflăm de decesul lui Angus Cloud. A fost extrem de talentat şi o parte iubită a familiei HBO şi Euforia. Transmitem cele mai profunde condoleanţe prietenilor şi familiei sale în aceste momente dificile”, a transmis echipa serialului pe Twitter.