ANPC a sancționat zona alimentară de la IKEA: insecte moarte, praf și mucegai în vitrinele frigorifice FOTO

Publicat: 04 nov. 2021, 17:21, de Mădălina Bălăceanu, în Business , ? cititori
ANPC a sancționat zona alimentară de la IKEA: insecte moarte, praf și mucegai în vitrinele frigorifice FOTO

Ikea a fost amendată cu 20.000 de lei de către Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București din cauza mai multor nereguli descoperite în zonele alimentare ale operatorului economic.

Mai mult, comisarii ANPC au propus oprirea temporară a centrului commercial IKEA Pallady pe o durată de cel mult 6 luni.

În urma controlului, au fost constatate următoarele nereguli:

  • utilizarea unor vitrine frigorifice care prezentau: zone cu rugină, mucegai, cu acumulări de apă, insecte moarte, resturi alimentare în strat grosier și praf la zona ventilatoarelor;
  • de asemenea, strat grosier de praf și grăsime se afla și pe sitele ventilatoarelor din camerele frigorifice de depozitare a fructelor și legumelor, a preparatelor reci din unitatea proprie și a cărnii refrigerate;
  • informarea incompletă a consumatorilor la locul de comercializare a produselor provenite din materie primă congelată
  •  comercializarea unor produse alimentare fără etichete cu elemente de identificare și caracterizare, precum și fără menționarea datei limită de consum
  • nerespectarea temperaturilor de expunere de minimum + 60 grade, C pentru preparatele calde, respectiv maximum + 8 grade C pentru preparatele reci
  • comercializarea unor produse (supă cremă de ciuperci), în unitatea proprie care, în urma verificării ingredientelor menționate pe etichetă și în fișa tehnică a produsului, a rezultat faptul aceasta provenea din Knorr Supă cremă de ciuperci (amestec de ingrediente pentru supă cremă de ciuperci), iar în lista de ingrediente de pe plic procentul de ciuperci reprezintă mai puțin de 8%
  •  utilizarea coșurilor de gunoi fără capac, în zona de gătire.

Ca atare, comisarii CPCMB au sancționat contravențional operatorul economic, cu amendă în valoare de 20.000 lei și au dispus

  • oprirea temporară a prestării serviciilor pentru vitrinele asistate la care au fost constatate deficiențele menționate, până la remedierea neregulilor – IKEA Băneasa
  • oprirea temporară a prestării serviciilor și a comercializării de produse în zonele de servire restaurant și cafenea – IKEA Pallady
  • s-a propus oprirea temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni – IKEA Pallady

ANPC a închis temporar raioane ale Lidl, Profi şi Carrefour din Ploieşti

Joi dimineață, ANPC a anunțat că a închis temporar raioane ale supermarketurilor Lidl, Profi şi Carrefour din Ploieşti, printre neregulile constatate aflându-se produse cu termenul limită de consum depăşite, murdărie şi muşte în spaţiile de producere a pâinii şi a produselor de cofetărie.

Au fost controlate 7 magazine aparţinând Rewe Romania SRL, Profi Room Food SRL, Lidl Discount SRL şi Carrefour Romania SA la care au fost depistate diverse abateri de la prevederile legale şi cărora li s-au aplicat 12 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 180.000 lei.

Acestora li s-au adăugat măsuri complementare care au presupus:

  • oprirea definitivă de la comercilizare şi retragerea din circuitul consumului uman a aproximativ 700 kg produse alimentare in valoare de peste 10.000 lei.
  • oprirea temporară de la comercilizare a 2,3 tone de produse alimentare, în valoare totală de circa 14.000 lei.
  • 5 măsuri de oprire temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată, vitrinele cu produse congelate, cele cu produse calde, cele cu produse refrigerate, zonele de brutărie.
  • 2 propuneri de închidere a anumitor raioane (panificaţie, preparate din carne şi produse de cofetărie), pe o durată de cel mult 6 luni.