România a fost inclusă de Cipru pe lista statelor din categoria C, alături de Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia și Suedia.
Conform noilor măsuri, accesul pe teritoriul Republicii Cipru este permis cetățenilor care vin din statele incluse în categoria C, după cum urmează:
Conform informațiilor comunicate de autoritățile cipriote, necompletarea autorizației de călătorie pe portalul www.cyprusflightpass.gov.cy poate conduce la blocarea îmbarcării sau, la aterizarea în Cipru, la o amendă de 300 de euro.
De asemenea, toate persoanele care sosesc în Republica Cipru din state incluse la categoria C trebuie să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.
Cetățenii proveniți din statele încadrate la categoria C nu pot călători în scop turistic în Republica Cipru.
Totodată, MAE reamintește că, începând cu data de 17 iulie a.c, autoritățile cipriote nu mai permit turiștilor să traverseze în partea de nord a insulei. Cetățenii români care se află în partea de nord a insulei nu vor primi autorizația de trecere decât în cazuri umanitare (deces al unui membru de familie, situații medicale de urgență), deplasarea urmând a avea loc exclusiv prin punctul de trecere Metehan.
MAE reiterează, de asemenea, că lista statelor din care este permisă intrarea în Republica Cipru este actualizată săptămânal de către Ministerul cipriot al Sănătății, în funcție de datele epidemiologice din fiecare țară.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Nicosia: 00357 22495333, 00357 22517333, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al ambasadei: 00357 97812277.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51906, http://nicosia.mae.ro, http://www.mae.ro/, https://www.pio.gov.cy/coronavirus/info.html, https://www.pio.gov.cy/coronavirus/en/press/22072020_2.pdf.