UPDATE: Anunțul președintelui Nicușor Dan, după consultările de la Cotroceni. A patra desemnare de premier, așteptată
Liderii partidelor parlamentare au participat la o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni. Președintele Nicușor Dan a transmis că intenționează să desemneze chiar în această zi un nou candidat la funcția de prim-ministru, al patrulea de la declanșarea crizei guvernamentale. Anunțul este așteptat din moment în moment.
PSD merge din nou cu varianta Sorin Grindeanu premier
Primul partid care a participat la discuțiile cu șeful statului a fost PSD. Social-democrații au mers pe aceeași linie pe care au stabilit-o încă de la declanșarea crizei politice. Mai exact, vor vota doar un guvern din care fac parte, singuri sau într-o alianță. Candidatul propus de partid pentru funcția de premier este, din nou, Sorin Grindeanu.
PNL și USR renunță la o propunere de premier. Opoziție sau anticipate
Cele două partide care l-au susținut, alături de UDMR, pe Siegfried Mureșan nu au avansat, de această dată, un candidat propriu la Palatul Cotroceni. Președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis că partidul nu va vota un guvern din care face parte social-democrații. În caz contrar, formațiunea își asumă opoziția.
Vezi și: Bolojan, după consultările de la Cotroceni: PNL trece în opoziție dacă PSD intră la guvernare
Conducerea USR a decis să păstreze aceeași direcție. Partidul nu va vota un guvern din care face parte PSD. Dominic Fritz a transmis că singura ieșire din criză sunt alegerile anticipate.
UDMR, prin vocea președintelui Kelemen Hunor, a refuzat să facă declarații în legătură cu variantele de premier vehiculate în spațiul public, pe surse. În schimb, a declarat că partidul nu va face parte din viitorul Executiv. El a explicat că această variantă nu este posibilă, făcând referire la schimbarea taberei politice, după ce uniunea a susținut săptămâna trecută guvernul Siegfried Mureșan.
George Simion, liderul AUR, nu a participat la consultările de la Cotroceni. A participat, în schimb, o delegație care a avut o poziție clară legat de noile consultări: partidul cere alegeri anticipate. Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a lansat și un atac la adresa lui Nicușor Dan, despre care a zis că ar trebui să aleagă dacă vrea să reprezinte președinția sau legislativul
Liderul de grup al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, a declarat după consultări că încă speră la refacerea coaliției. S.O.S România a lansat un nou nume în cursa pentru Palatul Victoria: Diana Șoșoacă, care s-a autopropus premier. Iar POT, prin vocea Anamariei Gavrilă, a subliniat că țara are nevoie de un guvern și că formațiunea este gata să ajute.
Răzvan Chiriță, liderul UPR, a anunțat că formațiunea a mers la consultări cu propria nominalizare de prim-ministru. Partidul a anunțat că-l susține pe Victor Ponta.
Grupul PACE susține că Nicușor Dan a fost mult mai optimist în discuțiile de această dată pentru desemnarea unui nou premier. Cosmina Cerva a anunțat că grupul va vota viitorul executiv.
Începe din nou cursa celor 233 de voturi
Pentru învestitura noului guvern este nevoie de 233 de voturi în Parlament. PSD are 126 de mandate, AUR 92, PNL 81, USR 58, UDMR 31, Minoritățile naționale 17, Uniți pentru România 17, SOS România 13, PACE 7, iar parlamentarii neafiliați sunt 23.
Miercurea trecută, Parlamentul a respins guvernul propus de Siegfried Mureșan, al treilea nume avansat de Nicușor Dan. Președintele a cerut atunci partidelor să țină ședințe interne și să vină cu variante care „pot să treacă” prin vot.