Ape tulburi în continuare la USR. Ședinţă de urgenţă, duminică

Publicat: 06 feb. 2022, 17:30, de Puterea.ro, în ESENȚIAL , ? cititori
Ape tulburi în continuare la USR. Ședinţă de urgenţă, duminică
Ciolos si Barna_INQUAM_Octav_Ganea

Scandalul din USR a ajuns la o nouă etapă: duminică a avut loc o şedinţă de urgenţă în partid, la iniţiativa grupării formate în jurul lui Dan Barna, pe ordinea de zi fiind desecretizarea înregistrării şedinţei din urmă cu câteva zile, în care actualul preşedinte Dacian Cioloş ar fi ameninţat că demisionează.

Până la o clarificare a situației, există și un nume important din partid – Cătălin Drulă, fostul ministru al Trasporturilor, care a anunţat că este dispus să preia conducerea partidului dacă Dacian Cioloş îşi dă demisia.

După cum se știe, într-o şedinţă din această săptămână, preşedintele partidului Dacian Cioloş ar fi ameninţat că demisionează dacă nu sunt acceptate propunerile sale de reformă a partidului.

Dacian Cioloş are nevoie de sprijinul Biroului Naţional al partidului pentru a-i fi aprobate reformele, însă, echipa lui Barna are majoritate.

Preşedintele USR i-a cerut vineri public lui Barna să facă un pas în spate: „cred că onoarea îi cere lui Dan Barna să facă un real pas în spate”, potriivt Mediafax.

„Este incredibil cum cineva (Dan Barna) care ar trebui să dea dovadă de echilibru şi maturitate politică poate să confunde propriile umori şi dezamăgiri cu realitatea şi cu faptele pe care le are în faţă. Îi înţeleg neputinţa în a accepta pierderea funcţiei de preşedinte al USR. Am încercat să îi ofer mai multe şanse şi i-am propus să lucreze aproape de mine ca prim-vicepreşedinte. A refuzat de fiecare dată mâna întinsă. Am evitat să îi comentez gafele şi stângăciile politice şi din campania prezidenţială 2019 şi ulterioare. Dar a venit momentul să ne uităm serios în oglindă. Ca indivizi şi ca organizaţie. A sta blocat în paradigma că totul e minunat, tot ce s-a făcut e foarte bine şi nu schimbăm nimic e distructiv pentru orice organizare umană. A refuza deschiderea, a te teme de <cei din afară> este un semnal de neputinţă şi automulţumire. Cred că onoarea îi cere lui Dan Barna să facă un real pas în spate şi să îşi ofere timpul necesar pentru a se reconstrui politic şi a umple golurile personale astfel încât să nu se mai regăsească în situaţii politice dificile”, a comentat vineri pe Facebook Dacian Cioloş problema din partid.

USR, în forma actuală, a rezultat în urma fuziunii dintre USR şi PLUS, partid fondat de Dacian Cioloş. Unirea s-a făcut doar pe hărtie, după câte se pare, în interiorul partidului taberele sunt trasate încă pe linile vechilor formaţiuni.