Apel: Cine îi cheamă pe afgani la revoltă națională (VIDEO)

Publicat: 06 sept. 2021, 21:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Apel: Cine îi cheamă pe afgani la revoltă națională (VIDEO)

Ahmad Massoud, liderul Frontului Național de Rezistență afgan, NRF, a chemat, luni, la revoltă națională împotriva talibanilor, după ce purtătorul de cuvânt al grupării militante, Zabihullah Mujahid, a anunțat cucerirea Văii Panjshir.

Imagini distribuite pe rețelele sociale arată steagul taliban ridicat într-un fost complex guvernamental. Într-un mesaj audio postat pe pagina de Facebook, Massoud a negat că talibanii ar controla complet provincia. El a spus că luptătorii din rezistență sunt încă prezenți în Panjshir și continuă lupta.

Ce sunt talibanii, potrivit lui Massoud

Massoud a mărturisit că membri ai familiei sale au fost uciși, duminică, de militanți și că aceștia din urmă au ignorat apelul clericilor la negocieri și la încetarea luptelor. Potrivit liderului NRF, talibanii „nu sunt afgani, ci străini care lucrează pentru străini” și vor să țină Afganistan izolat de restul lumii.

El a făcut apel la populație „să se alăture rezistenței pe toate căile și în toate formele posibile” și a blamat, pe de altă parte, comunitatea internațională pentru „legitimarea talibanilor” și pentru că le-a acordat acestora „încredere militară și politică„.

Video cu apelul lui Massoud aici: https://www.facebook.com/watch/ahmadmassoud1/