APIA eliberează adeverinţe pentru crescătorii de animale care doresc să acceseze credite bancare

Crescătorii de animale care doresc să acceseze credite bancare pot primi, începând din 8 august, adeverinţe din partea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Potrivit unui comunicat al instituţiei, transmis vineri AGERPRES, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă care atestă depunerea de către beneficiar, în Campania 2022, a Cererii unice de plată pentru schemele de ajutoare naţionale tranzitorii şi/sau sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi numărul de animale confirmate în urma efectuării unui prim control administrativ.

Totodată, prin adeverinţă se confirmă că fermierul, la data emiterii acesteia, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru schemele din sectorul zootehnic şi că acesta îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Cuantumurile înscrise în convenţii sunt următoarele: Ajutorul Naţional Tranzitoriu în sectorul lapte – schema decuplată de producţie, specia bovine – de 61,25 lei/ tonă; Ajutorul Naţional Tranzitoriu în sectorul carne – schema decuplată de producţie, specia bovine – de 213,20 lei/cap; Ajutorul Naţional Tranzitoriu speciile ovine/caprine – schema cuplată de producţie – de 15,21 lei/cap; Sprijin cuplat categoria bivoliţe de lapte – 510,10 lei/tonă; Sprijin cuplat categoria taurine din rase de carne – 824,60 lei/cap; Sprijin cuplat categoria vaci de lapte – 1.159,00 lei/tonă; Sprijin cuplat viermi de mătase – 289,40 lei/kg gogoşi; Sprijin cuplat categoria ovine/caprine – 54,61 lei/cap.

Conform prevederilor Convenţiei, dobânda aferentă contractului de finanţare pentru beneficiarii sprijinului acordat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este de RON-ROBOR la şase luni + maximum 2%.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Toate convenţiile încheiate între APIA, instituţiile bancare şi nebancare şi FGCR/FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole