Aproape două săptămâni de la accidentul în care a fost implicat ministrul Bode și nicio persoană nu are calitatea de suspect sau de inclupat

Publicat: 11 sept. 2020, 17:54, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Aproape două săptămâni de la accidentul în care a fost implicat ministrul Bode și nicio persoană nu are calitatea de suspect sau de inclupat
lucian bode ministrul MAI

Sunt 13 zile de la accidentul rutier din comuna Drăganu, judeţul Argeş, în care a fost implicat ministrul Transporturilor Lucian Bode, iar procurorii susțin că nicio persoană implicată în dosarul care acum este instrumentat de Secția Parchetelor militare din cadrul Parchetului General, nu are calitatea de suspect sau de inculpat.

În dosar s-a început urmărirea penală in rem (n.r. cu privire la faptă) pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă. Ulterior acestea au fost extinse pentru infracţiunea de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, conform unui răspuns transmis de procurori către Mediafax.

Secţia Parchetelor militare din Parchetul General nu menționează deocamdată dacă procurorii au început audierile din dosar.

 „În această cauză nu s-a început urmărirea penală in personam. Începerea urmăririi penale a fost dispusă in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi 3 din Codul penal şi ulterior extinsă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin. 1 şi 3 din Codul penal. (…) Numele şoferilor implicaţi în accident nu vă pot fi comunicate, cu menţiunea că nicio persoană nu are calitatea de suspect sau de inculpat în

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a fost recent implicat într-un accident rutier, în comuna Drăganu, judeţul Argeş. Mașina în care se afla ministrul este un Volkswagen Touareg al Serviciului de Protecţie şi Pază.

Din informațiile Poliţiei Judeţene Argeş maşina în care se afla ministrul Bode era condusă de un ofițer SPP și circula pe contrasens. Autoturismul a intrat în coliziune cu o altă mașină care se deplasa regulamentar din sens opus, în condiţiile efecturării unei depăşiri neregulamentare. În urma evenimentului rutier au fost răniţi şoferul maşinii şi persoana din dreapta acestuia, ambii cetățeni polonezi.

În urma accidentului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă care a fost preluat de Parchetul Militar, ulterior fiind repartizat către Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General.

Imaginile de la accidentul în care a fost implicat ministrul Transporturilor pot fi văzute AICI.