Aproape jumătate din finanțările din Programul de Tranziție Justă vor ajunge în județele Dolj și Gorj

Publicat: 05 iun. 2023, 13:00, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Aproape jumătate din finanțările din Programul de Tranziție Justă vor ajunge în județele Dolj și Gorj

Un număr de șase județe, care se confruntă cu pierderea de locuri de muncă în urma închiderii sau transformării unor activități dominante în economia locală, vor avea la dispoziție finanțări europene de 2,5 miliarde euro în următorii ani. Aproape jumătate din fonduri merg către județele Dolj și Gorj.

Finanțările pentru cele două județe vor fi gestionate de Alexandru Stănescu, șeful ADR Sud-Vest Oltenia, fratele lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD.

Pe lângă cele două județe menționate, fondurile vor ajunge și în județele Galați, Prahova, Hunedoara și Mureș.

‘’Sunt județe care primesc cât toată regiunea. Bugetul pe IMM-uri pentru Dolj și Gorj este aproape mai mare decât pentru toate celelalte pe zona de regional. Avantajul este că vor fi eligibile și codurile CAEN din industria alimentară. Vor fi două tipuri de investiții pentru care avem ghid și un al treilea pentru care încă nu există ghid’’, a declarat recent la o conferință pe teme de agricultură Răzvan Gălățan, director operațional al companiei de consultanță Goodwill Consulting.

Citeste si Când se lansează programul Agrivoltaic susținut din Fondul de Modernizare cu 500 milioane euro

Primele apeluri de proiecte din cele 87 finanțate prin Programul de Tranziție justă (PTJ) ar urma să fie lansate în al doilea trimestru din 2023 sau cel puțin așa promiteau autoritățile la începutul anului, fiind vizate investiții pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă prin acordarea de granturi.

Astfel, cei interesați vor putea să acceseze o finanțare de până la 2 milioane euro pentru lucrări de construcții și achiziții de echipamente, precum și între 2 și 5 milioane euro pentru lucrări de construcții, achiziții de echipamente sau fluxuri tehnologice.  

‘’Ce este foarte important, este vorba de un program destinat înființării de locuri de muncă. Pentru a obține punctajul necesar pe acest program, de exemplu, la o finanțare de 5 milioane euro, trebuie create 19 locuri de muncă pentru a putea obține un punctaj optim. Se merge pe mecanismul primul venit, primul servit, iar cine face 80 de puncte intră automat la finanțare’’, a mai spus Gălățan.

Prin Programul Tranziție Justă sunt prevăzute investiții pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, a microîntreprinderilor, sprijin pentru întreprinderile de tip spin-off și spin-out și a start-up-urilor, sprijin pentru infrastructura de afaceri, măsuri de creștere a capacitații AJOFM-urilor din cele șase județe eligibile, energie regenerabilă pentru gospodării, investiții în dezvoltarea de capacități de mici dimensiuni de producție, transport și stocare de energie RES pentru consum propriu, transport public, investiții în remedierea sau decontaminarea și reconversia siturilor contaminate sau a unor imobile industriale dezafectate, investiții în unități mari de producție in domenii selectate precum și măsuri de  asistență tehnică, potrivit informațiilor comunicate de Ministerul Investițiilor și proiectelor Europene (MIPE).

Rezultatele așteptate

Printre rezultatele așteptate la finalul perioadei 2021-2027 se numără:

  • 11.257 locuri de muncă directe create în IMM–uri;
  • 5.845 întreprinderi sprijinite;
  • 29.925 persoane vor beneficia de programe de reconversie profesională;
  • 24.000 gospodării sprijinite pentru dobândirea statutului de prosumator;
  • 266 ha de suprafețe vor beneficia de acțiuni de decontaminare și reconversie;
  • Sprijin în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră pentru companiile Liberty Galați și Azomureș. 

Categoriile de beneficiari eligibili

Vor putea depune cereri de finanțare:

  • Întreprinderi noi și existente, inclusiv întreprinderi sociale;
  • Autorități din domeniul ocupării forței de muncă, furnizori publici și privați de formare profesională;
  • Organizații neguvernamentale;
  • Autorități locale;
  • Gospodării afectate de sărăcie energetică.