Aproape un an de la tragedia de la SJU Piatra Neamț. De ce nu au terminat procurorii ancheta

Publicat: 05 oct. 2021, 13:01, de Mădălina Bălăceanu, în COVID 19 , ? cititori
Aproape un an de la tragedia de la SJU Piatra Neamț. De ce nu au terminat procurorii ancheta

A trecut aproape un an de la incendiul de la Spitalul din Piatra Neamț, în urma căruia 10 oameni și-au pierdut viața, iar un medic încă se luptă cu rănile provocate de flăcări după ce a încercat să își salveze pacienții. În tot acest timp, procurorii nu au ajuns la nicio concluzie, chiar dacă s-au făcut peste 100 de audieri și au fost ridicate mii de documente de la spital.

Procurorii Ministerului Public au explicat, marți, faptul că ancheta este complexă, iar unele acte sunt foarte greu de obținut.

Conform unui comunicat al sursei citate mai sus, în acest dosar au fost cerute peste 20 de expertize, iar unele nu sunt gata, deoarece a fost nevoie să se ceară informații și de la autorități din alte state, air răspunsurile au venit greu.

Au fost audiate peste 100 de persoane, unele dintre ele de mai multe ori. Au dat declarații medici, asistente, responsabili de la departamenul tehnic și rude ale persoanelor decedate.

Procurorii au detaliat activitățile efectuate până în prezent în acest dosar în care de fac cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

1. Au fost efectuate cercetări la fața locului în perioadele: 14.11.2020-15.11.2020, 18.11.2020, 24.11.2020, 15.12.2020, 12.02.2021, 25.02.2021-26.02.2021, 4.03.2021, 17.03.2021, 18.03.2021, 3.06.202, 8.06.2021 și 18.06.2021. Au fost ridicate probe materiale necesare expertizelor dispuse.

2. Au fost dispuse și efectuate 18 expertize medico-legale pentru stabilirea cauzelor deceselor atât ale persoanelor decedate ca urmare a incendiului, cât și ale altor persoane pentru a stabili dacă decesul s-a produs din cauza acelorași împrejurări. Menționăm că în cazul uneia dintre expertize, raportul medico-legal nu a fost finalizat din lipsa documentelor necesare, documente ce au fost obținute în urma unui ordin european de anchetă.

Pentru 5 expertize dintre cele menționate a fost sesizată Comisia Superioară de Medicină Legală. Au fost dispuse și alte 3 noi expertize medico-legale.

3. Totodată, au fost dispuse și efectuate 6 expertize genetice în vederea stabilirii identității victimelor.

4. Au fost audiate 23 de persoane din cadrul personalului medical, 29 de persoane aparținând personalului tehnic din cadrul Spitalului Județean de Urgență și ISU Neamț, 3 persoane vătămate, 59 aparținători ai  persoanelor decedate în incendiu, precum și alte peste 20 de persoane lucrători la societăți comerciale și întreprinderi individuale.

Majoritatea persoanelor menționate anterior au fost reaudiate pentru clarificarea împrejurărilor noi apărute pe parcursul cercetărilor.

5. Au fost ridicate înscrisuri medicale și financiar-contabile de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, în perioada 15-25 noiembrie 2020, întocmindu-se 14 procese verbale în acest sens, în cadrul unor percheziții și ridicări silite de înscrisuri. Ridicarea de înscrisuri a continuat pe întreaga durată a cercetărilor, ultimele demersuri fiind efectuate la 1 octombrie 2021.

6. A fost dispusă efectuarea unor expertize de către INEC București – LIEC Iași, INSEMEX Petroșani, INEC București (3 expertize), expertize în construcții, expertize privind rezistența materialelor, expertiză tehnico-științifică traseologică, o constatare în materie financiară și o constatare tehnico științifică în specialitatea electronică. Procurorii au asigurat coordonarea între echipele de experţi pentru punerea la dispoziţie a materialelor necesare efectuării expertizelor.

7. Au fost efectuate cinci percheziții informatice și întocmite două rapoarte de analiză a datelor informatice, precum și două reconstituiri privind modul de amenajare a salonului medical în care a izbucnit incendiul și pentru verificarea unor ipoteze de lucru.

De asemenea, au fost efectuate și alte acte de cercetare penală: verificări la Colegiul Medicilor, Direcția de Sănătate Publică Neamț, ISCIR, Inspectoratul de Stat în Construcții, Prefectura Neamț, Consiliul Județean Neamț, STS, Administrația Națională de Meteorologie, Institutul Național de Sănătate Publică, precum și restituiri de bunuri și altele.

Între timp, alte defecțiuni în spitale au luat viața altor persoane. Ultima tragedie a avut loc la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, în urma căruia șapte persoane au murit pe loc. Astăzi, un pacient transferat după incendiu a decedat, bilanțul ajungând la opt decese.