Arafat: Nu se pune problema ridicării măsurilor de limitare a COVID. Rămânem foarte precauţi şi atenţi

Publicat: 20 ian. 2022, 16:10, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Arafat: Nu se pune problema ridicării măsurilor de limitare a COVID. Rămânem foarte precauţi şi atenţi
Raed Arafat a anunțat că procentul populației României infectată cu COVID-19 a ajuns la 4,5%

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat joi că la acest moment nu se pune problema ridicării măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, menţionând că în continuare se impune foarte mare precauţie şi atenţie, în condiţiile în care nu s-a ajuns la „vârful” infectărilor şi nu se cunoaşte impactul.

„Putem vorbi (n.r. – despre o ridicare a restricţiilor), dar nu la acest moment. La acest moment, rămânem foarte precauţi, rămânem foarte atenţi, monitorizăm încă, nu credem că am ajuns la vârf, să ştim care este impactul. La acest moment, nu”, a afirmat Arafat, la o conferinţă de presă.

Referitor la situaţia ţărilor în care s-a trecut la ridicarea acestor restricţii, Arafat a spus că acestea sunt într-o altă fază, după ce au fost înregistrate sute de mii de cazuri şi numărul lor a început să scadă.

„Ţările care au trecut la aceste măsuri deja au avut un vârf care a fost de sute de mii de cazuri, au început să scadă, deci este altă fază a lor. Aşteptăm să vedem cum evoluează mai departe, nimeni nu poate să fie 100% sigur. Dar cert nu se pune problema ridicării măsurilor care oricum, în România, sunt chiar mult mai permisive decât în unele ţări care au avut şi lockdown şi închideri totale”, a susţinut Arafat.

Raed Arafat a declarat că nu există discuţii în sensul modificării măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, nici în sensul relaxării lor şi nici a înăspririi acestora.

„La acest moment, nu este în discuţie schimbarea măsurilor pe care le avem, deci mergem pe aceste măsuri şi urmărim situaţia şi o analizăm din punct de vedere al situaţiei epidemiologice din România, inclusiv situaţia vaccinărilor din România. Aşa că la acest moment nu există intenţie şi nu sunt discuţii de a modifica măsurile, nici în sensul relaxării şi nici în sensul înăspririlor”, a precizat Arafat.