Arde Roma!

Publicat: 11 iul. 2022, 08:15, de Nina Marcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Arde Roma!

De parcă s-a întors în timp, acum vreo două mii de ani, când incendiile erau la ordinea zilei, Roma se confruntă extrem de des cu astfel de situații. Sâmbătă după amiază, undeva pe la 5, cadranul Sud-Est al Romei a devenit torță.

Focul a plecat de la niște boscheți și s-a întins cu o viteză uluitoare în toată zona. Limbile de foc au prins în jocul lor și o mașină cu produse chimice, care au început, unul după altul, să explodeze. Peste o sută de pompieri, cu autovehiculele aferente, au ajuns de urgență la fața locului.

Ca să nu se riște și mai mult, poliția și carabinierii au oprit circulația în toată zona afectată. Au fost evacuate patru clădiri din Torre Spaccata, pentru că exista risc major ca oamenilor care locuiesc acolo să li se pericliteze viața. Focul a făcut prăpăd. Toată vegetația a ars, mai multe clădiri au fost distruse, aerul a fost serios afectat.

Din fericire, nu au fost victime. Fumul dens și negru s-a văzut și din afara Romei, din suburbii. Stingerea focului n-a fost deloc ușoară. Duminică la prânz pompierii încă se luptau cu flăcările. Și mulți oameni, printre care și turiști, au ajuns la spitale cu probleme respiratorii cauzate de incendiu. Autoritățile au recomandat cetățenilor din zonă să poarte mască pentru a nu inhala fumul.

Primarul Romei, Roberto Gualtieri afirmă că toate aceste incendii „pun Roma și romanii la încercare”, mulțumind, totodată pompierilor și voluntarilor de la protecția civilă pentru eforturile depuse.

Încă nu se știe ce a declanșat incendiul de sâmbătă seară, dacă e o mână criminală la mijloc, ori neglijență, ori focul s-a declanșat de la uscăciunea vegetației și de la temperaturile ridicate. Este, se înțelege, o anchetă în curs care să lămurească acest aspect.