Armata SUA a ascuns două atacuri în Siria, posibile crime de război

Armata SUA a muşamalizat două atacuri aeriene efectuate în 2019 în Siria în care şi-au pierdut viaţa până la 64 de femei şi copii, o posibilă crimă de război, în timpul campaniei împotriva grupării teroriste Stat Islamic, a relatat sâmbătă cotidianul The New York Times, citat de Reuters.

Cele două atacuri consecutive în apropiere de oraşul Baghuz au fost comandate de o unitate secretă americană de operaţiuni speciale însărcinată cu operaţiunile în teren din Siria, potrivit ziarului american.

The New York Times a scris că U.S. Central Command (Comandamentul Central al SUA – n.r.), care superviza operaţiunile aeriene ale SUA în Siria, a recunoscut pentru prima dată în această săptămână că raidurile aeriene au avut într-adevăr loc şi a afirmat că au fost justificate.

Într-o declaraţie difuzată sâmbătă, Comandamentul Central al SUA a reiterat explicaţia pe care a oferit-o ziarului, cum că 80 de persoane au fost ucise în raidurile aeriene, între care 16 luptători ai grupării teroriste Stat Islamic şi patru civili. Armata SUA a precizat că nu este clar dacă restul de circa 60 de oameni erau civili, în parte deoarece femeile şi copiii ar fi putut fi combatanţi.

În declaraţia de sâmbătă, armata SUA a mai menţionat că raidurile au fost „o autoapărare legitimă”, proporţionale şi că „au fost luate măsurile adecvate pentru a exclude prezenţa civililor”.

„Regretăm pierderea de vieţi nevinovate şi luăm toate măsurile posibile pentru a împiedica (o astfel de situaţie). În acest caz, am raportat la nivel intern şi am anchetat raidurile pe baza propriilor noastre dovezi şi ne asumăm deplina responsabilitate pentru pierderea neintenţionată de vieţi omeneşti”, a mai transmis Comandamentul Central al SUA în declaraţia sa.

Numărul civililor în rândul celor 60 de decese nu a putut fi stabilit deoarece „au putut fi observate numeroase femei şi cel puţin un copil înarmaţi” în înregistrarea video a evenimentelor, a adăugat Comandamentul Central al SUA, care a insistat că cel mai probabil majoritatea celor 60 de persoane ucise erau combatanţi.

Comandamentul Central a relatat că raidurile aeriene au avut loc într-un moment în care Forţele Democratice Siriene (SDF, o alianţă militară arabo-kurdă sprijinită de Washington – n.r.) se aflau sub foc intens şi în pericol de a fi înfrânte, iar SDF a transmis că în zonă nu existau civili.

Inspectoratul general din Departamentul Apărării SUA a lansat o anchetă asupra incidentului din 18 martie 2019, însă raportul său a fost în cele din urmă „golit” de orice fel de referire la bombardament, iar o investigaţie exhaustivă şi independentă nu a mai avut loc niciodată, potrivit The New York Times. Ziarul american a precizat că relatarea sa are la bază documente confidenţiale şi descrieri ale unor rapoarte secrete, precum şi interviuri cu personalul implicat direct.

Un avocat al Forţelor Aeriene prezent la centrul de operaţiuni la acel moment a apreciat că raidurile aeriene erau posibile crime de război şi a atenţionat ulterior inspectoratul general al Pentagonului şi Comisia pentru forţele armate din Senatul SUA în momentul în care nu a fost luată nicio măsură, a mai relatat The New York Times.a

2 COMENTARII

  1. USS Mount Whitney și USS Porter au sosit pe ziua de Vineri la Constanța. „România a fost de multă vreme un prieten apropiat al Marinei SUA și al Flotei a șasea”, a declarat contraamiralul Anthony Carullo, directorul de operațiuni maritime al Flotei a șasea SUA. „Așteptăm cu nerăbdare această vizită în port și să construim pe baza relației puternice pe care o împărtășim cu aliații noștri români.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Scrisoarea amantei lui Ludovic Orban. Iubita lui Orban dă detalii șocante...

Ludovic Orban a avut o amantă mult mai tânără decât el, pe vremea când era premier. Tânăra, Cristina Todoran, supărată, probabil, de faptul că...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...