Artele marțiale ”de nișă” – de la krav maga la kalaripayattu

Facem un tur fascinant prin lumea artelor marțiale mai puțin cunoscute — acele discipline care nu au invadat sălile de fitness din malluri, dar care păstrează o noblețe, o rigoare și o filosofie aparte. Fiecare sistem are o poveste, o geografie spirituală și un set de valori care depășesc simplul exercițiu fizic.

Filosofia ascunsă dincolo de pumni

În toate aceste sisteme, violența nu e scopul, ci doar instrumentul prin care omul își regăsește echilibrul. Artele marțiale neîntinate de comercial sunt forme de cultură: oglindesc frica, speranța și spiritul comunității care le-a născut. Fie că vorbim despre tăcerea unui maestru japonez sau strigătul ritmic al unui capoeirist brazilian, esența rămâne aceeași – cunoașterea de sine prin confruntare.

Krav Maga – Arta supraviețuirii în jungla urbană

Născută în Israel în anii ’40, Krav Maga nu e un sport, ci o metodă de supraviețuire. Creată de Imi Lichtenfeld pentru armata israeliană, disciplina combină lovituri din box, judo și muay thai cu tehnici de apărare împotriva armelor. Nu are forme, ritualuri sau turnee – doar eficiență pură. Scopul e simplu: neutralizează rapid agresorul și pleacă acasă întreg. În Krav Maga, eleganța nu există – doar instinctul.

Systema – Moartea lentă, dar elegantă

Systema, arta marțială rusească, e un paradox fascinant. Deși pare fluidă și liniștită, e una dintre cele mai brutale forme de luptă. A apărut în rândul forțelor speciale ruse (Spetsnaz) și se bazează pe respirație, control emoțional și exploatarea dezechilibrului adversarului. Practicanții învață să lovească acolo unde doare, dar fără tensiune musculară. Un Systema-ist bun pare aproape absent – până când îți dai seama că ești deja la podea.

Silat – Dansul mortal din arhipelagul malaezian

Venit din Indonezia și Malaezia, Silat e o combinație de artă scenică și eficiență letală. Fiecare mișcare e fluidă, aproape dansantă, dar ascunde tăieturi, proiecții și blocaje ucigătoare. Silat are sute de variante locale, multe păstrând o componentă mistică – amulete, ritualuri și forme de meditație care întăresc „spiritul războinic”. Pentru localnici, Silat nu e doar apărare, e un cod de viață: disciplină, onoare și grație sub presiune.

Sambo – Gimnastica brutală a stepei

Sambo (abreviere de la Samozashchita Bez Oruzhiya, adică „autoapărare fără arme”) a fost dezvoltat în Uniunea Sovietică în anii ’20. Este un amestec de judo, lupte tradiționale din Asia Centrală și tehnici militare. Există două forme: Sambo sportiv – practicat în competiții, și Sambo de luptă – rezervat armatei, unde sunt permise inclusiv lovituri. Sambo a produs campioni legendari, iar Vladimir Putin însuși s-a antrenat în această disciplină, folosind-o ca instrument de forță politică și simbol naționalist.

Kyusho Jitsu – Arta punctelor vitale

Deși pare desprins din filmele vechi cu ninja, Kyusho Jitsu (sau „arta punctelor de presiune”) are baze reale în medicina chineză. Se axează pe atacul direct asupra punctelor energetice ale corpului (numite tsubo sau meridiane). Un practician experimentat poate opri un atac lovind în locuri precise – gât, tâmple, sub claviculă – și provoacă dureri intense sau pierderea cunoștinței. În mâinile potrivite, Kyusho Jitsu e mai știință decât magie, dar cere ani de studiu și autocontrol total.

Pencak Silat – Umbra ritualică a confruntării

O ramură specială a Silat-ului, Pencak Silat pune accent pe componenta artistică și spirituală. Practicanții se mișcă asemenea unor dansatori în transă, în timp ce muzicienii cântă la gendang (tobe) și seruling (flaut). În spatele spectacolului, însă, se ascund lovituri fatale și tehnici de rupere a articulațiilor. În Indonezia, maeștrii sunt adesea și vindecători, ceea ce face din Pencak Silat o disciplină paradoxală: vindeci ceea ce poți distruge.

Hapkido – Rigoare coreeană cu suflet japonez

Hapkido s-a născut în Coreea anilor ’40, inspirat de jujutsu japonez, dar rafinat printr-un simț estetic propriu. Numele înseamnă „calea armoniei energiei” (hap – unire, ki – energie, do – cale). Este o artă complexă: include proiecții, luxații, lovituri și tehnici de sabie. Filosofia e clară – nu te opune forței, ci redirecționeaz-o. În Hapkido, lupta e o conversație: cu cât celălalt lovește mai tare, cu atât mai mult se lovește singur.

Bartitsu – Arta gentlemanului victorian

Inventat la Londra în jurul anului 1898 de Edward William Barton-Wright, Bartitsu a fost prima artă marțială occidentală. Îmbină boxul englezesc, savatele francez, jujutsu japonez și bastonul de autoapărare. Scopul? Să ofere domnilor victoriani o metodă elegantă de a se apăra pe străzile murdare ale Londrei. A devenit celebră după ce a fost menționată de Arthur Conan Doyle – da, Sherlock Holmes practica Bartitsu. O combinație de pălărie, umbrelă și precizie letală.

Capoeira – Dansul libertății braziliene

Capoeira s-a născut din suferință. Sclavii africani aduși în Brazilia au inventat această „artă de luptă dansată” pentru a ascunde antrenamentele sub forma unei petreceri. Mișcările sunt rapide, acrobatice, acompaniate de muzică și cânt. În esență, Capoeira e rezistență pură: o luptă pentru libertate, camuflată în dans. Practicanții se rotesc în jurul adversarului, îl provoacă și îl păcălesc, totul într-un ritm care amintește că lupta nu e doar violență – e și poezie.

Ninjutsu – Umbra răbdării absolute

Ninjutsu, arta legendarelor clanuri ninja din Japonia feudală, nu e doar o colecție de tehnici de spionaj, ci un mod de a gândi. Maestrul ninja era antrenat să se adapteze oricărei situații – infiltrare, sabotaj, luptă corp la corp sau supraviețuire în natură. Dincolo de mituri, Ninjutsu înseamnă inteligență strategică și disimulare. Nu lovești când poți câștiga – ci când e inevitabil. Și când o faci, lumea nici nu știe că ai fost acolo.

Kalaripayattu – Focul sacru al Indiei antice

Considerată de mulți drept cea mai veche artă marțială din lume, Kalaripayattu s-a născut în sudul Indiei, în statul Kerala, acum peste 3.000 de ani. Legenda spune că însuși Buddha ar fi învățat elemente din această disciplină, ducându-le apoi în China, unde aveau să influențeze formarea kung-fu-ului.
Practicanții de Kalaripayattu își încep antrenamentul cu exerciții de flexibilitate extreme, apoi învață lupta cu bastoane, săbii și pumnale. Mișcările par o coregrafie între luptă și dans ritualic, iar scopul final e controlul total al corpului și minții. Într-un templu kalari, fiecare pas e o rugăciune în mișcare.

Eskrima – Arta bastoanelor filipineze

În Filipine, bastonul nu e doar o armă, ci o extensie a sufletului. Eskrima (numită și Arnis sau Kali, în funcție de regiune) este o artă marțială bazată pe arme scurte – bastoane, cuțite, macete – dar include și lupta fără arme.
A apărut din amestecul tehnicilor indigene cu influențele spaniole aduse de coloniști, ceea ce explică denumirea ei derivată din cuvântul spaniol esgrima (scrimă). Practicanții învață reflexe aproape supraomenești: totul se bazează pe viteză, precizie și fluiditate. În luptă, un maestru Eskrima nu lovește orb – lovește matematic.

Savate – Eleganța franțuzească a loviturii

Savate este arta marțială a străzilor pariziene din secolul al XIX-lea. Se mai numește și „box francez” și combină loviturile de pumn cu lovituri de picior de o precizie uimitoare. Spre deosebire de alte sisteme, Savate a fost gândit inițial pentru autoapărare urbană – pe vremea când mahalalele Parisului gemeau de tâlhari și dueluri.
Cu timpul, disciplina a devenit un sport rafinat, practicat chiar și de aristocrați, iar astăzi este considerată una dintre cele mai elegante arte marțiale. Savate nu e doar bătaie cu stil, e geometrie aplicată în mișcare: fiecare unghi al corpului e calculat, fiecare pas are o logică.

Panantukan – Boxul murdar al tropicelor

Cunoscut și ca „boxul stradal filipinez”, Panantukan este partea neînarmată a sistemului Eskrima. Este o combinație de lovituri de pumn, coate, genunchi și proiecții, toate gândite pentru o luptă reală, nu pentru spectacole.
Panantukan nu are reguli, nu are ring și nu caută gloria – doar supraviețuirea. Este o artă fluidă, în care se folosesc inclusiv tehnici de „murdărire” a luptei: lovituri în ochi, în gât, apucări, dezechilibrări. Nu e frumoasă, dar e teribil de eficientă. Dacă Krav Maga e o școală de supraviețuire, Panantukan e instinctul pur de pe stradă.

Luta Livre – arta braziliană a libertății fără kimono

Mai puțin cunoscută decât jiu-jitsu-ul brazilian, Luta Livre („lupta liberă”) a apărut în Rio de Janeiro în anii ’20, din dorința de a crea o variantă locală de luptă fără uniformă. Este o combinație între luptele greco-romane și tehnicile de prindere (grappling) moderne.
În esență, e o versiune mai pragmatică a jiu-jitsu-ului: fără ceremonii, fără kimono, fără politețuri. Scopul este simplu: domină adversarul și fă-l să cedeze. Este, poate, cea mai sinceră dintre toate – acolo unde alții au ritualuri, Luta Livre are doar transpirație și voință.

Lupta ca oglindă a culturii

Fiecare dintre aceste arte e o fotografie a lumii care a născut-o. India a transformat mișcarea în rugăciune, Rusia în armă, Franța în stil, Filipinele în instinct. Chiar și atunci când nu mai e nevoie să ne batem pentru supraviețuire, rămâne ceva din toate acestea în noi: dorința de a fi pregătiți, de a nu ceda.
Artele marțiale, mai ales cele uitate sau ignorate, ne învață că forța adevărată nu e în mușchi, ci în măsura în care poți opri o lovitură fără să devii tu însuți lovitura.