Astăzi serbăm Ziua Imnului Național al României. Mesajul președintelui

Publicat: 29 iul. 2020, 17:50, de Eva Mihai, în ACTUALITATE , ? cititori
Astăzi serbăm Ziua Imnului Național al României. Mesajul președintelui

Pe 29 iulie românii sărbătoresc Ziua Imnului Național al României. „Desteapta-te romane!” a fost cantat pentru prima data oficial, în Parcul Zavoi din Râmnicu Vâlcea, la 29 iulie, 1848.

„Ziua de 29 iulie are o valoare deosebită pentru România, pentru că ne oferă tuturor prilejul de a celebra, împreună, cu bucurie și emoție, Ziua Imnului Național. Deșteaptă-te, române! reprezintă esența valorilor și a idealurilor poporului nostru.

Imnul național a avut un rol important în menținerea speranței românilor pentru libertate, încununând marile victorii și glorificând eroii țării.

În prezent, trăim într-o Românie modernă și democratică, care și-a păstrat cursul pro-european și care, mai mult, și-a consolidat rolul în cadrul NATO, principalul garant al securității noastre.

Traversăm o perioadă marcată profund de efectele pandemiei de COVID-19, cu efecte semnificative pe multiple dimensiuni atât la nivel național, cât și la nivel global, și care ne-a impus schimbarea radicală a modului în care ne trăim viața.

Astăzi, mai mult ca oricând, mesajul imnului național continuă să fie la fel de puternic și motivant, fiindcă ne inspiră și ne îndeamnă să ne dedicăm construirii unei țări puternice și prospere, care să poată gestiona cât mai bine situațiile de criză pe toate palierele.

Îmi exprim speranța că apelul la unitate națională și solidaritate transmis prin versurile imnului va coagula eforturile tuturor cetățenilor și ale instituțiilor de a colabora pentru dezvoltarea și afirmarea țării.

Avem datoria de a educa tinerele generații în spiritul valorilor identitare și morale transmise prin intermediul versurilor imnului, pentru a întreține respectul acestora față de simbolurile naționale ale statului român. Doar prin implicarea activă a tuturor cetățenilor în viața societății ne putem bucura de o țară prosperă și puternică.

La ceas aniversar, invit românii de pretutindeni să prețuiască, să respecte și să cinstească Imnul nostru Național”, este mesajul președintelui Iohannis.

Autor