Ăștia… Așa se exprimă un președinte de consiliu județean cu privire la voluntarii care primesc refugiați

Gheorghe Flutur, politicianul care scria din postura sa de președinte al Consiliului Județean Suceava, acum nouă ani, cu oi, chiar cu stâne, pe dealuri, ca să intre în grațiile baciului suprem de la acea oră, Traian Băsescu, dând dovadă de un servilism – ca să nu folosesc alt cuvânt – teribil, coboară acum și dealul, și stacheta. E și acum – c-așa e mersul în politică – președinte al Consiliului Județean Suceava. Și, faptul că au ajuns mulți refugiați la Suceava l-a scos pe Flutur, inclusiv noaptea, din confortul casei sale.

După ce, atunci, când cu oile, se întreba timid și roșu în obrăjori, de pamplezir, desigur, dacă s-a văzut și la televizor cum a pus el ciobanii să scrie Bucovina, acum n-a mai pus stavilă exprimării neadecvate care i-a țâșnit de pe limbă. Referitor la refugiații din Ucraina, Flutur, aflat în Vama Siret, le-a spus voluntarilor, dar și celor de la ISU care repartizau refugiații: „Suntem bucuroși să scăpăm de ei. Unii au preferințe, vor la București, alții la Cluj!”.

Apoi, dovedind că e mai indicat ca oamenii veniți din Ucraina să fie cazați la particulari, decât în spațiile amenajate de autorități, a continuat către militarii de la ISU: „Luați-i întâi pe ăștia care-și pun pensiunile, casele la bătaie!”.

Ce n-a știut Flutur în acel moment, este faptul că a fost filmat. „Ăștia”, adică toți voluntarii de bună credință, au trecut peste formularea nefericită a președintelui Consiliului Județean Suceava și și-a văzut de treaba pentru care erau în Vama Siret.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale...

Deși îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a obține tichetele sociale de 250 lei, sunt în continuare mulți români care susțin că nu au intrat...