Atac armat bizar în Manhattan: Focuri de armă într-un zgârie-nori din New York. Există victime

Publicat: 29 iul. 2025, 11:28, de Nitulescu Gabriel, în Internațional , ? cititori
Atac armat bizar în Manhattan: Focuri de armă într-un zgârie-nori din New York. Există victime

New York-ul a fost zguduit de un atac armat sângeros petrecut în inima Manhattanului, într-un zgârie-nori care găzduiește sediul Ligii Naționale de Fotbal American (NFL) și birourile mai multor companii financiare importante. Un bărbat înarmat, identificat ca Shane Devon Tamura, în vârstă de 27 de ani, originar din Las Vegas, a deschis focul cu o pușcă de asalt M4, lăsând în urmă victime și panică.

Atacul a început la parter și s-a încheiat la etajul 33

Potrivit CNN și Reuters, Tamura a intrat în clădire înarmat, iar prima rafală de gloanțe a fost trasă la parter, unde a împușcat trei persoane. Tamura a împușcat apoi o femeie care se adăpostea în spatele unui stâlp „și a traversat holul, trăgând focuri de armă”, a spus purtătorul de cuvânt al NYPD, într-un scurt rezumat al evenimentului. Tamura și-a întâlnit următoarea victimă în timp ce se îndrepta spre lifturi, „unde a împușcat un agent de securitate care se adăpostea în spatele biroului de la recepție”. Un alt bărbat a fost, de asemenea, împușcat în hol, a spus comisarul de poliție al orașului New York, Jessica Tisch.

Atacatorul a chemat apoi un lift. Când acesta s-a deschis, o femeie a ieșit și a trecut pe lângă el, scăpând nevătămată, a spus Tisch, citată de Reuters. Tamura a intrat apoi în lift, mergând la birourile firmei imobiliare Rudin Management, de la etajul 33. „O persoană a fost lovită și ucisă la etajul respectiv”, a spus Tisch.

Anchetatorii spun că Tamura suferea de tulburări psihice, dar motivul exact al acțiunii rămâne, deocamdată, neclar. În urma cercetărilor, forțele de ordine au găsit un bilet de adio de trei pagini, cu conținut bizar și acuzații directe la adresa NFL.

Biletul lăsat de atacator: „Fotbalul cu Terry Long mi-a provocat encefalopatie cronică”

În biletul găsit după tragedie, Tamura face o legătură între fosta sa activitate sportivă și tulburările de comportament. Acesta scria că meciurile de fotbal american, în special alături de fostul jucător Terry Long, i-ar fi provocat encefalopatie cronică traumatică (CTE) – o boală degenerativă cauzată de loviturile repetate la cap.

„Fotbalul cu Terry Long mi-a provocat encefalopatie cronică, care m-a făcut să beau un galon de antigel. Nu poți să te opui NFL-ului, te vor zdrobi”, a scris Tamura, potrivit surselor judiciare.

Clădirea, evacuată complet. Autoritățile tratează incidentul ca atac armat izolat

Zgârie-norul vizat de atac, situat într-o zonă ultra-centrală a Manhattanului, a fost evacuat complet în decurs de câteva minute. Serviciile de urgență și trupele SWAT au intervenit rapid, izolând zona și asigurând perimetrul.

Poliția din New York a transmis că nu există indicii privind alți atacatori și că nu se suspectează vreo motivație teroristă.

Martorii au relatat scene de panică și confuzie, angajații din birouri fiind surprinși de violența evenimentelor. Unii au reușit să se adăpostească în sălile de conferințe, în timp ce alții au fost evacuați cu ajutorul forțelor de ordine.

NFL sub presiune după incident: Se cere o anchetă internă

După ce conținutul biletului a devenit public, voci din rândul societății civile și al foștilor sportivi au început să ceară NFL-ului să declanșeze o anchetă internă cu privire la eventuale cazuri de CTE ignorate sau tratate superficial. Terry Long, menționat în scrisoare, a fost el însuși un caz controversat de fost jucător afectat de encefalopatie cronică, care s-a sinucis în 2005.

Reprezentanții NFL nu au emis deocamdată o declarație oficială. Între timp, ancheta este în desfășurare, iar poliția analizează legăturile dintre Tamura, liga profesionistă și posibilele traume suferite în trecut.