Atenție șoferi! Circulație blocată pe autostrăzile A1 și A2, din cauza unor TIR-uri care au derapat

Publicat: 08 dec. 2020, 09:36, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Atenție șoferi! Circulație blocată pe autostrăzile A1 și A2, din cauza unor TIR-uri care au derapat
Poliția Română / Facebook

Centrul Infotrafic anunță că marți dimineață, pe A1 București-Pitești și pe A2 București-Constanța traficul este blocat din cauza unor autotrenuri care au derapat.

Pe A1 București – Pitești traficul este blocat la kilometrul 52 (Localitatea Corbii Mari, jud. Dâmbovița), sensul către capitală, din cauza unui autotren care a derapat și a rămas imobilizat în glisiera mediană.

Pe A2 București-Constanța, traficul este blocat la kilometrul 24+500(localitatea Brănești, jud. Ilfov), sensul către litoral, din cauza unui autotren care a derapat și a rămas imobilizat pe prima bandă și banda de urgență.

Centrul Infotrafic estimează că traficul va fi reluat în cel mult o oră.