Au avut loc percheziții ample în cazul „mafiei refugiaților” ucraineni din România

Publicat: 14 iul. 2023, 16:00, de Cristian Căliman, în ACTUALITATE , ? cititori
Au avut loc percheziții ample în cazul „mafiei refugiaților” ucraineni din România

Polițiștii constănțeni au efectuat 35 de percheziții într-un caz de obținere ilegală de fonduri pentru cetățenii ucraineni, în legătură cu decontarea cheltuielilor de hrană și cazare. Prejudiciul în acest caz depășește un milion de lei.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța au efectuat joi 35 de percheziții domiciliare în șase dosare penale. Aceste dosare vizează infracțiunile de înșelăciune și fals în declarații. Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a făcut anunțul vineri, potrivit stiripesurse.ro.

Au fost efectuate percheziții domiciliare la locuințele a 6 persoane fizice și la proprietățile deținute de acestea. “Din cercetările efectuate a reieşit că, în perioada martie 2022 – ianuarie 2023, persoanele în cauză ar fi indus în eroare reprezentanţii unei instituţii publice, prin formularea şi depunerea de cereri la o instituţie, prin care ar fi solicitat şi obţinut decontarea cheltuielilor de cazare şi hrană pentru cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, în cererile formulate şi depuse, ar fi fost menţionată ca adevărată împrejurarea falsă că cetăţenilor străini le-ar fi fost asigurată cazarea şi hrana în imobilele pe care le deţin, deşi cetăţenii străini în cauză nu au intrat vreodată pe teritoriul României sau nu s-au aflat în România în perioada de referinţă indicată” a transmis IPJ Constanţa.

Dosarul se referă la cazarea refugiaților ucraineni, iar Primăria Constanța este implicată.

Prejudiciul adus bugetului de stat este de peste 1.200.000 de lei. În urma perchezițiilor, au fost confiscate laptopuri, telefoane mobile și documente relevante pentru investigație. De asemenea, au fost puse în aplicare patru mandate de aducere.