Au trecut 32 de ani de degringoladă în salarizare. Prin „Decretul 68”, semnat de Ion Iliescu, apărea „salarizarea specifică” a tipografilor și șoferilor

La începutul lunii februarie 1990, noua putere, Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), condus de Ion Iliescu, începea o campanie de fidelizare a unor categorii socio-profesionale în perspectiva „primelor alegeri libere”, care urmau să aibă loc pe 20 mai, în „Duminica Orbului”.

Din februarie până la începutul lui mai 1990, CFSN a aprobat aproximativ 40 de Decrete-Lege și alte acte normative prin care erau introduse norme de „salarizare specifică”, prin acordarea unor creșteri salariale pentru tipografii din presa scrisă (nu și pentru cei care tipăreau cărți sau manuale), pentru șoferi sau pentru mineri, categorii care au consolidat bazinul electoral al „Frontului”.

Decret-Lege. Contradicție între titlu și textul în care se spune:  “în vederea unor inechități în salarizarea personalului”!?

Lansarea „salarizării specifice” avea loc  pe 8 februarie 1990, când a fost aprobat Decretul-Lege nr 68/08.02.1990, semnat de președintele CFSN Ion Iliescu, decret prin care era inaugurată acordarea de sporuri și majorări salariale, încadrări în Grupa 1 și Grupa 2 de muncă, pentru diferite categorii ocupaționale, mineri, șoferi, tipografi, etc.

Documentul conține o contradicție uluitoare, pentru că fiind elaborat în mare grabă, nu a mai avut nimeni timp să îl corecteze cu „cap-limpede”, cum se întâmpla în presa scrisă și în textul oficial, distribuit în toată țara, apărea o eroare de dactilografiere care punea sub semnul întrebării chiar scopul aprobării acestor măsuri.

Deși titlul este „Decret Lege – Pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului”, după titlu textul continuă cu o prevedere exact contrară, produsă probabil din neatenția dactilografei: „În vederea unor inechități în salarizarea personalului, în acordarea sporurilor și grupelor de muncă CONSILIUL FRONTULUI SALVĂRII NAȚIONALE DECRETEAZĂ:…”!

Scopul Decretului-Lege al lui Ion Iliescu, introducerea „salarizării specifice”

Prin Decretul Lege nr 68 era introdusă „salarizarea specifică” în „unele întreprinderi”, pentru că decretul abroga două normative din 1986, Legea nr 1/1986 și Decretul nr 161/1986 și deschidea calea „formelor de salarizare specifice”.

Chiar la articolul 1 se menționa că „în unele ramuri sau întreprinderi se pot aplica forme de salarizare specifice, la propunerile ministerelor, cu acordul Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale”. Acordul Ministerului Muncii părea un element de control, dar nu se poate spune cât de eficient era, mai ales în degringolada de la începutul lui 1990.

Un alt detaliu interesant: Decretul-Lege nr 68 a fost aprobat pe 8 februarie și în mod firesc ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 martie 1990. Dar pentru că CFSN se îndrepta cu mare viteză către alegerile de pe 20 mai, Decretul 68 a intrat în vigoare retroactiv, de la 1 februarie.

Cadouri salariale pentru tipografi din presa scrisă, pentru șoferi și cei care lucrau în condiții grele (cu aprobarea directorului)

La articolul 9 al Decretului 68, se spunea că „personalul care lucrează în condiții grele poate beneficia de un salariu tarifar mai mare cu până la 15%”, decizia fiind luată de directorul societății. Prin lăsarea la îndemâna directorului a deciziei de acordare a majorării salariale de 15% era perfectată și consolidarea bazei CFSN în întreprinderile de stat, pentru că la începutul anului 1990, aproape toate aceste întreprinderi erau conduse de oameni care făceau parte din FSN, formațiunea care se pregătea să câștige alegerile cu orice preț.

Formularea „personalul care lucrează în condiții grele poate beneficia de un salariu tarifar mai mare cu până la 15%” prefigura ceea ce ulterior avea să devină încadrarea în Grupele  de Muncă 1 și 2.

Prin Decretul-Lege nr 68, tipografii, dar nu toți, ci doar cei care tipăreau ziarele, beneficiau de o majorare salarială de 20%. „Muncitorii și maiștrii din industria poligrafică care lucrează la tipărirea presei cotidiene, care lucrează în condiții grele de muncă, vor beneficia de salarii tarifare mai mari cu 20%. Acordarea acestor salarii tarifare mai mari nu exclude plata sporului pentru condiții deosebite de muncă, prevăzut de lege”, se spunea la articolul 4.

Prin articolul 5 le erau acordate noi drepturi salariale șoferilor care lucrau și la reparațiile autovehicolelor: „Șoferii încadrați în categoriile 2,1 și specială, care execută în procesul de exploatare și lucrări de întreținere și reparare a autovehicolelor, conform prevederilor indicatoarelor tarifare de încadrare, vor primi și diferența dintre salariul tarifar al categoriei și treptei în care sunt încadrați și salariul cu care sunt tarifate lucrările, în raport cu timpul lucrat în acord”.

De la „salarizarea specifică” la „pensionarea specifică”. La un combinat siderurgic are Grupa 1 până și și „umplutorul de sifoane”

Unele dintre acele măsuri erau justificate, altele nu. Chiar în cazul măsurilor justificate, efectul benefic asupra categoriilor profesionale cărora li se adresau a fost compromis din cauza abordării improvizate, „pe genunchi”, sub presiunea campaniei electorale. Mai târziu, s-a intrat în hățișul modificărilor legislative.

Potrivit unui funcționar din sistemul de pensii și asigurări sociale, din februarie 1990 până la alegerile din 20 mai 1990, Ion Iliescu a dat peste 40 de astfel de decrete care au introdus haosul în acordarea grupelor de muncă și sporurilor, ceea ce a dat peste cap sistemul, pentru că au primit Grupa 1 și Grupa 2 și mulți care nu lucrau în condiții grele.

„În acea perioadă, până la alegerile din 20 mai, în România au fost date 40 de decrete-lege, care, toate, erau cadouri electorale. Atunci a început imposibilitatea rezolvării problemei grupelor de muncă, pentru că efectele cadourilor făcute la acel moment au fost că în loc să ai puțini oameni cu grupă, adică pe cei care cu adevărat lucraseră în condiții grele, indiferent că erau din siderurgie, minerit, petrol, construcții navale, care lucraseră în condiții grele, toxice., în loc să ai un număr mic de persoane în această situație, acele legi și altele care au urmat au  dat la toată lumea drepturile de grupă de muncă”, ne-a declarat Eugen Munteanu.

Degringolada continuă și în zilele noastre. Spre exemplu, la Combinatul Siderurgic Galați are Grupa 1 de muncă și condiții de pensionare favorizante și un angajat pe postul „umplutor sifon”.

La Șantierul Naval din Galați este de asemenea haos. Sunt cazuri de pontatoare sau contabile, care au lucrat la birou, și au primit Grupa 1 și s-au pensionat mai devreme, dar și cazuri de ingineri care au lucrat efectiv în condiții grele, la construirea navelor, în ploaie, ninsoare, ger și în fum de sudură, cărora li s-a dat Grupa 2 în procent de 80%. Sunt situații discrinatorii pe care statul nu este în stare să le rezolve. Și peste câțiva ani, nici nu va mai fi nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...