Austria este dispusă să producă vaccinuri rusești sau chinezești dacă vor fi aprobate de UE

Cancelarul austriac Sebastian Kurz s-a declarat că vaccinurile rusesc Sputnik V sau cel chinezesc împotriva COVID-19 ar putea fi produse în Austria dacă acestea obţin o autorizaţie de introducere pe piaţă în Uniunea Europeană.

„Dacă fabricanţii de vaccinuri rusesc şi chinez primesc undă verde în Europa şi acestea pot fi produse aici, Austria va încerca cu siguranţă să pună la dispoziţie capacităţile sale de producţie în companiile naţionale corespunzătoare pentru aceste vaccinuri”, a afirmat liderul conservator într-un interviu duminică în publicaţia germană Welt am Sonntag.

„Exact ca pentru producătorii din alte ţări”, a insistat el. „Este vorba de a obţine un vaccin sigur cât mai repede posibil, indiferent de cine este fabricat”, a continuat el.

Sebastian Kurz nu a exclus posibilitatea ca el să se vaccineze cu serul rusesc dacă acesta va fi autorizat în UE.

„Depinde doar de eficacitatea, securitatea şi disponibilitatea lui rapidă, fără lupte geopolitice”, a precizat el, în timp ce relaţiile între Uniunea Europeană şi Rusia s-au deteriorat recent, mai ales după presupusa otrăvire şi trimitere la închisoare a opozantului rus Aleksei Navalnîi.

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat de asemenea deschisă utilizării Sputnik V în UE, un subiect ce iscă polemici, după ce o revistă medicală de prestigiu a publicat rezultate ştiinţifice pozitive asupra eficacităţii acestuia.

Merkel a lăsat deschisă uşa şi pentru vaccinul chinez, subliniind că o ţară ca „Serbia vaccinează mai repede” decât restul Europe „cu vaccinul chinezesc”.

UE a autorizat până acum trei vaccinuri împotriva COVID, cele de la Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca,

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole