Autorulota Dacia Dokker! Vezi cât costă noua atracție pentru drumeții

Publicat: 30 mart. 2024, 06:15, de Filon Stan, în Auto , ? cititori
Autorulota Dacia Dokker! Vezi cât costă noua atracție pentru drumeții
Autorulota Dacia Dokker

O companie a dezvoltat o autorulotă accesibilă folosind modelul Dacia Dokker,perfectă pentru o vacanță la munte sau la mare. În plus, prețul este unul mai mult decât accesibil!

Autorulota Dacia Dokker vine ca o gură de aer pentru pasionații de excursii cu buget redus, care vor să aibă aproape tot confortul de acasă, în vacanțele din țară sau chiar din străinătate!

A apărut autorulota Dacia Dokker

Acest proiect a fost dezvoltat de o companie din Spania care a dezvoltat o autorulotă accesibilă folosind modelul Dacia Dokker. Vehiculul este echipat cu toate facilitățile necesare și are un preț sub 20.000 de euro.

Așadar, pasionații de natură au opțiunea să achiziționezi o Dacia Dokker la mâna a doua, deoarece modelele noi nu mai sunt disponibile, împreună cu kit-ul oferit de compania Yevana, prin care își pot transforma autoturismul într-o adevărată autorulotă.

Cât costă kit-ul care îți transformă mașina

Dacă dorești un model mai elegant, cu un aspect de SUV, poți opta pentru Dokker Stepway. Mai mult, dacă deja deții o Dacia Dokker și ești dispus să o transformi într-o autorulotă, ai și această opțiune cu ajutorul kit-ului Yevana. Acesta nu modifică aspectul mașinii în niciun fel, astfel că te vei bucura de o rulotă discretă, ideală pentru călătorii în vacanță aproape oriunde.

Transformarea unei Dacia Dokker într-o autorulotă poate fi realizată cu doar 10.000 euro folosind kit-ul vândut de compania Yevana. Acesta este alcătuit dintr-o structură din lemn, pe care sunt montate utilitățile necesare, și vine montat în partea din spate. Kitul păstrează o parte din bancheta spate. Pachetul include un pat dublu pliabil cu dimensiunile de 1,95×1,1m, cu o bază de 15 mm din lemn de mesteacăn. Balamalele sunt fabricate din oțel inoxidabil, iar în pachet este inclusă și o saltea pliabilă de 7 cm grosime.