Averile miliardarilor au atins noi recorduri săptămâna trecută, în plină pandemie

Publicat: 30 aug. 2020, 09:44, de Robert Stan, în Business , ? cititori
Averile miliardarilor au atins noi recorduri săptămâna trecută, în plină pandemie
Bezos Musk miliardari

Cei obișnuiți cu raportările financiare știu că în perioade de criză apar multe oportunități care sunt speculate de cunoscători. În acest context, pandemia pare un moment propice pentru ca averile unor miliardari ca Bezos sau Musk să atingă noi recorduri.

Săptămâna trecută a fost una dintre cele mai bune din istorie pentru cei mai bogați oameni din lume. Conform Bloomberg, valoarea netă a fondatorului Amazon, Jeff Bezos, a depășit suma, greu de estimat până acum, de 200 de miliarde de dolari.

În același timp, Elon Musk, cunoscut antreprenor, inventator și cunoscător al metodelor de manipulare a burselor, și-a majorat averea până la peste 100 de miliarde de dolari în special grație creșterii în valoare a acțiunilor Tesla.

Acești doi miliardari nu sunt singurii câștigători ai săptămânii trecute. Ca idee, analiștii Bloomberg notează că averile celor mai bogați 500 de oameni din lume s-au majorat cu 209 miliarde de dolari față de săptămâna anterioară.

Averea tot mai mare a lui Elon Musk a a extins clubul select al celor cu averi peste 100 de miliarde de dolari la patru. Cofondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, al treilea cel mai bogat om din lume, s-a alăturat la începutul acestei luni lui Jeff Bezos și Bill Gates printre rândurile celor care dețin averi cu 12 cifre. Împreună, averile lui Bezos, Gates, Musk și Zuckerberg însumează 540 miliarde de dolari.

În cele opt luni trecute din 2020, averea lui Elon Musk a crescut cu 84,9 miliarde de dolari, însă acestă valoare impresionantă pălește în fața câștigului de peste 100 de miliarde USD al lui Bezos.

În acest context nu trebuie uitat faptul că fondatorul Amazon a cedat o treime din averea sa, după divorț, foste soții MacKenzie Scott. Ei bine chiar și aceasta tinde către culmi nemaiîntâlnite ale averilor. Asta pentru că îi lipsesc doar 700 de milioane de dolari pentru a o depăși pe moștenitoarea L’Oreal, Francoise Bettencourt Meyers, în clasamentul celor mai bogate femei din lume.

În 2020, an marcat de pandemie și criză economică, greul este suportat, din nefericire, de angajații cu salarii mici ale căror locuri de muncă sunt, de obicei, mai vulnerabile la concedieri.

„Nu există nicio îndoială că pandemia va exacerba inegalitatea veniturilor și a bogăției, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung”, consideră Miles Corak, profesor de economie care studiază inegalitatea veniturilor la Graduate Center al Universității din New York.

Iar veridicitatea acestei declarații este evidentă dacă analizăm cifrele din Bloomberg Billionaires Index. Acest clasament arată că averile agregate ale celor mai bogați 500 oameni din lume au crescut cu 871 miliarde de dolari între ianuarie și august 2020. O creștere de 15% față de aceeași perioadă din anul anterior.