Avertisment pentru bucureșteni: nu ieșiți din casă la orele de vârf!

Publicat: 22 mai 2025, 21:05, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în SOCIAL , ? cititori
Avertisment pentru bucureșteni: nu ieșiți din casă la orele de vârf!
Foto; captură ecran

Meteorologii și cei care monitorizează calitatea aerului au transmis un avertisment către locuitorii Capitalei. Ei îi sfătuiesc pe bucureșteni să evite să iasă din casă la orele de vârf.

Locuitorii din București trebuie să fie atenți în următoarele zile, avertizează specialiștii Accuweather. Potrivit platformei, calitatea aerului din Capitală a scăzut semnificativ începând de miercuri, când indicele de calitate a crescut la valoarea 52 – un nivel considerat „slab”.

Acest scor reflectă o concentrație ridicată de poluanți în atmosferă, ceea ce poate reprezenta un pericol pentru sănătate, mai ales pentru categoriile vulnerabile: copiii, vârstnicii și persoanele cu afecțiuni respiratorii.

Conform Accuweather, aerul din București „a atins un nivel de poluare ridicat și nu este sănătos pentru grupurile de persoane sensibile. Reduceți timpul petrecut afară dacă simțiți dificultăți în respirație sau iritarea gâtului”.

Dioxidul de azot – otrava din aer

Responsabil de această degradare a calității aerului este, în principal, dioxidul de azot (NO₂), un gaz rezultat mai ales din emisiile vehiculelor. Nivelurile ridicate pot duce la simptome precum tuse, senzație de sufocare și iritații ale căilor respiratorii. În cazul expunerii îndelungate, pot apărea complicații grave, cum ar fi infecțiile pulmonare.

La acesta se adaugă praful sau, cum spun specialiștii, pulberile în suspensie. Cu cât acesta este mai fin, cu atât este mai periculos pentru sănătate. În termeni tehnici este vorba de PM 2,5, cum este evidențiat în măsurători. Desigur că nici PM 10 nu este o bucurie, dar este mai puțin dăunător.

Calitatea aerului, monitorizată în timp real

Meteorologii subliniază și ei pericolele: „Inhalarea unor nivele ridicate de dioxid de azot mărește riscul problemelor respiratorii. Tusea și dificultatea respiratorie sunt simptome comune și o expunere mai îndelungată poate cauza probleme mai serioase de sănătate precum infecții respiratorii”.

Autoritățile și specialiștii recomandă ca activitățile în aer liber să fie limitate în perioadele cu vârf de poluare. Persoanele sensibile sunt sfătuite să evite efortul fizic în exterior și să fie atente la orice simptom neobișnuit, precum lipsa de aer sau dureri în piept.

Bucureștenii pot afla în timp real care este calitatea aerului în diferite zone, accesând link-ul https://aqicn.org/map/bucharest/ro/

În lipsa unor măsuri concrete pentru reducerea poluării din Capitală, responsabilitatea pentru protejarea sănătății revine, în mare parte, fiecărui cetățean. Monitorizarea calității aerului și evitarea zonelor intens circulate ar putea face diferența, mai ales în aceste zile cu aer „nesănătos”.