Avertismentul specialiștilor! Aceste persoane să NU facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19

Persoanele cu antecedente semnificative de reacții alergice să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva coronavirusului, au avertizat autoritățile de reglementare din Marea Britanie.

Apelul vine după ce două persoane au prezentat reacţii adverse marţi, a informat Stephen Powis, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS).

Powis a precizat că astfel de sfaturi din partea Agenţiei de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) constituie o practică standard.

Marea Britanie a fost prima ţară care a autorizat acest vaccin şi a demarat marţi o campanie masivă de vaccinare, îndreptată până acum către îngrijitorii din centrele de asistenţă şi vârstnici.

“Două persoane cu reacţii alergice grave au reacţionat prost”, a anunţat Stephen Powis, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS). “Amândouă se recuperează bine”, citat de Agerpres.

“Aşa cum se obişnuieşte în cazul noilor vaccinuri, MHRA a recomandat ca măsură de precauţie ca persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice să nu primească vaccinul, după ce două astfel de persoane au răspuns negativ ieri”, a precizat el, adăugând că în prezent aceste două persoane “se recuperează bine”.

Cele două persoane sunt predispuse la alergii ceea ce le face să poarte tot timpul asupra lor adrenalină.

Prin urmare, Agenţia de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) a emis o recomandare de a nu fi vaccinate “persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice la vaccinuri, medicamente sau alimente (cum ar fi reacţiile anafilactice sau cele pentru care se recomandă purtarea de adrenalină autoinjectabilă).

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cheltuielile cu salariile, bonusurile și indemnizațiile de la CE Valea Jiului...

Complexul Energetic Valea Jiului a devenit operațional din luna octombrie 2023, prin preluarea activelor importante de la Complexul Energetic Hunedoara. Cheltuielile Complexului Energetic Valea...
Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...