Manifestațiile dedicate evenimentului vor avea loc începând de joi, 21 octombrie, până joi, 28 octombrie.
Sfintele Moaşte (ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie de la Eghina) „vor fi aşezate spre închinare în pridvorul Catedralei Patriarhale în dimineaţa zilei de joi, urmând a fi aşezate în Baldachinul Sfinţilor în dimineaţa zilei de sâmbătă. Sfintele Moaşte vor fi aşezate din nou în Catedrala Patriarhală în ziua de joi, 28 octombrie, după închinarea ultimului credincios”.
În contextul sever al pandemiei, în care Biserica însăşi a desfăşurat o intensă campanie de promovare şi conştientizare a regulilor igienico-sanitare, subliniind firescul şi necesitatea ascultării de sfatul medicilor, pentru organizarea în condiţii de reală siguranţă a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an au fost luate şi vor fi respectate mai multe măsuri speciale, precizează Patriarhia.
Pelerinii care vor dori să se închine la Sfintele Moaşte o vor putea face în următoarele condiţii:
Slujbele religioase de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti vor fi transmise de televiziunea și radioul Trinitas, mai precizează Patriarhia Română.
Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov este sărbătorit pe 27 octombrie. S-a născut în satul Basarabi, la sud de Dunăre (în Bulgaria). A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul „imperiului” vlaho-bulgar de la Tarnovo, întemeiat de frații Petru și Asan. Iubind viață ascetică, se va retrage într-o peștera. Nu știm cât timp s-a nevoit în această peștera și nici când a trecut la cele veșnice. Tradiția spune că înainte de a muri, s-a așezat singur între două lespezi de piatră, că într-un sicriu, fiind acoperit în timp de apele răului. Moaștele sale au rămas multă vreme sub ape, până când o copila care pătimea de duh necurat a avut o revelație: i s-a arătat Sfântului, care i-ar fi spus: „Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tamadui”. Părinții vor merge la locul indicat în vis, lângă răul Lom, și vor găși trupul neputrezit al sfântului între două pietre.
Moaștele Cuviosului Dimitrie vor fi duse și așezate în biserica din Basarabi. În tradiția bisericească, un domnitor al Țării Românești, al cărui nume nu este menționat, a plătit o suma mare de bani pentru aducerea moaștelor Cuviosului Dimitrie în București. Delegația nu a reușit să între în acest oraș, deoarece caii nu au vrut să mai meargă. În această situație, membrii delegației au hotărât să tragă la sorți, pentru a stabili drumul pe care vor merge cu moaștele Sfântului Dimitrie. La sorți a căzut drumul spre Basarabi, și astfel, moaștele au fost reașezate în biserica din Basarabi. Au stat în această biserica până în timpul războiului ruso-turc (1768-1774), când generalul rus Petru Salticov, trecând prin satul Basarabov, a luat moaștele cu intenția de a le trimite în Rusia. Însă, la rugămintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromână, precum și a mitropolitului Grigorie ÎI al țării Românești, le-a dăruit poporului român. Moaștele au fot așezate cu cinste, în iunie 1774, în actuala catedrală patriarhală din București, potrivit creștinortodox.ro.
Menționăm că racla cu moaștele Cuviosului Dimitrie a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureștiului de mai multe ori. Astfel, în 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capăt epidemiei de ciumă, în 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, în speranța opririi epidemiei de holeră și în 1827, în timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie. Generalizarea cultului Cuviosului Dimitrie a fost hotărâtă în ședințele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dintre anii 1950-1955.
Părintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala Patriarhală din anul 1989, spune că: „În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios pe care eu l-am văzut de mai multe ori participând la această Sfânta Taină și la celelalte slujbe ale Bisericii rămânea întotdeauna ultimul de se închină. Și, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la raclă sfintelor moaște (dar de ce rămânea ultimul să se închine? – pentru că umblă cu cârje), și-a așezat cârjele, că de obicei, că să și le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea face el acolo în felul lui, și minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt își uitase carjele și de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei și-a dat seama de miracolul, de minunea intamplata.
S-a întors înapoi plângând și mulțumind cu lacrimi în ochi, lui Dumnezeu și Sfântului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea – era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credincioși, părintele Grichentie, care s-a retras după Revoluție, la pensie, la Mănăstirea Secu – și dânsul a rămas foarte impresionat, deși mai văzuse și alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou„.