Babele din blocul meu

Babele din blocul meu… Babele… Doamne, iartă-mă, vorba unui personaj dintr-un roman de-ale mele, că n-ar trebui să zic astfel. Ce, aşa se vorbeşte? Aşa m-a-nvăţat doamna la şcoală?

Sau mama, când furam oala cu compoziţia de prăjitură chinezească, pe care ne-o făcea adesea? Aşa cred că îi zicea acelei prăjituri… Babe… Unde mi-or fi cei şapte ani de-acasă? Nemaivorbind despre faptul că, mintenaş, mă îndrept şi eu, ca toată lumea, într-acolo…





Doamne în vârstă… Persoane aflate la a treia tinereţe… Sau de vârstă matură. Sau coapte… Nu, aşa nu, că sună a plăcintă… Babe, poftim exprimare şi la mine… Dumnezeu a hărăzit pentru toate câte sunt în bloc – şi sunt destule, ţine-le-ar Domnul sănătoase – să le lase la vârsta asta, a treia, singurele, văduvioare, fără bărbaţii de cununie lângă ele.

Şi, fiecare a îmbătrânit diferit, în felul ei. Una se uită la filme de groază, citeşte tot ce-i cade sub mână, dezleagă, pufăind din ţigară, cuvinte încrucişate şi înjură, savuros, ca birjarii pe capră, de toţi aşii cerului albastru. Ştie toţi sfinţii, pe cuvânt. Şi pe ăia de nu-i aminteşte calendarul. Păi ce, de sfântul Pafnatie cel chior a auzit careva? Io v-am zis…

Pe vremuri, era, ca să zic aşa, reporter special pentru mine. „Doamna Marcu, să vedeţi ce-am prins la piaţă”. Nu, nu prindea vreun produs dat pe sub mână, ci… şpiluri numai bune de dat la ziar. Drept care, ce-am mai stat amândouă prin boscheţi, urmărind… cazurile.

Doamna în cauză nu prea are vorbitor prin bloc, cu alte surate, căci zice că „io cu fandosite de-astea, care nu ştiu cine a fost Marin Sorescu, dar au auzit de Matache Măcelaru şi se dau rotunde, nu vorbesc!”. Aşa că, îşi vede, după cum se exprimă, de câlţii ei.

Altă doamnă, aflată, cum ziceam, la vârsta de aur, este foarte bisericoasă. Vorbeşte cu sfinţii, ăia de-i ştie tot natu’, se roagă, aprinde lumânări, face colivă, dă cu agheasmă, citeşte rugăciuni pe băncile din parc, îmi lasă adesea iconiţe în uşă, îşi face cruci mari şi grele, când trece pe lângă sfântul lăcaş.

Dar trimite toţi copiii care se găsesc să bată mingea în faţa blocului, taman la orele prânzului, când doamna se dedă la somn odihnitor, direct în braţele lui Scaraoschi. Am auzit-o şi adineauri: „Mă, fir-aţi ai dreacu’ cu mă-ta (cred că e fără cratimă, când zice, da’ eu îi pun) şi cu tac-tu, de nenorociţi! Iar v-aţi găsit să deranjaţi oamenii bătrâni? Arde-v-ar catranu’ de păduchioşi! Lovi-v-ar trăznetul! Dumnezeu şi Sfânta Parascheva să vă pedepsească acuma!”

Cred că Divinitatea are alte treburi, e prinsă cu alte probleme pe undeva, că puştii rămân mereu nepedepsiţi. Femeia se scoate, ca să zic aşa, singură, că aruncă o oală cu apă după bieţii copii şi sparge, pentru o vreme, bâlciul.

O altă bătrânică… doamnă matură, se înţelege. Are cârlig la bărbaţi, mai ceva ca o tinerică. Mi-a spus odată şi am ţinut minte: „Doamna Marcu, pe cuvânt, de când am rămas singură, simt că înfloresc. Îmi trăiesc şi eu viaţa!”. Mereu e în compania vreunui bărbat. Altul…

De fiecare dată altul. Intră cu el de mână în bloc, spre disperarea altei doamne de aceeaşi vârstă, care face compoturi şi dulceţuri cât e vara de mare – Bubulina, gospodina… – şi, în timp ce amestecă în oală, stă cu ochii pe fereastră, de ştie şi ora, limbă-n limbă cu Bucureştiul, când vine poştaşul cu pensia la toate suratele.

Dacă nu e la fereastră, e la vizor. Dacă nu e nici acolo, sigur e afară. Pază de la SPP dacă aveam în bloc şi tot nu aveam mai multă siguranţă. Nu intră şi nu iese nimeni fără să ştie doamna în cauză. Nici frunza nu cade, fără să ştie ea. Nici castanul nu dă în floare.

Alta, după cum am aflat de la doamnele informate, le cam, cum zic ele, „glojgăie”. A se citi că mai trage la câte o sticlă de rachiu ori vodcă prin casă. Şi, când ne-ntâlnim, îl plânge cu vorbe pe bietul soţ, trecut la cele sfinte acum vreo 30 şi mai bine de ani. Dar îmi spune asta, pentru că eu nu eram în bloc atunci, ca să ştiu cum s-a stins, săracu’.

Mai am una, doamnă bine, este membră de partid. Ei, un partid, ce contează. Ce, e vreunul mai breaz ca altele şi eu nu am aflat? Cochetă, distinsă, ferchezuită, doamna în cauză este foarte activă pe la sediul de partid. Când vine votarea, tot blocul are căni la fel, umbrele aşijderea, sacoşe cu acelaşi catindat.

Mai am… Una ghiceşte în cafea. Aşa aud. N-am băut cafea amândouă. Şi cică le zice la ţanc. Bine rău le zice, cum aud. Aşa o fi, dar eu am văzut-o cum le trage de limbă pe alea care se duc la ea, la ghicit. Ele-şi spun păsul, se plâng, apoi, peste două zile, ghicitoarea le spune ce-au zis ele.

Pe mine, de câte ori mă vede, mă scuipă: „Ptiu, ptiu, să nu fii dă dăochi, maică! Că afurisiţi ochi ţi-a mai dat mă-ta!”. Plec, aşa scuipată să nu mă ia deochiul, ca să îmi văd de-ale mele, dar ceva de dulce, vorba doamnei care se uită la filme de groază, tot îi zic în sinea mea.

Of, babele din blocul meu… Asta… doamnele de vârsta a treia… Mai am, dar vă mai spun şi altă dată. Că nu ţin să vă plictisesc acuma de tot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...